Pe 17 septembrie 2014 preşedintele PSD şi şeful guvernului, Victor Ponta, a devenit candidat la alegerile prezidenţiale. După multe luni de suspans şi invitaţii la aşteptare, principalul partid al României a intrat în campania electorală.
Eşecul lamentabil al loviturii de stat din vara anului 2012 i-a anulat orice declaraţie reală de război la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Reacţia anemică a celor mai multe dintre instituţiile statului şi vehemenţa celor mai vocale mass-media, împotriva lui Traian Băsescu, l-au încurajat atunci. L-au copleşit, ulterior, reacţiile lipsite de orice echivoc venite dinspre Uniunea Europeană şi SUA.
Din vara anului acela fierbinte, Victor Ponta a înţeles că România nu poate fi condusă de la Bucureşti fără agrementul factorilor europeni şi americani. Cu inteligenţă şi cu discurs public ameninţător a acceptat coabitarea cu Traian Băsescu şi a soluţionat, împreună cu acesta, ravagiile războiului politic civil. Un hibrid nociv, la prima vedere, care a alimentat nu doar o concurenţă acerbă între cei doi ci şi, mai ales, a produs coliziuni dramatice pentru economie şi societate, în ansamblul ei.
Dacă priveşti atent, preşedintele României i-a devenit liderului PSD un model de urmat. A dovedit-o recent, prin proiectul tenace de a trece pe lista comisarilor europeni pe europarlamentarul Corina Creţu. România a preluat portofoliul Politicilor Regionale, cu un buget ameţitor, care împinge ţara noastră în lista statelor care contează în cadrul Executivului de la Bruxelles. A fost o victorie la adresa preşedintelui Băsescu dar şi o calibrare a gândirii politice a lui Victor Ponta în relaţie cu Europa.
De la atacurile infantile, isterice şi fără precedent la adresa cancelarului Angela Merkel, din iulie- august 2012, la doi ani distanţă în timp, aspirantul fotoliului de la Cotroceni a acceptat regulile jocului. Exact ce a făcut, chiar din primele sale zile de mandate, Traian Băsescu.
Destrămarea celei mai importante coaliţii politice din istoria României, USL, la începutul anului 2014, a dat dovada lipsei de experienţă în managerierea unui proiect ambiţios de preluare a puterii. Programul de iarmaroc politic al acestui hibrid socialist-liberal era extrem de simplu ca mesaj şi acţiune: eliminarea preşedintelui Traian Băsescu din viaţa publică. Volubilitatea şi traiectoriile imprevizibile ale partenerului său, Crin Antonescu, nu au putut fi gestionate în comun iar alianţa s-a prăbuşit chiar înaintea alegerilor europarlamentare şi a campaniei prezidenţiale. Strategiile sau viziunea PSD, dacă ele au existat, au fost anulate de reacţiile virulente ale conducerii liberale. Un PNL care, odată ieşit din mariajul cu social democraţii, a intrat în derivă şi a început să aleagă soluţii de compromis şi de urgenţă: o alianţă cu PDL şi o candidatură a încă neconvin-gătorului primar al Sibiului, Klaus Iohannis.
Dispariţia USL, la mai puţin de doi ani de la preluarea pu-terii este un fapt politic fără precedent în România: Victor Ponta a pierdut o majoritate care putea fi împinsă spre 80%. Astăzi, PSD este dezolat pentru că, de luni bune, nu găseşte soluţii pentru acei 15% care îi lipsesc liderului său pentru a deveni locatarul Cotrocenilor.
Eforturile lui Victor Ponta de apropiere de liderii de la Washington, Londra, Berlin au fost evidente după vara anului 2012 dar, întotdeauna, eliminate de tenacitatea şi credibilitatea lui Traian Băsescu. Succesele europene au fost firave iar subţirile relaţii cu Roma şi Paris sunt, mai degrabă, conjuncturale şi vin ca urmare a puternicului lobby din jurul grupului socialist european. Nici măcar victoria relaxantă de la alegerile europarlamentare nu a schimbat în mod real balanţa: în continuare, prim mi-nistrul este perceput ca fiind, cel mult, adjuvantul preşedintelui Băsescu.
Vizita recentă în China a dorit să reconfigureze conturul politicii sale externe şi, evident, acest lucru a reuşit. Relativa ambiguitate a Cotrocenilor faţă de Beijing, în ultimul deceniu, a convins autorităţile chineze să acorde toate onorurile posibile şefului guvernului. Şi acesta le-a primit. Mai mult, Victor Ponta a înţeles că trebuie să copieze modelul Băsescu şi în relaţia cu Estul: ieşirea recentă, de la Alba Iulia, în care s-a referit la planul (ipotetic, deocamdată) unei uniri cu Republica Moldova (despre care preşedintele României vorbeşte de un deceniu) a provocat reacţia isterică a Kremli-nului. Este prima dată, după 25 de ani, când un lider al PSD rupe oficial relaţiile tradiţional calde cu Moscova. Şi acest lider se numeşte Victor Ponta. Este preţul pe care candidatul la prezidenţiale a trebuit să îl plătească: ştie cel puţin la fel de bine ca rivalul său, Traian Băsescu, că este o condiţie eliminatorie pentru a accede în grupul de confidenţi ai SUA, NATO şi puterilor care contează în UE.
