Constantin Nicolae, directorul Muzeului Carsium: „Hârșova este o comoară din punct de vedere istoric, care nu a fost niciodată valorificată cum trebuie“

• „Să aruncați o privire prin Cartea muzeului să vedeți ce spun vizitatorii. Uneori emoțiile produse de impresiile acestora mă răscolesc profund. Tocmai asta este ,,hrana” noastră. Faptul că ne înjură unul și altul că nu poate sa-și facă casă în sit este mai puțin important și nu ne mai afectează prea mult. Dar ce spun împătimiții istoriei ne dă forța morală și puterea să trecem peste toate greutățile“

• „Muzeul condensează toată vechimea de aproape opt milenii a Hârșovei. Nu este puțin! Este un lucru extraordinar. Cu toate acestea, sunt foarte mulți oameni din Hârșova care nu au trecut încă pragul muzeului. Nu le-am cerut niciodată să plătească biletul de intrare. Dacă nu au bani, să intre gratuit să vadă despre ce este vorba. Nu știm să deschidem ușa unui muzeu!“

• „Hârșova reprezintă o adevărată comoară din punct de vedere istoric. Nu a fost valorificată, din păcate, niciodată cum trebuie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și primii ani ai secolului al XX-lea orașul modern se construia exact peste fortificațiile antice și medievale. Și nu sunt puține. Astăzi sunt atestate aproximativ opt perioade ale vieții fortificate aici. Din secolul I p. Chr., până la începutul secolului al XIX-lea“

---

ISE: Muzeul Carsium are o particularitate: a fost inaugurat de trei din cei patru Regi ai României: Carol I, Ferdinand şi Mihai. Este, de asemenea, una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din Dobrogea şi din ţară. Cum este astăzi acest muzeu, ca importanţă pentru mediul local, din Hârşova, şi pentru cultura naţională?

Constantin Nicolae: Poate să vi se pară ciudat, …sau absurd. Nu am datele necesare ca să pot aprecia importanța muzeului pentru mediul local. Exact cu aproape două decenii în urmă autoritățile locale transmiteau Consiliului Județean semnalul că nu sunt interesate de muzeu. Mie mi se reproșa că ceea ce fac nu este în folosul comunității locale. Îmi răsună, încă, în urechi, reproșurile legate de apărarea patrimoniului local. Unii credeau că muzeul de aici trebuie să acopere și să faciliteze tot felul de proiecte care aduceau atingere siturilor. Asta m-a făcut să înțeleg că nu avem, ca popor, cadența rezolvării din mers a tuturor problemelor comunității.

Ne lipsește consistența culturii administrativ-politice. Vedem numai ,,interesul cetățeanului”. Adică politica este un compromis monstruos între candidat și votant. Fiecare vrea ceva împotriva interesului general. Clar! În ecuația asta istoria contează mai puțin în fapt, deși declarativ nu ne întrece nimeni… Mediul natural la fel… La un moment dat chiar mă suspectam de prea multă exigență!?! în apărarea cetății… Mi s-a cerut, la un moment dat, să scriu tot felul de materiale de prezentare a siturilor locale, am făcut-o și a rămas doar munca. Nimic nu s-a publicat. Abia în 2015 Primăria a editat un ghid de 80 de pagini de prezentare a monumentelor Hârșovei.

Ne mândrim cu moștenirea istorică, dar, din păcate, facem prea puțin pentru ea. Muzeul condensează toată vechimea de aproape opt milenii a Hârșovei. Nu este puțin! Este un lucru extraordinar. Cu toate acestea, sunt foarte mulți oameni din Hârșova care nu au trecut încă pragul muzeului. Nu le-am cerut niciodată să plătească biletul de intrare. Dacă nu au bani, să intre gratuit să vadă despre ce este vorba. Nu știm să deschidem ușa unui muzeu! Când, cum, cu cine, pentru ce! Boală națională! Cu școlile este o situație specială. Când elevii aveau tariful lor de intrare, existau mai multe solicitări. De când s-a adoptat hotărârea Consiliului Județean ca elevii din județ să intre gratuit în muzee, numărul celor interesați a scăzut. Nu foarte mult, dar nu a crescut, așa cum ne-am fi așteptat și cum ar fi fost normal.

