Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța: „Ministerul Culturii a fost un fel de observator suprateran a ceea ce se întâmplă, deși trebuia să fie principalul responsabil, principalul apărător al patrimoniului, să vină și să suprascrie deciziile autorităților județene sau a autorităților locale”

În perioada 21 septembrie – 21 noiembrie s-a desfășurat Campania #RecuperareaPatrimoniuluiPierdut, un demers inițiat de ziarul Info Sud-Est în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Direcția Județeană pentru Cultură Constanța.

Campania a vizat modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și s-a încheiat cu o conferință publică ce a avut loc în data de 23 noiembrie, în Sala Ovală a Prefecturii Constanța.

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru Constanța pentru că a reușit să îi aducă la aceeași masă pe toți actorii instituționali importanți pentru soarta patrimoniului istoric.

Prezent la eveniment, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a declarat:

„Vă felicit pentru această inițiativă și sunt aproape invidios că nu am demarat de la nivelul administrației o asemenea serie de întâlniri pentru că trebuie să plecăm de la o evidență: patrimoniul cultural și istoric al municipiului Constanța nu aparține unui individ, ci aparține comunității și, dincolo de competențele care s-au fărâmițat de-a lungul vremii, dincolo de disputele politice absolut firești -și sunt un susținător al disputelor politice- ar trebui să ne uităm către viitor învățând din greșelile trecutului. Am înțeles că obiectivul principal al campaniei este să ne agățăm de un cadru legislativ, Legea 422, născută în mandatul 2000-20004 al premierului Adrian Năstase, o lege elaborată unui grup de specialiști de înaltă ținută, cu un ministru al Culturii extrem de preocupat de tot ceea ce înseamnă cultură și patrimoniu, doar că s-a lucrat pe ateliere.

În același timp se lucra, într-un alt atelier, la o lege a retrocedării, într-un alt atelier se lucra la legea construcțiilor. Ce mi-a plăcut la această campanie este că ne pune pe toți la aceeași masă. Și chiar vă propun, domnule prefect, domnilor viitori parlamentari, să facem un grup de lucru la care să invităm și Inspectoratul de Stat în Construcții, care are competențe, și Oficiul de Cadastru, care are competență, să invităm Arhivele Naționale, reprezentanții tuturor muzeelor constănțene și, de asemenea, și Registrul Urbaniștilor. Legea 422 poate fi interpretată în sens corect și pozitiv și cred că, așezându-ne la masă, am arătat că putem face lucruri importante. Ar fi putut fi făcute mai devreme, sunt de acord. Dar important este să ne uităm către viitor.

Cred că ar trebui să naștem o dezbatere la nivel local, pornind de la specificul zonei noastre și să mergem în comisiile de specialitate ale Parlamentului împreună cu Academia Română, tocmai pentru a sprijini puțin perioada prin care trece Ministerul Culturii. Și cred că aici sunt oameni care lucrează direct cu Ministerul Culturii și știu cam ce blocaj este acolo. Ori, dacă vorbim despre patrimoniu, noi trebuie să înțelegem că suntem o parte componentă a unui patrimoniu național și cred că de acolo ar trebui să vină preocuparea cea mai mare, de-acolo ar fi trebuit să vină limitările competențelor autorităților județene, autorităților locale, chiar dacă ar fi aparținut, spre exemplu, Mamaia SA, cum este cazul Palatului Regal din Mamaia. Mergând mai departe, cred că ar trebui să identificăm un proiect pentru întreg patrimoniul, care să ne ducă la rezultate pragmatice. Am făcut acest parcurs de avizare, în momentul în care vrei să reabilitezi un monument, personal. Și știu că pentru instituții poate părea mai ușor.

Pentru persoane fizice care sunt proprietari de obiecte de patrimoniu începe un labirint în care instituțiile te poartă și, în loc să te ghideze, îți spun unde este calea înfundată, nu unde este drumul deschis. Vă dau un exemplu: un proaspăt proprietar din peninsulă se chinuie de doi ani de zile să afle dacă anexa imobilului este sau nu monument. Apoi, prin certificatul de urbanism, i s-a cerut acordul notarial al vecinilor pentru că, ce să vezi, construcția este pe limita de proprietate. Or, vecinii sunt fie necunoscuți, fie există litigiu, fie, dacă sunt cunoscuți, instituțiile statului nu îi pot pune la dispoziție datele de identificare pentru că încălcăm legea datelor cu caracter personal. Și acest proaspăt proprietar nu știe ce să facă mai întâi. Nu doar că simte că nu are sprijin, dar simte și că are o rezistență, o opoziție din partea tuturor celor care ar trebui să-l sprijine. În același timp, primește din partea primăriei, o notificare cum că, dacă nu demarează un proces de restaurare a imobilului, îi va crește impozitul cu până la 500%, iar tot din partea municipalității primește răspuns cum că nu îi poate da informații cu privire la datele de identificare ale vecinilor.