În plan intern, prim ministrul a anunţat zilnic că anulează efectele dezastruoase ale guvernării PDL. Practic, Victor Ponta nu a făcut aproape nimic în această direcţie. Relaţia cu FMI a rămas aproape intactă iar pomenile electorale încă există, deși sunt firave faţă de ceea ce se practica în campaniile precedente: mai ţineţi minte cum, în ultimele săptămâni de mandate, în toamna anului 2008, Călin Popescu Tăriceanu solicita, Parlamentul vota iar Traian Băsescu promulga majorări de salarii bugetare cu 50%? Măsurile guvernelor USL şi PSD nu pot atinge aceste culmi: nici micşorarea CAS, nici micile facilităţi acordate pensionarilor şi persoanelor cu venituri sub medie, nici micşorarea TVA la pâine nu pot concura cu bombele electorale practicate până în 2008.
România anului 2014 este cu totul alta: are obligaţii, restricții, faţă de UE şi forurile financiare, leul este obligat să continue cursa spre euro iar investiţiile vin, mai degrabă, pe proiecte decât ca simple ajutoare politice obligatorii. Întâlnirea fără precedent, de la Cotroceni, în care prim ministrul a decis să vină însoţit de duduia de la Finanţe pentru a dezbate chestiunea reducerii CAS este relevantă pentru potenţa şefului Executivului în a decide strategic modificări structurale ale economiei româneşti. Intrarea în recesiune, deşi neanunţată de guvernul de la Bucureşti, este un fapt şi nu poate fi apelat altfel decât un insucces major, în condiţiile continuării celor mai multe dintre măsurile de austeritate impuse de PDL şi ale înviorării multora dintre economiile europene. Lipsă de imaginaţie, de perspective, de resurse şi de influenţă în relaţiile cu decidenţii mondiali.
Nici în planul administraţiei locale Victor Ponta nu se detaşează faţă de predecesorii săi, susţinuţi de Traian Băsescu. Importante figuri PSD din judeţe au probleme cu Justiţia, unii au fost chiar arestaţi. Fiefuri importante ale partidului pe care îl conduce sunt acuzate de corupţie, deturnări de fonduri, abuzuri. În unele situaţii, puterea judiciară s-a şi pronunţat. Reacţiile televizate ale prim ministrului nu au avut efecte practice: indiferent de valoarea electorală a celui acuzat, Victor Ponta nu a intervenit oficial. Nici o doză de optimism nu se întrevede pentru baroni: primarul Constanţei, Radu Mazăre, aşteaptă şi azi ca un procentaj important din acţiunile portului să treacă în custodia Consiliului Local. Cei doi lideri se văd des, la mare mai ales, se fotografiază, îşi fac declaraţii dar decizia nu mai vine. Şi nici nu va veni.
În ceea ce priveşte figurile cheie care îi despart pe Victor Ponta de Traian Băsescu, discursul public este opus, câteodată ameninţător, dar acţiunea practică este identică. Adrian Năstase şi Dan Voiculescu au fost judecaţi şi arestaţi. Prim mi-nistrul nu a făcut niciun gest, altul decât cel televizat, de a interveni în favoarea lor. Practic, după vara anului 2012, Victor Ponta a înţeles că România are câteva instituţii intangibile din punct de vedere al bătăliei politice şi că o agresiune asupra lor poate conduce la eliminarea oricărei şanse de câştig.
La Cotroceni, Victor Ponta va fi un preşedinte care nu va avea nici influenţa, nici puterea lui Ion Iliescu sau Traian Băsescu. În plan intern, nu are capacitatea de a controla reacţiile administratorilor de judeţe şi comunităţi locale, veşnic nemulţumiţi de fondurile primite şi de ştirbirea continuă a deciziilor. Nici echipa de la guvernare a prim ministrului nu lasă loc de iluzii: tineri, cei mai mulţi, e drept, dar fără nicio valoare politică reală. În relaţiile externe, potenţialul preşedinte Ponta va fi prizonierul unor situaţii şi strategii pe care le va moşteni de la Traian Băsescu. Recent, România a primit o învestire militară şi strategică fără egal din partea NATO în legătură cu criza din Răsăritul Europei. Niciun preşedinte al României nu va avea capacitatea, nic măcar ipotetică, pe termen scurt şi mediu, de a schimba direcţia.
Victor Ponta este învăţăcelul lui Adrian Năstase; acesta din urmă a fost şcolit de Ion Iliescu. Evident, învăţăceii sunt mai vocali şi mereu prezenţi în viaţa publică: rostul lor este acela de a atrage atenţia. Maeştrii, aceia care formează – şi Ion Iliescu a fost unul dintre cei mai importanţi după 1990 – nu au nevoie de mai mult de simpla lor prezenţă. Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2014 este mai slab decât candidatul Adrian Năstase în 2004 şi un lider pipernicit în comparaţie cu acela care a adus victorii în 1990, 1992 şi 2000.
Victor Ponta, câştigător al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014? Tot ce este posibil. Dar va fi un preşedinte de care nu se va teme nimeni: nici liderii partidului, nici stăpânii administraţiei locale, nici opoziţia, nici interlocutorii străini. Şi cu atât mai puţin Traian Băsescu.
- EXPLICATIV Ce este Transnistria, fâșia dintre Republica Moldova și Ucraina pe care Putin ar putea să o anexeze după Congresul extraordinar de la Tiraspol din 28 februarie - 24 februarie 2024
- What is the Gaza Strip, from where the Hamas terrorists launch their rockets: Conceptualized to be the Hong Kong of the Middle East, today it is one of the world’s poorest and most densely populated territories - 9 octombrie 2023
- Ce este Fâşia Gaza, locul de unde pleacă rachetele teroriștilor Hamas: Gândită să devină Hong Kong-ul Orientului Mijlociu, astăzi este unul dintre cele mai sărace și dens populate teritorii din lume - 8 octombrie 2023
In sfirsit!Mai este putin pana ne convingem ca este adevarat.