Muzeul de la Hârșova este reprezentativ pentru cultura națională. Avem o expoziție cu piese neolitice pe care ar dori să o aibă orice muzeu din țară… și poate chiar din Europa! În anul 1997 a fost prezentată la Paris. Câteva piese au fost expuse în Elveția, Marea Britanie, Grecia, SUA. Nu este chiar puțin lucru! Primim mai mulți vizitatori din țară și din străinătate ca din localitate. Cei care vin aici spun că ne găsesc cu mare greutate. Locația nu este tocmai bună pentru turism. Dar asta este altă poveste. Acest amplasament a fost disponibil și l-am ales noi în anul 1997. Nu aveam practic unde să ne ducem. Trebuia să profităm de oportunitate. Autoritatea locală asta ne-a putut oferi. Și am fost mulțumiți la momentul respectiv. Și acum mulțumim celor care ne-au sprijinit. Nici nu am anticipat că ne vom dezvolta atât de mult, că vom ajunge aici.

ISE: Care sunt motivele deschiderii acestui muzeu aici, la Hârşova?

C.N.: Hârșova reprezintă o adevărată comoară din punct de vedere istoric. Nu a fost valorificată, din păcate, niciodată cum trebuie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și primii ani ai secolului al XX-lea orașul modern se construia exact peste fortificațiile antice și medievale. Și nu sunt puține. Astăzi sunt atestate aproximativ opt perioade ale vieții fortificate aici. Din secolul I p. Chr., până la începutul secolului al XIX-lea. Asta înseamnă cam opt fortificații. Plus necropolele. Toate s-au clădit una peste alta. Fiecare cetate se construia prin reutilizarea materialului de construcție scos din zidurile anterioare. Înțelegeți ce înseamnă asta, da? Practic, noua dezvoltare urbană a înghițit toate aceste monumente.

La excavarea fundațiilor orașului modern, oamenii scoteau la suprafață tot felul de artefacte vechi pe care le duceau la școală învățătorilor Ioan Cotovu (a înfiinţat, la Hârşova, prima şcoală românească de stat, după 1878, n. red.) și fiului său Vasile Cotovu (a continuat, timp de 40 de ani, activitatea didactică a tatălui. A inaugurat, în 1904, clădirea vechii şcoli şi muzeul oraşului, n. red.). Ultimul este, de fapt, întemeietorul muzeului. Așa se strînge „zestrea” primului muzeu. La 1 mai 1904 muzeul a fost inaugurat de Regele Carol I, Regina Elisabeta, membrii Familiei Regale și Guvernului României care se aflau într-un voiaj pe Dunăre. După primul Război Mondial, pentru că școala și muzeul au fost distruse, acesta a fost reorganizat în locuința directorului Vasile Cotovu. Pe frontispiciul clădirii s-a pus o placă de marmură, iar în cartea de Aur au semnat Regele Ferdinand și Regina Maria.

În anii regimului comunist muzeul a fost închis. Nu știm de ce, dar bănuim! Noi am început să ne gândim la redeschiderea lui încă din anii `80. În anul 1985 a început cercetarea așezării neolitice cu rezultate excepționale, iar în anul 1987 – 1989 s-au derulat cercetări în necropolele antice. S-au strâns deja multe materiale. Așa a apărut Expoziția arheologică a orașului în sala de festivități a fostei Case a Pionierilor. Aveam nevoie și de un spațiu, de un loc unde să se poată face prelucrarea primară, trierea materialelor, ambalarea lor, analiza scheletelor etc. Așa apare necesitatea muzeului la centru de cercetare.