Sunt foarte multe lucruri de reglementat. Noi trebuie să construim un traseu preferențial, care să nască excepții. Or acest acord notarial al vecinilor despre care vă spuneam, este mai adânc implementat ca Legea 422, este născut din Codul Civil. Cum putem să facem noi asta de la nivel local? Doar lucrând împreună cu viitorii parlamentari și viitorii reprezentanți ai Guvernului în teritoriu. De-a lungul vremii, Ministerul Culturii a fost așa, un fel de observator suprateran a ceea ce se întâmplă, în condițiile în care trebuia să fie principalul responsabil, principalul apărător al patrimoniului, el să vină și să suprascrie deciziile autorităților județene sau a autorităților locale. Și, Slavă Domnului, are pârghii să facă asta: poate să facă alocări bugetare și să-și exercite dreptul de preemțiune. Uitându-ne în viitor, trebuie să ne definim un interes și interesul trebuie să transceadă interesului politic. Același lucru voi face și la nivelul Consiliului Local: voi propune o comisie formată din reprezentanții tuturor partidelor, care să inițieze, să supervizeze proiectele ce vizează patrimoniul constănțean, indiferent de sursa de finanțare.

Suntem avansați cu proiectele referitoare la Muzeul de Artă Populară, unde am stat în loc din cauza proceselor cu Poșta Română. Cu Teatrul Fantasio suntem într-un concubinaj nescris: noi avem clădirea, CJC are activitatea. Teatrul Național de Operă și Balet – clădirea e a municipiului, dar a fost transmisă Ministerului de către CJC, iar activitatea este finanțată de Ministerul Culturii. Aici nici măcar concubinaj nu este, e o aventură. Casa Embiricos se va transofrma în Casa Societății Civile, dar aș vrea să reclam câteva aspecte: Ministerul Culturii a dat aviz negativ finanțării din Axa de Eficiență Energetică a monumentelor. Cu alte cuvinte, dintr-o axă generoasă, cea mai generoasă, nu putem finanța creșterea eficienței energetice pentru monumente. Nu mă întrebați de ce. Probabil că au o singură experiență – cea a termoizolării blocurilor cu material. Or, eficiență energetică înseamnă cu totul și cu totul altceva. Și vă spun, ca un bun cunoscător al proiectului de restaurare a Cazinoului, că provocarea cea mai mare este ca într-o clădire veche să aduci funcționalitate contemporană. Or, nu am înțeles atitudinea Guvernului, dar sper că se poate corecta. De asemenea, axa pentru Cultură este insuficientă și prevede o mulțime de aberații. Plecând de la faptul că inventarierea domeniului public se face prin Hotărâre de Guvern și să aștepți o HG durează 1,2,3 ani, plecând de la faptul că în genereal nu există cadastru, intabulare etc.

De obicei, când realizezi cadastrul, constați că există diferență între ceea ce ai măsurat și ceea ce este înscris în HG de atestare a domeniului public. Și ai intrat tu, instituțional, într-un impas. Mergând mai departe, haideți să o luăm din viața de zi cu zi: Ce firme avem specializate în restaurări? Ce specialiști avem noi în peisagistică, restaurare, instalații, arhitectură etc? Cam ce specialiști avem la nivelul instituțiilor locale? Ori nici nu vom avea dacă le vom trata în continuare ca pe niște funcții de inspector. Că la 10-12 milioane (lei vechi, n.red.) nu vine nimeni. Avem un proiect la care vă invit de pe acum pe toți cei prezenți. Un proiect de repunere în valoare a statuilor. Lucrăm de ceva vreme, dar ne-am lovit de următoarea situație reală: cu cine lucrăm, cine ne ajută? În momentul în care facem o licitație, știm foatre bine ce se întâmplă. Trebuie să vorbim serios și realist despre ce vom face: cui dăm competențe și responsabilități? De unde luăm alocările bugetare și așa mai departe. Legiuitorul trebuie să îți asigure tot cadrul necesar și apoi să-ți ceară.

Haide, mai întâi, să vedem ce oferim: de la viitorii parlamentari sper să ne ofere un cadru legislativ cursiv, fără opreliști și pe care să-l realizeze consultând specialiștii de la nivel central pentru că Academia Română are încă resurse la care oamenii politici nu apelează suficient de des, la nivelul Ministerului Culturii încă mai există specialiști, la nivelul instituțiilor există specialiști și, abia în cele din urmă, noi, autoritățile locale, să fim beneficiarii cunoștințelor dumneavoastră și ai criticilor în momentul în care nu facem nimic. Vă felicit încă o dată și vă mulțumesc pentru inițiativă”.