CONSTANTA VECHE: Casa Damadian. Orient şi Occident sub acelaşi acoperiş: părinţi germani, istorie armenească, viitor norvegian

Povestea de astăzi este despre interes și nepăsare, despre bune intenții și rea credință, despre iubire și ură.

Ne aflăm tot în Piața Ovidiu, inima Constanței. Poveștile ne țin în loc. Nu ne lasă să plecăm.

În antiteză cu tot ceea ce ochiul poate vedea în centrul vechii cetăți Tomis, se înalță atent reabilitată, la numărul 13, Casa Damadian. Ca o particularitate, parcă supărată, personificând-o, de ceea ce se întâmplă cu bogăția arhitecturală și istorică a acestei piețe aruncate la periferia interesului administrativ, Casa Damadian privește spre mare, întorcându-se cu spatele la Piața Ovidiu. La stânga-i șade tristețea unui Muzeu de Istorie Națională și Arheologie ponosit, ce își cară pe umeri destinul tragic din ultimii 25 de ani. La dreapta-i, cenușiul blocurilor comuniste o pune, prin comparație, în evidență. În față, privește peste portul Constanței, către orizontul unor vremuri mai bune.

Germani, armeni și norvegieni, în inima Constanței

Fotografii vechi cu Casa Damadian din arhiva personală a lui Børge Kallesten

Chiar și numai după rezonanța numelui purtat de clădirea din Piața Ovidiu 13 ne dăm seama că a fost construită de o familie de armeni. Negustori prin excelență, denumiți și „evreii Orientului“, armenii au avut o viziune nouă la începutul secolului al XX-lea, hotărând să îndrepte Casa Damadian cu fața către Portul Constanța, ce urma să devină, în acea perioadă, cel mai mare port al Mării Negre. Spiritul negustoresc şi pariul categoric pe o dezvoltare maritimă a oraşului, îmbinate de ctitorii armeni, sunt reliefate prin viziunea unei construcții orientate către Portul Constanța, aceasta fiind o excepție pentru zona Pieței Ovidiu, unde clădirile sunt dispuse radial și orientate înspre centru.

Armenii, veniți din Orient, au construit clădiri moderne pentru Constanța ieșită din Primul Război Mondial. Casa Damadian, ridicată în cel mai pur stil neoromânesc, și Casa Zambaccian, o bijuterie clasică art-nouveau, în care s-a născut iubitorul de artă Krikor Zambaccian, reprezentând un element de noutate și modernitate, arată strânsa legătură dintre Orient și Occident, ce urmează istoria Constanței peninsulare pas cu pas.

Investitori privați au hotărât, în urmă cu un deceniu, să ofere Casei Damadian, în schimbul poveștilor ei și a bogățiilor arhitectonice și istorice pe care le poartă, o nouă înfățișare.

Nu un constănțean de-al locurilor, nici măcar un român, fie el din interiorul sau din afara granițelor, ci un norvegian venit de pe coasta Mării Nordului, de la 3000 de kilometri depărtare. Născut la Stavanger, oraș port deasemenea, acest iubitor de istorie a decis, alături de tatăl său și de un alt investitor norvegian, că reabilitarea Constanței vechi trebuie să înceapă de undeva.

Și a început de la Casa Damadian, care strălucește astăzi sub razele arzătoare vara și ascunde poveşti fermecate în timpul iernilor blânde de la malul mării.

Din Marea Nordului spre lumea lui Ovidius: drumul dintre Stavanger şi Constanța din dragoste de mare şi de istorie

Îl cheamă Børge Kallesten și afirmă răspicat că iubește Constanța veche: „Zona veche a Constanței reprezintă pentru mine o călătorie în timp, este foarte încărcată cu istorie. În camera noastră de zi, acasă, în Norvegia, am un tablou mare – peste 2 metri lățime – cu Piața Ovidiu. Pe șemineu am un duplicat de semn de stradă cu «Str. Vasile Canarache.» Așa că da, zona peninsulară este foarte importantă pentru mine“.

Børge reprezintă exemplul că, dincolo de nepăsare, interes, bune intenții, rea credință, iubire și ură, viziune administrativă sau problematici politice, Constanța veche este obligată să ofere constănțenilor și turiștilor ceea ce are mai de preț și rar poate fi găsit: istorie, povești și farmec nestăvilit. Și nimeni nu va putea opri acest proces.