În 1993 a început și cercetarea sistematică a cetății și lucrurile au luat altă turnură. Am preluat actualul sediu în anul 1999/2000. L-am folosit ca bază de lucru pentru cercetările arheologice. Ar fi fost greu să se facă ceea ce s-a făcut, din acest punct de vedere, fără un muzeu la Hârșova.

Actualul sediu al Muzeului Carsium

ISE: Muzeul Carsium din Hârșova funcționează, de mai bine de un deceniu, în actuala clădire, pusă la dispoziție de autoritatea locală, care nu întrunește toate caracteristicile necesare unui spațiu expozițional. Ce v-a lipsit în tot acest timp?

C.N.: Cel mai mult ne-a împiedicat faptul că nu suntem proprietari. În anul 2007 imobilul a fost dat proprietarului și am ajuns… chiriași! Nu poți construi, dezvolta un muzeu într-o clădire care nu îți aparține. Practic nu poți face mare lucru. Norocul nostru a fost că am apucat să pregătim clădirea și să deschidem muzeul până la retrocedare. Am făcut din clădire ce am putut ca să avem și spațiul expozițional, și depozit, și spațiu destinat cercetării celor două situri.

Am fost ajutați și de autoritatea locală, adevărat, nu atât cât am fi dorit. Norocul nostru a fost că am găsit înțelegere la Consiliul Județean. Mare noroc! În anul 2008 s-a emis o HCJ (hotărâre de Consiliu Județean, n.red.) pentru cumpărarea imobilului. S-a ratat pentru că au intervenit probleme juridice legate de punerea în posesie, care a împiedicat achiziția. O întreagă poveste! Păcat! Și atunci, în 2012, ne-am adresat din nou Consiliului Județean să preia de la Primăria Hârșova vechea școală, să o repare și să devină sediul muzeului. S-a aprobat. Dar s-a răzgândit autoritatea locală.

Ca să rezum răspunsul la întrebarea dumneavoastră, vă răspund tot cu o întrebare: Ce îți lipsește când ești chiriaș și nu ești proprietarul casei în care trăiești? Înțelegeți cât de greu este. Pentru noi, muzeul este locul în care trăim! Asta este!

ISE: Aveți obiecte neexpuse, care stau în depozite? Dispuneți de condițiile necesare pentru ca aceste obiecte să fie păstrate în condiții proprii? De ce mai aveți nevoie din acest punct de vedere?

C.N.: Avem obiecte neexpuse. Expoziția neolitică cuprinde piese numai din perioada anilor 1960-1963 și 1985-1993. Din piesele descoperite în cetate majoritatea se află la muzeul din Constanța, altele sunt la București. Noi avem aici doar câteva piese care se află pentru studiu. Ele vor fi în atenția noastră în perioada următoare în vederea publicării. Sunt păstrate bine, sunt în siguranță dacă asta vreți să aflați prin întrebare. Clădirea este securizată și păzită 24 ore din 24. Plus sistemul video instalat de Primărie și pe clădirea noastră.

ISE: La Hârșova se desfășoară un proiect transfrontalier, de aproximativ 4 milioane de euro, prin care se reabilitează clădirea școlii vechi din oraș. Astfel, instituția pe care o conduceți se va întoarce în clădirea în care a luat ființă, în urmă cu mai bine de un secol. Cât credeți că durează toată procedura de reabilitare și cum apreciați acest proiect?

C.N.: Am visat acest proiect toată viața. Înainte de 1989 ne adresam organelor de partid locale și județene cu dorința de a reface școala veche și a redeschide muzeul acolo. Aveau loc discuții la cel mai înalt nivel, chiar. Erau doar discuții! Nimic mai mult! În 2014 s-a mai încercat repararea clădirii cu fonduri norvegiene. Proiectul nu a fost aprobat însă. Acum se pare că i-a venit rândul. Mie mi se pare firesc ca după atâția ani să se ajungă aici. Proiectul este aplicat de Primăria Hârșova și comuna Krușari din Bulgaria (localitate aflată la 32 de kilometri de oraşul Dobrici. În perioada interbelică, sub denumirea de Armatlia, comuna a făcut parte din judeţul Caliacra, n. red.).

