CONSTANTA VECHE: Casele Hrisicos și Serienescu. Poveştile Constanţei vechi încep cu scandaluri financiare și inovaţii arhitectonice de excepţie

info-sud-est-piata-ovidiu

Piața Ovidiu, zona centrală a Constanței vechi, poate spune astăzi povești nenumărate: dramatice, istorice, de acțiune sau de dragoste. Poveștile sunt inepuizabile și, mai ales, veșnice. Așteaptă doar să fie create pentru turiștii ei și împărtășite cu aceștia.

În această săptămână, Campania „CONSTANȚA, CAPITALĂ CULTURALĂ!“ vă propune două astfel de povești, de început de secol XX, învăluite în scandaluri financiare și șoptite într-un stil aproape mafiot.

CASA HRISICOS

info-sud-est-hrisicosAtunci când veacul al XX-lea se năştea, în colţul nordic al Pieţii Ovidiu (încă Independenţei), se ridica o clădire nouă, albă, spaţioasă, cu parter luxos şi cu etaje cu camere cu geamuri mari, aerisite şi cu utilităţi pe care oraşul acelei vremi abia le visa. Centrul urbei, acela din jurul statuii lui Ovidius, cunoscuse în doar două decenii o transformare în viteză şi, în ultimii ani, apăruseră numeroase hoteluri, restaurante, cafenele, grădini de vară. Ba chiar, în unele localuri se jucau piese la modă, precum cea a lui I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”, din grădina de vară a stabilimentului la modă „Capato”.

Casa Hrisicos a fost gândită de arhitectul francez L. Givert, într-un stil eclectic, un amestec abundent de neoclasicism şi tendinţe timide de Art Nouveau. Dacă te uiţi bine, roată, prin piaţa Ovidiu, această clădire se remarcă în primul rând prin faptul că este una dintre cele mai rezistente din zonă. Pe de altă parte, vechiul hotel a trăit, cumva, istoriile succesive ale Constanţei, aşa cum a fost ea vreme de un secol şi mai bine.

La 1900, când a fost ridicat, imobilul a fost conceput ca un elegant hotel şi un restaurant cu bucătărie pescărească şi internaţională. Mult timp, aici au poposit călătorii procopsiţi din Bucureşti sau de aiurea din Europa, dornici de confort, meniuri gustoase şi vinuri renumite. De la ferestrele camerelor se zăreau şi statuia lui Ovidius, şi forfota cotidiană din jurul localurilor, şi agitaţia trăsurilor pe piatra cubică recent montată. Elitele bucureştene, obişnuite cu hotelurile „Carol” şi „Regina”, alegeau acum „Hrisicos”. Era mai nou şi mai central.

I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Al. Vlahuţă erau cunoscuţi ai restaurantului de la parter, cu bucătărie de „prim rang”, cum anunţau gazetele locale. A venit aici şi carismaticul lider al politicii româneşti din primele două decenii ale secolului trecut, Take Ionescu. Ministru în repetate rânduri, şi prim ministru pentru o lună, liderul Partidului Conservator Democrat striga adunarea susţinătorilor locali la parterul lui „Hrisicos”. Acolo s-a ţinut şi un parastas, în 1909, în memoria unuia dintre cei care au construit oraşul modern: I. Bănescu.

Proprietarul imobilului, Gheorghe Hrisicos, a adus nu puţină notorietate locului cu pricina. Modest băiat de prăvălie, a ajuns repede un cunoscut negustor de vinuri şi proprietar de case centrale. Averea, ca multe altele în Constanţa de atunci şi de acum, a construit-o prin combinaţii financiare, multe deloc în acord cu legea. Pentru construirea hotelului, negustorul a ales să se împrumute la Banca de Scont din Constanţa şi, cum suma primită nu era mulţumitoare, a mai apelat şi la altele, înclusiv din Bucureşti. Banii primiţi au fost folosiţi, o parte bună, ca împrumuturi cu camătă şi pentru diverse alte învârteli financiare până acolo încît nu a apucat să se bucure mult timp de inaugurarea, cu fast, în toamna anului 1900, a noului său hotel. Băncile fraudate şi cei înşelaţi au anunţat poliţia iar Hrisicos a fugit în Rusia vecină. Cu sprijinul diplomaţilor, evadatul a fost extrădat după două luni, pentru a fi condamnat la doi ani de închisoare pentru bancrută.

