Vaccinul anti-HPV a devenit un subiect intens discutat în ultima lună pe internetul românesc, mai ales după ce partidul de extremă dreaptă S.O.S a declarat, la începutul lunii mai, că acesta ar reprezenta „o politică periculoasă”. În plus, la scurt timp după încheierea alegerilor prezidențiale din România, s-a anunțat extinderea vaccinării gratuite anti-HPV pentru fete și băieți cu vârsta de până la 26 de ani.
Moțiunea depusă de partidul extremist S.O.S România, condus de Diana Șoșoacă, a solicitat, pe lângă demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și investigarea campaniilor „agresive de vaccinare”, printre care se numără și promovarea vaccinului anti-HPV.
- „Promovarea agresivă a vaccinului HPV în şcoli, fără consimţământul informat al părinţilor, fără transparenţă privind efectele secundare şi fără studii independente, ridică semne majore de întrebare. În loc să protejeze sănătatea tinerelor din România, vaccinul HPV a fost impus ca un program naţional fără o evaluare corespunzătoare a beneficiilor pe termen lung. Domnule Rafila, aţi permis ca sănătatea adolescenţilor să devină o afacere profitabilă pentru marii producători de medicamente”, a susținut partidul S.O.S în moțiunea inițiată de ei și semnată și de celelalte două partide de extremă dreapta din parlament, AUR și POT.
Această inițiativă a celor trei partide extremiste a devenit discutată pe internetul românesc, unde ONG-uri precum Centrul FILIA au criticat ferm acuzațiile aduse de S.O.S România. ONG-ul a explicat într-o postare pe Facebook cum acel discurs este „extrem de periculos, mai ales în țara din UE cu cea mai mare incidență a cancerului de col uterin”.
- „Partidele de extremă dreapta din Parlament care neagă argumentele științifice și folosesc pseudoștiința contribuie catastrofal la moartea femeilor. Viețile femeilor și fetelor contează și trebuie protejate prin asigurarea accesului la prevenție și la îngrijire medicală adecvată, care răspunde nevoilor noastre”, a mai declarat Centrul FILIA pe Facebook.
Cum s-a discutat subiectul pe TikTok
Mai multe discuții au apărut pe TikTok-ul românesc pe baza acestui subiect. Odată cu moțiunea depusă de S.O.S România și semnată de AUR și POT, au apărut și reacțiile femeilor tinere, care se arătau nemulțumite și dezamăgite de această inițiativă. Unul dintre cele mai virale videoclipuri pe această temă are peste 16.000 de aprecieri și 126.000 de vizualizări.
Un alt videoclip postat la scurt timp după apariția moțiunii împotriva Ministerului Sănătății a strâns peste 130.000 de aprecieri și 2 milioane de vizualizări. În videoclipul postat pe TikTok-ul românesc, un medic aflat în sala de operație explică faptul că un caz de cancer penian, provocat de infectarea cu virusul HPV și neglijat de pacient, a dus la necesitatea amputării organului reproducător masculin.
Știrea publicată de ProTv pe TikTok prin care se anunță că tinerii până în 26 de ani pot face gratuit vaccinul anti-HPV a strâns peste 79.000 de aprecieri, peste 2.7 milioane de vizualizări și în jur de 2000 de comentarii, unde utilizatorii dezbat dacă acest vaccin este „sănătos”.
Un alt videoclip viral pe acest subiect a strâns peste 42.000 de aprecieri și 595.000 de vizualizări în mai puțin de o săptămână. În secțiunea de comentarii a videoclipului utilizatorii dezbat în continuare dacă vaccinul este „bun” sau nu.
Ce este FILIA și ce spune despre vaccin
Centru FILIA este cunoscut pentru campaniile de educare pe teme precum siguranța femeilor, educația sexuală, precum și una dintre campaniile de educare asupra temei vaccinului anti-HPV, realizată în 2019.
Asociația definește virusul HPV (virusul papilloma uman) ca unul care poate cauza o infecție în colul uterin. Acest virus se ia fie prin contactul direct, fie prin simpla atingere. ONG-ul mai subliniază că o majoritate a populației contactează, în decursul vieții, virusul HPV, dar doar un mic număr dezvoltă cancer de col în urma acestuia.
Încă din 1 decembrie 2023, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani au beneficiat de vaccinarea anti-HPV în regim compensat 50%, pe baza unei reţete compensate eliberată de medici prin intermediul casei de asigurări de sănătate, arată site-ul Info.HPV.
Pe 19 mai 2024 plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani, conform G4Media.
În acest context, Centrul FILIA, care a avut o campanie de educare și pe tema cancerului de col uterin, susține că vaccinul anti-HPV poate preveni între 70 și 85% dintre celulele care pot deveni canceroase.
Ce face ca acest subiect să fie relevant pe internet în momentul de față este statistica scoasă în față de Centrul Filia, care arată că România se află pe primul loc în Europa la mortalitatea pe fondul acestei boli, iar riscul de deces este de trei ori mai mare decât media europeană. Cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer pentru femeile din România cu vârste între 15 și 44 de ani, iar ONG-ul susține că 6 femei mor zilnic din această cauză.
Ce este vaccinul anti-HPV și de ce poate salva vieți
Vaccinul anti-HPV este creat pentru a preveni infecțiile cu virusul HPV, explicat mai sus, conform celor de la Filia. UNICEF arată că acest vaccin poate proteja împotriva tulpinilor de HPV care cauzează până la 90% dintre cazurile de cancer cervical.
Tot UNICEF explică faptul că există peste 200 de tipuri de HPV, iar cel mai îngrijorător este că majoritatea acestora nici măcar nu prezintă simptome. De menționat este faptul că tipurile de HPV cu risc crescut pot duce la apariția infecțiilor persistente și la dezvoltarea leziunilor precanceroase, motiv pentru care prevenția – precum vaccinarea – și screeningul periodic sunt esențiale atât în viața femeilor, cât și a bărbaților.
Ținta principală a virusului HPV este femeia, iar în 2022, aproximativ 350.000 de femei au murit la nivel global din cauza cancerului de col uterin provocat de HPV.
Din păcate, România este fruntașă în Uniunea Europeană în ceea ce privește cazurile de cancer de col uterin. În 2023, s-au înregistrat 2.888 de cazuri noi de cancer de col uterin și aproape 1.200 de femei și-au pierdut viața ca urmare a acestei boli, potrivit datelor INSP, citate de Euronews.
Principalul beneficiu al vaccinării anti-HPV este faptul că protejează împotriva tulpinilor HPV 16 și 18, responsabile pentru aproximativ 70% dintre cazurile de cancer de col uterin. Al doilea beneficiu ar fi faptul că reduce riscul de îmbolnăvire cu alte tipuri de cancer asociate cu HPV. Administrarea cât mai devreme al acestui vaccin, în special între vârsta de 9 și 15 ani sau înaintea expunerii la virus, poate salva vieți și contribuie la reducerea infecțiilor și a leziunilor precanceroase.
În cazul bărbaților, infectarea cu virusul papilloma uman poate determina apariția cancerului anal precum și dezvoltarea verucilor genitale, însă în cele mai multe cazuri aceștia nu prezintă vreodată simptome. Vaccinarea anti-HPV în rândul bărbaților va ajuta și la protecţia partenerelor lor.
Site-ul info.HPV arată că administrarea vaccinului nu va vindeca o infecție deja existentă, însă poate ajuta la prevenirea unei reinfectări sau a unei infectări cu alte tulpini de HPV.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