Bulgarii amenajează o cetate și fac un muzeu acolo; noi restaurăm ansamblul Cotovu și îl transformăm în centru cultural: o bibliotecă în Casa Cotovu, și muzeul în școala veche. Teoretic proiectul se întinde pe trei ani! Sperăm ca în 2017 și 2018 să se facă proiectul tehnic și să se execute si restaurarea ansamblului, iar în 2019 să se amenajeze muzeul și să se facă activitățile comune româno-bulgare din proiect. Așa ar trebui să se desfășoare, normal, lucrurile… Dar, știți, se mai întâmplă tot felul de lucruri și planurile se dau peste cap. Doamne ferește!

Clădirea școlii vechi din Hârșova

ISE: Odată cu noua locație, special reabilitată pentru instituția muzeală pe care o conduceți, credeți că va crește și interesul publicului pentru Muzeul Carsium?

C.N.: Categoric! Va crește vizibilitatea. Clădirea se vede de la 15 km distanță dinspre Constanța. Sunt două clădiri emblematice care se văd de la distanță: Biserica și Scoala! Școala este plasată în zona veche a orașului, aproape de Dunăre. Turiștii care tranzitează localitatea pe Dunăre vor veni și la muzeu. Ca să nu mai vorbim de ceilalți. Apoi va spori mult importanța muzeului ca punct de cercetare. Un depozit modern, o sală de conferințe îi va conferi mari avantaje, atractivitate, vizibilitate și din acest punct de vedere. Deja lucrurile încep să se miște în direcția bună și în turismul nostru. Oamenii pleacă în concediu să vadă, să cunoască locuri noi. Sperăm ca acest curent să se dezvolte în anii următori.

ISE: Deși este una dintre cele mai vechi instituții muzeale din România, Muzeul Carsium nu se bucură de o expunere mediatică generoasă. Referitor la promovarea muzeului, care sunt pârghiile și canalele prin care realizați acest lucru? Trăim în era vitezei. Multă informaţie s-a mutat pe online. Ați acoperit această zonă în ceea ce privește capacitatea muzeului de a interacționa cu publicul, de a atrage vizitatori, de a fi activ, racordat la societate?

C.N.: Nu ne bucurăm de o expunere mediatică generoasă. Este adevărat. Noi am făcut indicatoare pe care le-am amplasat pe stâlpi. Mici… acestea au fost resursele noastre. De pe șoseaua București-Constanța sunt vizibile. Suntem pe site-ul muzeului din Constanța, la secțiunea ,,muzee în teritoriu”. Mai putem fi găsiți pe site-ul Ministerului culturii în Ghidul muzeelor.

Ne-a sprijinit foarte mult presa locală, posturile locale TV, …acum o faceți dumneavoastră și vă mulțumim pentru asta. Nu știu dacă este mult sau puțin. Ultima întrebare a dumneavoastră este pertinentă, îi înțeleg sensul dar mă tem că nu pot spune multe din acest punct de vedere. Domeniul acesta al racordării unei instituții de cultură la societate nu este încă bine definit, după părerea mea, în cultura noastră.

Vedeți dumneavoastră în România actuală ceva racordat la interesul comunității? Aș spune că noi va trebui să ne punem această problemă în viitorul apropiat. Dacă veți citi cu atenție acest interviu până la capăt, o să înțelegeți despre ce este vorba. Deocamdată, comunitatea locală vine în contact cu noi, mai mult pentru serviciul eliberării terenului de sarcini arheologice. Alte cazuri sunt rarisime…

ISE: Aveți parteneriate cu agențiile de turism? Are oraşul Hârşova o infrastructură turistică necesară (hoteluri, restaurante, pensiuni, locuri de promenadă, parcuri), care să ajute şi instituţiile de cultură? Există vizitatori din străinătate?