Renumele de rău augur, adesea dubios, nu a afectat celebritatea hotelului şi nici trecerea lui prin istoria oraşului. Constănţenii au trecut uşor peste încurcăturile cu justiţia provocate aventurosului proprietar iar scandalul financiar i-a asigurat casei Hrisicos o reputaţie de care nu se bucura niciun alt imobil al pieţii Ovidiu. Înainte chiar de Primul Război Mondial, „Hrisicos” anunţa că a trecut la standarde de lux în ceea ce priveşte confortul camerelor şi al restaurantului.

Devastat în timpul războiului, a fost redeschis abia în 1924. De acum, casa trăieşte poveşti diferite dar foarte asemănătoare oraşului, schimbându-se, succesiv, din hotel în sediu de succes pentru bănci şi companii importante pentru viaţa urbei. Cum nu mai putea face faţă concurenţei fără investiţii majore, care nu mai erau la îndemână, „Hrisicos” a devenit sediul Băncii Steaua Dobrogei, în 1926. Ani în şir, apoi, firme şi societăţi de asigurare îi vor popula etajele în vreme ce parterul a rămas loc de întâlnire pentru afacerile locale.

Naţionalizat în regimul comunist, hotelul „Hrisicos” a devenit cu timpul din ce în ce mai ponosit şi mai lipsit de eleganţă, exact aşa cum se transformau întreaga piaţă Ovidiu şi oraşul de la malul mării. Lăsat în paragină în detrimentul mai noilor localuri din cartierele de blocuri şi din Mamaia, botezat obscur şi nefericit „Pelican”, vechiul „Hrisicos” a dispărut din geografia istorică, de agrement şi culinară a oraşului vreme de câteva decenii. Degradat şi pierdut din istoria valorilor memoriei oraşului, o adevărată speluncă în zorii democraţiei noi, vechea casă a acceptat, pentru o vreme, să găzduiască iarăşi sediul unei mari bănci. Cum piaţa Ovidiu nu mai reprezintă de câteva decenii motorul vieţii financiare, turistice şi culturale a oraşului, succesul a fost efemer.

Reconstrucţia recentă a infrastructurii din Constanţa veche şi renovarea migăloasă a casei „Hrisicos”, sub proiectul arhitectului Radu Cornescu, dau speranţele unei întoarceri miraculoase în timp şi a revenirii la tulburătoarele istorii de odinioară.

CASA SERIENESCU (CU BOVINDOURI)

La un deceniu de la ridicarea Casei Hrisicos, la o aruncătură de băț de aceasta, încep lucrările la construcția Casei Serienescu, denumită și Casa cu bovindouri.

Nu există mărturii conform cărora la Casa cu bovindouri din Piața Ovidiu au băut whisky gangsterii americani ai anilor `20-`30, au fost turnate filme cu Al Capone sau au fost trase rafale de focuri de armă, însă frumusețea poveștilor constă în libertatea cu care le poți așterne și orizonturile nelimitate ce îți sunt îngăduite într-un astfel de exercițiu.

La 28 octombrie 1919, Congresul american vota în favoarea unei legi care instaura prohibiția băuturilor alcoolice în Statele Unite.

Peste doar 6 ani, peste Ocean, la Paris, capitala europeană a dragostei și a bunului gust, avea loc Expoziția Internațională a Artelor Decorative („Exposition Internationale des Art Decoratifs et Industriels Modernes), eveniment ce a oficializat o nouă mișcare artistică, ce avea menirea să continue migălosul și fantezistul stil Art Nouveau. Cunoscut drept Art Deco, noul stil marchează începutul de secol XX și creează fascinație chiar și după un secol. Acest stil aduce în prim plan simplitatea și formele ordonate, fiind folosite elementele în trepte, în formă piramidală.

Fenomenul s-a extins foarte repede și nu a lăsat neatins nici un segment din viața cotidiană.

Art Deco-ul anilor `20-`30 și povestea fascinantă a mafiei italiene ce a monopolizat traficul cu băuturi alcoolice din timpul prohibiției americane se întrepătrund excelent în ecranizările hollywoodiene.

Odată cu înțelegerea fenomenelor sociale izvorâte din legea prohibiției în America anilor `20, filmele cu gangsteri înfățișează și dezvoltarea societății, intrată în ritmul afirmării Art Deco-ului.