Pentru moment, transformarea a început de la Casa Damadian.

Povestea lui Børge Kallesten în Constanța a început în anul 2003: „La început, am ajuns în Constanța cu o fundație creștină, Tineri Pentru Misiune, unde m-am întâlnit cu fata care urma să devină soția mea. Asta a fost în 2003. Apoi am rămas aici și am început să investim în imobiliare în Constanța și în localități din apropriere. Căutam o investiție imobiliară în perioada când locuiam aici. Am stat în Constanța între 2003 și 2006. Casa Damadian a fost cumpărată în decembrie 2004. Eu iubesc Constanța, mă simt jumătate român iar acest oraș a fost «casa mea» o perioadă din viață“.

Aceleaşi istorii, acelaşi destin: Casa Damadian şi Piaţa Ovidiu de mână într-un secol

Istoria clădirii ce este cunoscută ca fiind Casa Damadian și se află astăzi în Piața Ovidiu, la numărul 13, începe în anul 1894, odată cu autorizarea proiectului de construcție a casei lui Alice Wegener, prima persoană ce construiește pe terenul ce se regăsea la sfârșitul secolului al XIX-lea pe strada Pescarilor 11. În acea vreme, pe când Constanța nu se regăsea în lista marilor orașe ale României, când cel mai vechi oraș al țării număra mai puțin de 25.000 de mii de locuitori, cam o zecime din populația de astăzi, când podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny nu era inaugurat și încă se făceau planurile pentru construcția a ceea ce urma să devină din perioada interbelică cel mai mare port al Mării Negre, când încă clădirea fostei Primării (actualul MINAC) nici nu era în planuri, pentru că administrația locală făcea eforturi financiare pentru a poziționa statuia lui Ovidius pe un soclu în centrul Pieței, începe povestea noastră.

După moartea lui Alice Wegener, casa și terenul parcurg un traseu tumultuous de tranzacții, ajungând, într-un final, la soții Armenag și Haigouhy Damadian, care finalizeză, înglobând vechea casă Wegener, impetuoasa clădire din Piața Ovidiu 13.

Tușele neoromânești ale noii clădiri speculează faptul că mâna maestrului Victor Ștefănescu a fost cea care a schițat planurile noii construcții ce s-a înălțat, la câțiva ani după construirea Palatului Comunal, actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, poziționat la doar o întoarcere de privire dinspre casa Damadian. Ridicată în forma actuală în deceniul al treilea al secolului trecut, clădirea a devenit repede un reper al centrului oraşului, familia Damadian fiind una dintre cele mai înstărite ale Constanţei, cu un important potenţial financiar şi cu întinse proprietăţi. Pe una din ele, pe malul lacului Tăbăcărie, după război, s-a construit stadionul „Farul”. Naţionalizată de regimul comunist în 1948, casa a devenit sediu admi-nistrativ pentru diverse întreprinderi şi birouri vreme de aproape jumătate de secol, până la finele anilor `90, când a fost evacuată şi a intrat în conservare. Imobilul a suferit, de-a lungul acestui timp, numeroase modificări arhitectonice, neobosindu-se nimeni să îi respecte identitatea, frumuseţea şi orgoliul. Este şi motivul pentru care opera de restaurare durează de un deceniu: trebuie reparate nu doar rănile ci şi consolidată din temelii, după o atât de lungă perioadă de nepăsare.

O familie de nemți și una de armeni ne-au lăsat moștenire o bijuterie arhitectonică. Investitori norvegieni au șlefuit-o și au făcut-o să strălucească printre molozul și nepăsarea din Constanța veche.

Dintr-o perspectivă largă și visătoare, cele patru zări ale lumii converg astăzi în Piața Ovidiu: populațiile Orientului, ce au trăit în pace de-a lungul istoriei în cel mai vechi oraș al României, influențele Occidentului pe care aceștia le-au transformat în clădiri construite în felurite tipuri arhitectonice, un norvegian, reprezentant al Nordului înghețat, ce a dat viață unei clădiri muribunde, renăscând speranța la malul mării, și descrierile marelui poet latin Ovidius, venit din Sud, stindard al latinității vechii cetăți a Tomisului.

Reabilitarea Casei Damadian, un model de pasiune și responsabilitate

Alături de arhitectul Dorin Bucur și de o echipă de meseriași buni în construcții, Børge a reușit să consolideze Casa Damadian de jos până sus, inclusiv fundații noi subzidite sub cele vechi, lucrarea fiind terminată cu un acoperiș nou în perioada 2005 – 2011. Toate ferestrele au fost schimbate iar fațadele au fost refăcute.

Exteriorul arată impecabil, fiind reabilitat cu atenția refacerii unui monument istoric. Deși Casa Damadian nu este introdusă în patrimoniul cultural al României, Børge Kallesten a hotărât că reabilitarea acestei clădiri istorice merită făcută după cele mai înalte standarde. Ajutat de arhitectul Dorin Bucur, un alt „nebun“ pasionat de istorie și de frumos, Børge a supravegheat atent, timp de șase ani, lucrările la Casa Damadian. Interiorul clădirii nu este încă finalizat. Oamenii muncesc și astăzi. Grija pentru detaliile istorice și arhitecturale din interiorul clădirii lungește timpul de reabilitare a clădirii. Însă Børge lucrează ca un norvegian. Îi place perfecțiunea. Pentru a readuce la viață broderiile neoromânești de pe coloanele balcoanelor, scufundate sub ciment, a fost nevoit să sculpteze atent și asiduu, cu lingurița. Rezultatul obținut face ca tot efortul să merite.

Casa Damadian prezintă astăzi două povești, evocate frumos pe verticală. Cele două subsoluri dețin mărturii ale glorioasei perioade romane. Aici poţi vedea urme ale fostelor apeducte romane, însă bine întreținute și atent conservate, în comparație cu rămășițele pline de gunoaie din fața Edificiului Roman cu Mozaic. În anul 2005, în timpul reabilitării clădirii, o dată ce toate deşeurile au fost scoase din subsol, a fost găsită o fântână romană, căptușită în piatră, cu un diametru de aproximativ 1,3 metri și o adâncime de 23 m. Încă are apă în ea, așa cum funcțională este încă și fântâna romană uitată de autoritățile locale în dreptul Tribunalului. Cea din Casa Damadian a fost acoperită cu sticlă groasă, luminată și accesibilă ochiului turistului.

Subsolul a fost bine consolidat. Aici există o gură de tunel care, în timpul ultimului război mondial, era folosit pentru o deplasare rapidă şi sigură spre cheiurile portului: este evident că înalţii funcţionari publici ai Primăriei din apropiere (actualul sediu al Muzeului) apelau la bunăvoinţa gazdelor Damadian pentru a se apăra în caz de situaţii de urgenţă sau de bombardamente asupra clădirii administrative. Plafoanele sunt întărite, structura de rezistență având în arsenal bucăți de șine din fosta cale ferată, construită de britanici, la 1860-1864, ce trecea chiar prin fața casei, pe fosta stradă a Pescarilor.

La etajele superioare, elementele decorative în stil neoromânesc te scot brusc din perioada romană și te aruncă abrupt două milenii mai târziu, în glorioasa perioadă interbelică. Balcoanele specifice, ce se deschid în patru zări, au fost atent renovate. Poți alege să privești spre Port, să vezi tihnit ceea ce urmărește de mai bine de un secol statuia lui Ovidius, să te uiți spre Cazinoul de pe faleză sau să urmărești dezvoltarea noului oraș, înspre Nord, în funcție de preferințe. Elementele interioare, printre care geamurile rotunjite, scările și decorațiunile sunt atent conservate și reabilitate.

Realităţi orientale prin ochii Occidentului: Constanța privită de pe malul Mării Nordului

„Când am început reabilitarea, toată lumea, în afară de arhitectul proiectului, Dorin Bucur, a râs de noi, de faptul că vrem s-o reconstruim. Totuși, acum nu mai râde nimeni. În momentul când a început reabilitarea arăta ca o clădire care a fost neglijată de foarte mult timp. Balcoanele pe fațadă erau parțial căzute, acoperișul nu era etanșat, mai multe geamuri erau sparte și multe altele. Majoritatea planșeelor din casă erau din grinzi de lemn, pe deschideri prea mari, așa că planșeele trebuiau schimbate“, povestește Børge Kallesten.