C.N.: Nu avem parteneriate proprii. Sunt cele ale muzeului din Constanța. Spațiul muzeului nostru este impropriu pentru grupuri mari. Cel mult 10 persoane pot intra odată în muzeu. Grupurile mari au zeci de turiști. Hârșova nu are infrastructură de nici un fel. Acum 3-4 ani o echipă de bulgari au poposit aici și mi-au propus să includem Hârșova ca ,,punct terminus” pentru un circuit turistic. Asta însemna cazare și masă. Până la urmă s-a renunțat la cazare. Am „bătut“ toate restaurantele din oraș și nici unul nu a agreat ideea de a se clasifica pentru a putea servi masa turiștilor (un meniu… de Dunăre, firește). Am întâmplări demne de memorialistică din acest punct de vedere. Nu avem nici locuri de promenadă, din păcate. Avem în schimb vizitatori străini, care vin pe cont propriu. În vara asta am avut o echipă de profesori de la Universitatea Sassari din Italia, care au colindat, practic, toată Dobrogea.

ISE: Totuși lipsesc informațiile, infrastructura turistică și promovarea pentru ca orașul Hârșova să poată atrage mai mulți turiști, și astfel să fie puse în valoare și cetatea, și Muzeul Carsium. Sau poate că cele două obiective turistice trebuie puse la punct pentru a atrage în Hârșova mai mulți turiști. Cum comentați aceste aspecte?

C.N.: Am avut contacte directe cu turiștii care tranzitează Hârșova. Am adus la muzeu un grup. Au fost foarte încântați. Muzeul nu figurează în oferta lor turistică. Chestiunea asta mă depășește. În fiecare vară mă întâlnesc cu reprezentanții agenției Danube Cruises. Aici la muzeu doar. Si cred că sunt întâlniri mai mult private. Rămân fără efect. Acum, ca să fiu sincer, cetatea nu poate fi vizitată. Nu arată bine deloc. De jur împrejur s-au stabilit oameni cu
animale mari și folosesc situl ca pășune. Mă doare să spun asta… dar așa arată realitatea. Se mai depun și gunoaie…

Nu poți duce un turist acolo. Pentru un om civilizat, priveliștea este un afront adus demnității umane! Să fie foarte clar. Am văzut o delegație din Austria care a fost dezamăgită de starea în care a găsit cetatea și așa au definit chiar ei starea lor de revoltă. Noi ne-am făcut treaba la cetate din punct de vedere arheologic. Cât ne-am priceput. Mai departe… Consiliul Județean a depus anul trecut un proiect de amenajare și valorificare turistică pentru cetate. Asteptăm să se publice punctajele să vedem dacă este sau nu eligibil. Cetatea de la Hârșova este o poveste teribilă. Și ca istorie, ca cercetare, dar și ca obiectiv turistic. Noi am mers cu cercetarea mai mult decât ne-am fi așteptat. Noi, arheologii și chiar muzeul în situația actuală, nu avem posibilitatea să facem altceva pentru sit, să-l îngrijim, să-l igienizăm, pentru că nu avem resurse umane și materiale.

Eu cred că trebuie să mai avem puțină răbdare. Să înceapă proiectul nou al muzeului, poate va începe și cel cu cetatea… Indiferent ce se va întâmpla în viitor, vreau să subliniez, referitor la cetate, că aceasta este soarta siturilor aflate în interiorul unor așezări umane. Nu trebuie să așteptăm minuni din altă parte. Cetatea este a Hârșovei, și Hârșova trebuie să o apere, să o protejeze, să o valorifice în interesul comunității, în beneficiul ei. Eu mai sper că vor veni alte timpuri, alți oameni, sau că se mai pot întâmpla minuni. Sincer să fiu, semnalele din ultimul timp nu-mi induc o stare de optimism.