Acest stil caracterizat de zig-zagul modern, forme geometrice stilizate, ce se îmbină repetitiv, influențat de cubism, expresionism și futurism se regăsește în toate elementele de decor ale filmelor cu Al Capone sau Lucky Luciano.

Automobilele cu care gangsterii italieni aterizați peste ocean se plimbau, cu forme simple, aerodinamice, erau toate create în spiritul Art Deco.

Afișele publicitare, ce foloseau tușe groase, contururi puternice, foarte evidente, culori stridente îndrăznețe, vestimentația oamenilor simpli ce mergeau la piață, opulența și luxul interioarelor și modul exact, geometric și repetitiv în care erau ridicate construcțiile acelei perioade, toate creau un decor „abuzat“ de noile tendințe ale stilului Art Deco.

Nimic nu a scăpat neatins de noua mișcare: de la costumele în dungi alb-negre ale gangsterilor, la tabachiere, la mobilierul stradal, la îmbrăcămintea domnișoarelor și rujul roșu în formă de inimioară de pe buzele domnelor ce așteptau în șir indian să pătrundă la evenimentele opulente de pe străzile New York-ului și ale orașului Chicago. Toate aceste lucruri arătau că America acelor ani respira Art-Deco.

Lăsând în urmă poveștile cu mafioți și împușcăturile, probabil, tot în stil Art Deco, de pe străzile metropolelor americane și revenind la clătoria noastră în Piața Ovidiu, inima vechiului oraș Constanța, găsim, în faţa Muzeului de Istorie Naţională și Arheologie, o clădire construită în cel mai pur stil Art Deco.

Linia regulată Transatlantică dintre Constanța și New-York, orașul lui Empire State Building, realizată cu vapoare transatlantice de lux ale armatorului grec M. Embericos, a adus în „cetatea lui Ovidius“, cu o repeziciune deloc caracteristică vremurilor, pe lângă turiștii lumii largi și influențele arhitecturale și artistice ale Americii primei jumătăți de secol XX.

Înălțată în anul 1911 după schițele arhitectului C. Michaescu, la comanda avocatului C. Serienescu, clădirea se remarcă printr-un element Art Deco ce nu se mai regăsește niciunde în Constanța: bovindoul, element ce stă la baza denumirii acestei frumoase clădiri.

Făcând din nou o scurtă escală pe continentul american, de această dată pe malul Oceanului Pacific, aceste elemente decorative sunt consacrate în arhitectura metropolei San Francisco (denumită chiar orașul bovindourilor, the city of bay windows). Introdus în uzul și dicționarul limbii române din englezescul bow-window, fiind explicat într-o traducere liberă drept fereastră arcuită, bovindourile sunt nișe ce prelungesc spre exterior o cameră, balconașe închise sau construcții în afara fațadei unei clădiri, prevăzute cu una sau mai multe ferestre. Aceste elemente Art Deco au fost, de-a lungul vremii, caracterizate mult mai inspirat de locuitorii din San Francisco: acest tip de construcție, despre care specialiștii spun că asigură o mai bună ventilație a aerului, mai multă lumină și o extindere a spațiului camerei, dar și o înfrumusețare și un element de decor al casei, au fost numite pe coastele golfului San Francisco bay window (fereastra golfului), oriel (foișor) sau swell (hulă, mișcare ondulatorie a suprafeței mării). Este incredibil cum o arhitectură specific californiană poate fi regăsită, într-o formă elevată, migăloasă, pe coasta mai puţin însorită a Mării Negre.

Iată cum cetatea antică, transformată în cel mai vechi oraș al României, menționată de marele poet latin exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, în opera sa milenară, primește foarte repede și extrem de bine influențele moderne și futuriste ale stilului ce caracterizează zgârie-norii lumii moderne, completând melanjul cultural și arhitectonic din Piața Ovidiu. La doar câțiva pași de străvechile edificii romane, Casa cu bovindouri demonstrează că orașul vechi al Constanței este un loc primitor, lipsit de prejudecăți și gata oricând de dezvoltare.

Clădirea aflată în Piața Ovidiu nr. 4 este cu atât mai importantă cu cât a fost declarată monument istoric de categoria B.

