Marţi, 13 martie a.c. în jurul orei 20.00, subofiţerul aflat în serviciul de pază şi protecţie la Judecătoria Constanţa a observat în zona adiacentă o fetiţă dezorientată care plângea, părând că se rătăcise. Întrebând trecătorii dacă îl cunosc pe copil, răspunsul a fost negativ.
Subofiţerul a solicitat sprijinul unui echipaj mobil, care s-a deplasat imediat la faţa locului.
În urma discuţiilor cu fetiţa, jandarmii au aflat că aceasta are 7 ani, are domiciliul în cartierul Km 4-5 şi că în timp ce se juca în zona unde locuieşte, a urcat într-un autobuz de transport în comun, ajungând în zona instanţelor.
Ulterior, oamenii legii au condus-o pe micuţă la domiciliu şi au încredinţat-o bunicii.
Recomandăm părinţilor să nu-și lase copiii fără supraveghere și să le explice cum să procedeze în cazul în care se rătăcesc.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:

