Știrea conform căreia senatorul constănțean Chiristian Gigi Chiru este urmărit penal pentru luare de mită, spălare de bani, fals în declarații și este audiat de procurorii DNA București, a zguduit scena politică locală și opinia publică cu doar trei zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.
Conform comunicatului de presă publicat pe site-ul oficial al Direcției Naționale Anticorupție, „la data de 19 august 2010, suspectul Chiru Gigi Christian a pretins de la un martor denunțător și de la un om de afaceri, suma de 1.500.000 euro, în forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud – Est, într-o manieră favorabilă grupului de firme: S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMÂNIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH”.
Gheorghe Dragomir, președintele PNL Constanța: „Ne afectează ce s-a întâmplat și regret. Suntem toți băgați în aceeași oală”
Contactat telefonic, președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, ne-a declarat:
„De fiecare dată când este vorba de un politician implicat în astfel de episoade, indiferent din ce partid face parte, și indiferent dacă se află în tabăra Puterii sau în cea a Opoziției, imaginea noastră, a oamenilor politici este afectată. Suntem toți băgați în aceeași oală. Electoratul nu mai ține cont din ce partid face parte un politician aflat într-o astfel de situație. Normal că acest episod ne afectează. Este tot ce pot spune. Nu am informații despre ce s-a întâmplat și dacă aș avea, tot nu aș comenta. Nu raportez activitatea Justiției la o campanie electorală sau altceva. Eu cred că Justiția își face datoria și atât. Nu comentez mai mult pentru că nu e cazul”.
Florin Gheorghe, deputat UNPR: „Justiția e independentă”
Florin Gheorghe, deputat UNPR de Constanța, ne-a declarat laconic:
”Justiția e independentă și funcționează normal. Toți trebuie să răspundă în fața legii. În rest, nu comentez și nu mă interesează”.
Ce spun procurorii DNA
Vă redăm, în rândurile ce urmează, comunicatul integral al DNA:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de CHIRU GIGI CHRISTIAN, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– luare de mită,
– spălare de bani,
– fals în declarații (3 elemente materiale).
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 19 august 2010, suspectul Chiru Gigi Christian a pretins de la un martor denunțător și de la un om de afaceri, suma de 1.500 000 euro, în forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud – Est, într-o manieră favorabilă grupului de firme: S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMÂNIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH.
Concret, în schimbul acestei sume de bani, suspectul a promis ca, de la nivelul funcției de inspector șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud-Est Constanța, să sprijine interesele patrimoniale ale acestei persoane juridice în proiectele aflate în derulare privind construcția de parcuri eoliene în Dobrogea.
Totodată, pretinderea a fost făcută și în vederea asigurării protecției juridice a grupului de firme respectiv în litigiile existente cu concurentul, grupul Cez România. În acest context, la data de 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a primit de omul de afaceri suma de 300.000 euro și a acceptat reînnoirea promisiunii de a primi de la aceeași persoană suma de 1.200.000 euro, în aceleași scopuri menționate anterior și sub forma disimulată a cesiunii către aceeași persoană a dreptului de creanță al „creditorului” Chiru Gigi Christian, izvorât din contractul de împrumut, încheiat la data de 19 august 2010.
Obligațiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea „creditorului” a unui drept de gaj asupra a 5% din părțile sociale ale Sc Eolica Dobrogea Srl România. Cunoscând că sumele de 1.200.000 euro, respectiv de 300.000 euro provin din comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, la datele de 19 august 2010 și 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a disimulat adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanță.
În calitate de senator în Parlamentul României, suspectul Chiru Gigi Christian, în datele de 19.12.2012, 11.06.2013 și 12.06.2014, a făcut declarații false privind creanțele deținute, în sensul omisiunii mențiunilor privind cele două acte oneroase, respectiv contractul de împrumut și contractul de cesiune de creanță.
Suspectului Chiru Gigi Christian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Reprezentanții PDL Constanța ne-au declarat că nu vor face nici o declarație până când președintele partidului nu se va întoarce din București, de la audieri.
- Șeful procurorilor din Constanța și un procuror care voia să ajungă șeful DIICOT sunt acuzați de judecători că au hărțuit martorii cheie din dosarul lui Lucian Duță, condamnat definitiv: ”Acţiunea procurorului a dobândit un vădit caracter penal” - 2 august 2022
- În Gara din Constanța se vinde un roman antisemit, în care Ion Antonescu este ”un mare erou care trebuie respectat”/ Editura: ”Este opinia autorului”/ Firma intermediară: ”Regret și retrag cartea din rețea”/ Fostul mareșal, considerat criminal de război de Curtea Supremă, a inițiat Holocaustul în România - 29 iulie 2022
- Spălarea Securității comuniste la TVR, într-o emisiune despre ”șansa femeilor” să intre în sistem după 1980/ Un fost ofițer, despre securiști: ”Niște oameni absolut minunați, cu greutăți, onești” - 25 iulie 2022