Proprietarul acestei case, C. Serienescu, făcea parte din elita și intelectualitatea anilor interbelici la Constanța, fiind avocat de succes. Din pagina publicitară a ziarului „Marea Neagră“ a anului 1923, găsim şi referinţe despre proprietarul casei cu bovindouri: „Avocat C. Serienescu, Strada Carol No. 7, cu ore de consultație de la 8-10 a.m și 6-7 p.m.” Din aceste întâlniri cu diverşii clienţi, poate şi din altele, au fost adunaţi banii pentru a se ridica una dintre cele mai excentrice clădiri din România.

info-sud-est-marea-neagra

Clădirea cu două etaje ce își îndreaptă bovindourile înspre Piața Ovidiu păstrează elemente Art Deco splendide, cum ar fi cele două coloane de la intrarea principală.

Construită la începutul anilor `20, când încă Art Deco-ul geometrizat nu înlocuise stilul migălos al Art Nouveau-ului, ci doar îl continua, Casa cu bovindouri păstrează și elemente din stilul Art Nouveau, reprezentate prin feroneria ferestrelor, atât în partea din față a clădirii, cât și în partea din spate, ce se înalță deaspra micuței alei denumită simbolic „Orientului“.

Astăzi, casa cu bovindouri din Piața Ovidiu completează stilurile arhitecturale și, bineînțeles, marchează tendințele deceniilor prin care Constanța a trecut în istoria sa.

Astfel, stând umăr în umăr cu o clădire în pur stil Art Nouveau, uitându-se atent la Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie, o bijuterie a stilului brâncovenesc, sau, aruncând o privire mai la nord, putând să admire stilul eclectic și neoclasic al Casei Hrisicos, ce veghează dinspre N-V vechea piață a Independenței, Casa cu bovindouri întregește larga paletă de stiluri arhitectonice din Piața Ovidiu și din toată zona veche a Constanței, așa cum Sinagoga sau Biserica Greco-Catolică întregesc tabloul multiconfesional al vechii cetăți a Tomisului.

Astăzi, casa pare abandonată. Deși a fost renovată în urmă cu doar câțiva ani, se văd, pe lateralul clădirii, bucăți căzute de tencuială, semn că începe să se dezintegreze. Până nu demult, în această splendidă clădire a funcționat clubul „Goose Lounge“. Prin ferestrele de la parterul clădirii se pot zări materiale de construcții, resturi menajere și mobilier dezintegrat, toate rămase în urma închiderii clubului.

Și nu trebuie să uităm că vorbim despre o clădire de patrimoniu, declarată monument istoric. Deși nu este desfigurată ca majoritatea construcțiilor din Peninsulă, Casa cu bovindouri a simțit, de-a lungul timpului, vântul indiferenței și al prostului gust ce i-a atașat, fără voia ei, aparate de aer condiționat la exterior, piatră de proastă calitate, comercială, ce completează fără rost coloanele originale în stil Art Deco, tuburi de plastic, spoturi luminoase și tâmplărie PVC.

Mai mult, gunoaiele aruncate alandala, ce zac în curtea clădirii, fosta terasă a clubului ce funcționa aici, contrastează cu strictețea arhitecturală a casei cu bovindouri și te duc cu gândul la periferiile mizere ale marilor orașe americane.

info-sud-est-bovindouri

Poate că, revenind la poveștile americane cu gangsteri și mafioți, nu ar fi neinspirat ca în această clădire, ca un omagiu adus acestui stil arhitectonic, să fie amenajat un bar, de ce nu, cu mobilier rotund, luxos, în același stil interbelic, cu motive specifice anilor de după primul Război Mondial, gata să primească publicul îndrăgostit de romanul “Marele Gatsby” al lui Scott Fitzgerald și al filmelor cu Al Capone, reprezentanți de seamă ai opulenței stilului Art Deco.

Astfel, într-un perimetru de câțiva zeci de metri pătrați, turiștii ar putea păși din vechiul muzeu românesc ce ascunde piese arheologice romane, într-o clădire Art Deco ce spune povestea stilului, a arhitecturii și a perioadei zbuciumate a Americii perioadei interbelice, chiar în inima celui mai vechi oraș din România.

Iar poveștile Constanței vechi nu se opresc aici…


Acest articol face parte din Campania „CONSTANȚA, CAPITALĂ CULTURALĂ!“

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

2 comments

Comments are closed.