Are dreptate. În anul 2005, când Børge a hotărât să reabiliteze Casa Damadian, cu siguranță au existat chicoteli și zâmbete pe sub mustăți, dacă nu cumva râsete isterice. Cine era nebun, în acea perioadă, să investească într-o clădire dezafectată, aflată într-o zonă ce nu prezenta interes nici măcar pentru administrația locală. De mai bine de un deceniu, dezvoltarea imobiliară şi economică a oraşului a fost împinsă spre Nord şi spre Mamaia iar zona veche a fost, practic, abandonată, fiind părăsită de sediile de firme, magazine, localuri sau zone de distracţie.

Astăzi, gândul că cel mai vechi oraș al României poate deveni capitală culturală stârnește nu numai râsete, ci și indignare. În 2005, investiția lui Børge sigur părea o nebunie.

„Este posibil să existe investiții ale norvegienilor în zonă, dar piedicile principale încă sunt destul de însemnate: corupția și birocrația. Mai ales că sistemul de impozite și taxe nu are o previzibilitate suficient de bună. «Cum se impozitează investiția mea peste 5 ani?»“, se întreabă investitorul norvegian.

Însă a crezut în proiectul lui, indiferent de impedimente. Banii, cu siguranță, nu reprezentau un subiect principal. Când vine vorba de partea financiară, întrebat cât a costat reabilitarea întregii clădiri, Børge se rezumă la a spune cu zâmbetul în colțul gurii: „Suficient!“.

Dar nu despre bani este vorba. „Casa Damadian este pentru noi mai mult decât o investiție, este o călătorie în timp și un «deep dive» în istoria constănțeană. Avem o legătură personală cu clădirea și istoria ei, care (din păcate, din punct de vedere finaciar) uneori ne împinge să facem alegeri mai degrabă cu inima decât cu capul“, completează Børge.

Însă vizionarului norvegian, iubitor de istorie și fermecat de Constanța veche, nu i-a fost foarte ușor să realizeze ceea ce a devenit asăzi o clădire cu care constănțenii se mândresc: o mărturie a istoriei perfect reabilitată.

Într-o perioadă ce astăzi vedem că ni se dezvăluie prin trafic de influență, șpagă și autoritate administrativă, era normal ca o investiție străină, mai ales una care nu aducea profit pe termen scurt, să reprezinte o problemă pentru Constanța. „Totuși, sunt unele lucruri care nu îmi plac. Pe primul loc se află corupția și pe locul doi se află birocrația. A durat foarte mult să obținem autorizația de construcție să reabilităm clădirea. Mi-au spus alții că dacă dau «ceva» primim autorizația mai repede. Nu am vrut, așa că a durat destul de mult“. Aceasta este imaginea pe care Børge Kallesten o creionează în ceea ce privește furcile caudine prin care trebuia să treacă un investitor străin, și nu numai, în Constanța anilor 2000.

Însă răbdarea și pasiunea unui iubitor de istorie au făcut ca astăzi, indiferent de piedici, Casa Damadian să reprezinte un model pentru cum ne-am dori să arate Constanța veche.

Iubiri aşteptate: cum poate turismul din Constanța să câştige pariurile cu norvegienii

Tot prin ochii unui străin ce a ales să „adopte“ ideea unei Constanțe vechi utopice, revenim cu picioarele pe pământ și aflăm, dacă mai era nevoie, că turismul de la malul mării are un potenţial enorm, nepus în valoare. „Între anii 1998 – 2004 au fost multe zboruri charter direct din orașe din Norvegia la Kogălniceanu. Asta însemna 5,6,7.000 de turiști în fiecare vară. Totuși, Constanța a pierdut mulți turiști înspre Bulgaria, care oferă prețuri mai mici… Cei care vizitează Constanța se duc de obicei la Muzeul de Arhelogie și la Edificiul Roman (două obiective care astăzi se află într-o stare avansată de degradare, n.red.). Impresia este de obicei una dulce-amară. Lucruri frumoase, dar foarte trist modul în care ele sunt prezentate. Zona veche a Constanței este o zonă foarte frumoasă și cu un potențial imens din punct de vedere istoric. Potențialul istoric se poate traduce direct și într-un potențial turistic. Partea tristă este că majoritatea populației nu vede acest potențial. Acum 26 de ani a fost descoperit un mormânt roman (mormântul hypogeu, lângă Irish Pub) și încă nu este conservat, și nu există un plan concret cum să fie prezentat publicului. Alte orașe atrag mii și mii de turiști cu atracții mult mai «slabe» decât ce ar fi fost mormântul acesta. Acum este acoperit de o baracă rușinoasă de tablă…“, prezintă sec Børge Kallesten situația turismului din Constanța.

