
Caravana de testări a organizației Mensa, dedicată persoanelor cu coeficientul de inteligență (IQ) ridicat, va ajunge la Constanța sâmbăta aceasta, transmite Mensa România într-un comunicat de presă.
“Cu acest prilej, constănțenii și nu numai au ocazia de a-și măsura coeficientul de inteligență și de a verifica dacă au un IQ care să le permită accesul printre primii 2% dintre cei mai inteligenți oameni de pe planetă. Pentru asta, aspiranții la statutul de „mensan“ trebuie să depășeasă pragul de 132 al coeficientului de inteligență pe scala Stanford–Binet”, este explicat în comunicatul citat.
Testarea, care este deschisă tuturor persoanelor cu vârsta peste 11 ani, va fi realizată la Universitatea “Andrei Șaguna”, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 13, începând cu ora 10:00, specifică Mensa.
Înscrierea se va face în prealabil testării, pe site-ul mensaromamnia.ro.
Ce este, de fapt, Mensa?
Mensa a fost fondată în Marea Britanie, în anul 1946, de către avocatul Roland Berrill și omul de știință Lance Ware. Scopul organizației, conform site-ului oficial, este crearea unui grup social dedicat oamenilor cu un coeficient de inteligență ridicat. Până în această zi, singurul criteriu de eligibilitate pentru a deveni membru Mensa este obținerea unui scor IQ de cel puțin 132 de puncte în cadrul unui test oficial – o performanță pe care doar 2% din populația planetei, sau unul în 50 de oameni, o poate atinge.
Natura grupului se găsește, de altfel, chiar în nume – care înseamnă “masă” în latină, pentru a indica statutul de masă rotundă a oamenilor reuniți de către Mensa.
Cu aceste criterii în minte, Mensa are trei scopuri principale:
- să identifice și să stimuleze inteligența umană în beneficiul umanității;
- să încurajeze cercetarea în ceea ce privește natura, caracteristicile și utilizările inteligenței;
- asigurarea unui mediu intelectual și social stimulativ pentru membrii săi.
Aceste ținte sunt detaliate, printre altele, în Constituția Mensa, adoptată de organizație în 1982.
La momentul actual, există mai multe grupuri de acest fel în lume, fiecare cu propriile standarde și scopuri, cum ar fi Societatea Vertex sau Societatea Prometeu, dar niciuna dintre ele nu atinge anvergura la care a ajuns Mensa, care are aproape 145.000 de membri în aproape 100 de țări de pe întreaga planetă, cel puțin 800 aflându-se în România.
Pe de cealaltă parte, reacțiile la adresa organizației nu au fost întotdeauna pozitive, iar asta a dus la apariția mai multor controverse de-a lungul timpului, inclusiv în anii recenți.
Spre exemplu, în 2020, scriitoarea și actrița de comedie Jamie Loftus a publicat seria video My Year in Mensa, în cadrul căreia a arătat o față mai puțin flatantă a organizației – expunerea de opinii rasiste din partea unor membri, credințe cu tente spre eugenism și atitudini în general elitiste.
Prezentarea lui Loftus, deși dramatică, pare să confirme anumite suspiciuni îndreptate către Mensa de suficient de mult timp, în ceea ce privește acuratețea testelor de inteligență și scopurile grupului.
Încă din 2010, anumite voci considerau Mensa drept o “organizație a cărei singur scop real este ca membri ei să își difuzeze geniul” după cum a fost caracterizată într-un articol publicat de The Guardian.
În ciuda controverselor, totuși, Mensa rămâne cea mai longevivă și extinsă organizație de acest tip din întreaga lume, iar toți cei interesați să testeze pe cont propriu au ocazia perfectă în acest weekend.
- FOTO Cad țigle de pe Muzeul de Istorie din Constanța/ Clădirea ar fi trebuit reabilitată cu bani europeni încă din 2016 - 1 februarie 2023
- Rușii ar pregăti un nou atac de proporții, în timp ce aliații Kievului continuă transporturile de arme/ Jens Stoltenberg: Rusia ar putea mobiliza încă 200.000 de soldați - 1 februarie 2023
- Seniorii, pe Tik Tok: Umor negru, dansuri, fitness și povețe/ Vechile generații au descoperit aplicația pentru tineri, iar acum o folosesc cu entuziasm în toată lumea - 31 ianuarie 2023