ISE: Ce ne puteți spune despre tezaurul muzeului? Cum este structurat acesta în expozițiile dumneavoastră? Cât de valoros este acesta la nivel național? Care sunt noutățile și care sunt piesele de rezistență?

C.N.: Expoziția actuală este structurată pe perioade și epoci istorice: neolitic, epoca metalelor, epoca romană, ev mediu etc. Nu avem expuse chiar cele mai importante descoperiri de la Hârșova. Cea mai valoroasă este expoziția neolitică. Sunt piese unicat: ancore de barcă, topoare și ciocane din piatră, harpoane, vârfuri de săgeți, obiecte rituale. Majoritatea pieselor sunt de catalog. Adică pot fi publicate în orice catalog tematic al epocii. Mai trebuie adăugată ceramica. O veritabilă bogăție și varietate. Nici celelalte piese expuse nu sunt lipsite de importanță.

Ceramica romană, opaițele, obiectele din piatră, obiectele rituale. Piese de rezistență? Îmi este greu să fac o listă. Să aruncați o privire prin Cartea muzeului să vedeți ce spun vizitatorii. Uneori emoțiile produse de impresiile acestora mă răscolesc profund. Tocmai asta este ,,hrana” noastră. Faptul că ne înjură unul și altul că nu poate sa-și facă casă în sit este mai puțin important și nu ne mai afectează prea mult. Dar ce spun împătimiții istoriei ne dă forța morală și puterea să trecem peste toate greutățile.

ISE: Sunteți arheolog și vă desfășurați activitatea în cetatea Carsium, un loc cu o istorie aparte nu doar în România, ci în întreaga Europă. Care este potențialul turistic al cetății și ce trebuie făcut pentru ca acest loc să devină atractiv din acest punct de vedere?

C.N.: Cetatea are un potențial mare. Uriaș! El nu va putea fi pus în valoare acum. Poate peste o sută de ani, peste două sute de ani! De fapt suprafața rezervată de la Dunăre, numită „cetate“, reprezintă etapa medievală a cetății (epoca bizantină, genoveză, românească și cea otomană, în cea mai mare parte) care se așează peste partea dinspre Dunăre a fortificațiilor romane. Din acest punct de vedere, cetatea de la Hârșova este reprezentativă pentru istoria Europei sud-estice din ultimile două milenii. Cetatea romano- bizantină de sec. IV-V începe practic aproape de centrul orașului actual. De aceea vă spuneam că potențialul va fi valorificat peste sute de ani.

Toată partea asta trebuie prezervată și cercetată în viitor. Cum? Așa cum s-a făcut în Bulgaria, cum au făcut turcii, grecii, italienii, germanii, francezii. Adică cu implicarea profundă a statului. Un arheolog nu poate face mare lucru din acest punct de vedere. El își face treaba lui: sapă, publică, prezintă descoperirile în muzeu. Noi asta am făcut până acum. Ne-am străduit și am reușit să găsim un ,,proprietar” pentru cetate. Primăria locală nu a putut să treacă situl în domeniul public local. A făcut-o Consiliul Județean. Tot Consiliul Județean a realizat și proiectul de valorificare amintit mai sus. Din acest punct de vedere, toată stima pentru instituția aceasta.

Eu am bătut în ultimii ani de zeci, poate de sute de ori la porțile sale și mi s-au deschis de fiecare dată. Am găsit acolo, la cel mai înalt nivel, și în mandatul trecut, și acum, oameni cu care am putut discuta soarta cetății de la Hârșova și a muzeului. Sper să se și concretizeze, până la urmă, toate eforturile depuse. Este mult de povestit aici… o istorie întreagă.

ISE: Câți angajați are Muzeul Carsium? Simțiți nevoia de mai mulți specialiști? Cum este, din punct de vedere profesional, resursa umană şi de cercetare pe care o angajaţi? Care sunt instituţiile cu care colaboraţi cel mai des (licee, muzee, universităţi, institute de cercetare)?

