
Odată cu hramul bisericii din Nicolae Bălcescu, sărbătorit cu ocazia Sfinților Mihail și Gavriil, a venit și o veste bună pentru familiile nevoiașe din localitatea constănțeană.
Primarul Viorel Bălan, Consiliul Local și reprezentanții bisericii conlucrează în vederea finalizării unui centru social care va fi gata în anul 2014. Clădirea va fi mobilată și dotată corespunzător, copiii vor putea servi masa, vor primi haine și vor fi ajutați să-și facă temele. Clădirea și dotările vor fi realizate exclusiv cu ajutorul donațiilor pe care primăria și biserica se străduiesc să le strângă. Cadrele didactice de la şcoala din localitate vor face ore suplimentare cu micuții care întâmpină probleme în acumularea informațiilor. Centrul social este amenajat în curtea bisericii și reprezintă un proiect ale căror efecte benefice nu vor întârzia să apară.
Sponsorizările salvează investițiile
În rândul primarilor circulă o vorbă conform căreia un edil competent este acela care reușește să demareze proiecte chiar și atunci când bugetul primăriei este gol. Unul dintre primarii care se descurcă și în vreme de criză este, fără dar și poate, Viorel Bălan, edilul din Nicolae Bălcescu. Acesta, alături de viceprimarul Nicolae Ciocănete și Consiliul Local, reușește să ducă la bun sfârșit mici proiecte destinate dezvoltării localității pe care o administrează, chiar și în vreme de criză. Cum? Cu ajutorul sponsorizărilor venite fie din partea investitorilor, fie din partea prietenilor, cunoștințelor sau oamenilor de bună credință. Spre exemplu, administrația publică locală a reușit să demareze reabilitarea canalului colector din centrul localității, care constă, mai exact, în amenajarea (prin betonare) cursului apei şi în reabilitarea malurilor derelei, dar şi în construirea podeţelor. Proiectul va fi fina-lizat, cel mai devreme, la începutul anului viitor. Un alt exemplu de proiect derulat prin sponsorizări este reabilitarea drumului de legătură dintre DN2A și IAS, care are o lungime de 2,5 km.
- Workshop dedicat tinerilor interesați de jurnalismul de investigație, organizat la Constanța de Asociația Info Sud Est - 21 iunie 2022
- POLUAREA OCEANELOR| O elevă din Constanța, voluntară Greenpeace România, în activism de la 10 ani: ”Înghițim săptămânal o cantitate de plastic cât un card bancar” - 20 iunie 2022
- Context.ro, cel mai nou produs media, a fost lansat joi de jurnaliștii Attila Biro, Cristian Andrei Leonte și Stephen McGrath/ Platforma își propune să atragă tinerii în presă - 9 iunie 2022