C.N.: Deocamdată muzeul are cinci angajați: trei paznici și două supraveghetoare, dintre care una sezonieră. La echipa asta mare mă adaug și eu… care sunt omul bun la toate! După ce termin de scris ceva, între două simpozioane, sau la urgență, mai repar o instalație sanitară, una electrică, mai sudez o roabă ruptă… mai pun sau mai ud o floare. Aceasta este echipa muzeului. Echipa de cercetare este însă altă treabă.

La așezarea neolitică lucrează o echipă a Muzeului de Istorie Națională din București și cu colaborarea unor specialiști din Franța. La cetate lucrează o echipă a muzeului din Constanța în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului din București. În ultimii ani, în lipsa unei finanțări adecvate suferim mult. Ne îndreptăm spre cercetările preventive. Poate așa vom mai afla ceva despre întinderea cetății. Sperăm ca viitorul muzeu să aducă mai multi specialiști, un muzeograf, un conservator, poate chiar câte doi. Volumul de muncă este mare.

Trebuie pus la punct depozitul de materiale cu descoperirile arheologice începând din anul 1985 până astăzi pentru așezarea neolitică, și din 1993 la data actuală pentru cetate. Asta, însă, nu mai depinde de noi. Trebuie să hotărască „cei mari“! Dacă o să fim tot prea puțini, vom înghesui materialele pe rafturi și vom aștepta vremuri mai bune. Altă șansă nu avem decât să sperăm.

ISE: De câți bani are nevoie Muzeul din Hârșova pentru a funcționa anual la standarde decente? Bugetul de care dispuneți este suficient pentru a acoperi nevoile muzeului?

C.N.: Nu avem un buget propriu. Nici nu pot să spun câți bani ne-ar trebui. Deocamdată oamenii își primesc salariile; sunt achiziționate materialele necesare pentru buna funcționare a instituției. Anul acesta am primit un PC nou, avem internet, telefon, sunt plătite toate facturile la zi. Cu puțin din partea muzeului și cu mult entuziasm de la noi facem ca lucrurile să pară normale.

ISE: Ce promisiuni primiţi, de obicei, de la autorităţile locale şi naţionale (Primărie, Consiliul Judeţean, Ministerul Culturii)? Puteţi da exemple de situaţii neonorate de cei care ar trebui să sprijine şi să promoveze Muzeul Carsium?

C.N.: Cu Primăria avem relații bune. Nici nu putem să le cerem prea multe. I-am rugat să igienizeze cetatea. Ministerul nu ne poate da nimic! Să promozeve legislația promisă în materie de patrimoniu, monumente și muzee. Deocamdată aici este multă „politichie“. Asta a sufocat patrimoniul și muzeele.

Noi suntem o secție a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care este finanțat de Consiliul Județean. Am primit sprijin direct din partea acestei autorități mereu. Vreau să fiu crezut de cele mai bune intenții când spun asta. Nu am nici un interes să fac declarații gratuite. În 2005, când pregăteam deschiderea muzeului, la imprimanta Consiliului Județean am realizat grafica muzeului. Toate demersurile pentru acreditarea muzeului au pornit tot de aici. Nu știu cum s-a ajuns la asta. Habar nu am. În cazul acesta se adeverește vorba biblică: Bate și ți se va deschide! Mi se pare un lucru firesc să ai raporturi bune, amicale, cu cine te sprijină în proiectele tale.

Nu pot spune că cineva nu și-a onorat sarcina promovării muzeului. Să fim bine înțeleși: dacă sunt lipsuri, și sunt, dacă mai sunt încă multe de făcut, și sunt, nu pot fi vinovați alții. Muzeul de la Hârșova este treaba noastră. Dacă acesta nu merge bine, înseamnă că noi am făcut-o prost. Așa judecăm noi lucrurile. Știm ce am făcut bine. Și ce nu am făcut bine, îndreptăm! Și mergem mai departe cu încăpățânare. Așa ne-am dus toată truda pentru ca muzeul acesta să prindă viață.