Mai mult decât atât, ceea ce noi nu putem vedea astăzi din cauza unei plafonări din punct de vedere cultural impusă de administrația locală timp de mai bine de două decenii, Børge Kallesten, omul ce a redat viața Casei Damadian, remarcă cu pragmatism: „Diferența dintre Constanța și centre istorice din alte țări este că orașul Constanța are un potențial mai mare decât multe alte orașe mult mai vizitate, dar alte orașe își folosesc potențialul mult mai bine. Pentru cei care vizitează orașul pentru câteva zile pare un șantier mare, unde nimic nu este 100% finisat și, ce este deja și se află într-o stare OK, nu se întreține. Iarba în parcuri devine buruiană, clădirile sunt lăsate în paragină etc. Trist, dar adevărat. Eu sper că zona peninsulară va fi o zonă importantă în viitor. Reabilitarea străzilor este un start foarte bun și sperăm că va deveni o zonă cu o importanță turistică precum cea a orașului vechi în București»“.

Iar acest îndemn la conștientizare și iubire pentru comorile Constanței vechi, venit de la un om născut la mii de kilometri de vechea cetate a Tomisului, poate fi mult mai concludent decât orice campanie media și poate dărâma pesimismul oricărei administrații mioritice.

Și există și soluții. Scurte, aplicate, realizabile, aranjate atent într-o listă deschisă de Børge Kallesten:

„1. Să profităm de obiectivele istorice pe care le avem și să punem TOTUL la punct. Scos gunoiul din tunelul care are intrare în parcul Carol, întreținut edificiul roman, reparat tencuiala care cade la muzeu și să restaurăm o dată și Cazinoul.

2. Dacă vrem ca turiștii să respecte și să aprecieze moștenirea istorică din Constanța, moștenirea aceasta trebuie respectată și apreciată de constănțeni în primul rând. Să nu mă înțelegeți greșit; sunt oameni care apreciază asta – dar prea puțini și este prea greu pentru cei care VOR sa facă ceva să facă.

3. Debirocratizarea procesului de consolidare și restaurarea clădirilor. De exemplu: Dacă poți să documentezi (cu poze) cum arăta clădirea pe vremuri – poți s-o pui înapoi în starea inițială fără autorizații de construcții. Sau, cu o autorizație foarte simplificată.

4. Făcut o listă bine specificată cu ce poți să faci și ce nu poți să faci cu clădirile istorice (Trebuie respectată împărțirea la geamuri, uși vechi etc, cum se montează aparate de aer condiționat pe fațade etc). Acum există ceva condiții, de exemplu prin autorizația de construcție – dar nu se respectă și legea nu se aplică pentru toți. De exemplu, eu nu am voie să pun aparate de aer condiționat pe fațadă, dar muzeul are…

5. Încurajarea reabilitării construcțiilor vechi cu fonduri. De exemplu: dacă faci o reablilitare foarte strictă, cu materiale corecte etc – primăria ar trebui să ofere și să acopere un anumit procentaj din suma respectivă.

6. Nu este suficient să construim NOU dacă nu se întreține ce este VECHI. De exemplu, la muzeu. Dacă ar fi un «om de întreținere» care merge cu ciocanul și mistria și zilnic face câte un pic de reparații, o clanță aici, curățat un burlan, reparat un pic de tencuială la soclu etc, nu ar ajunge în starea în care trebuie o reabilitare completă.

7. Încurajarea deschiderii de magazine mici, cafenele, restaurante, hoteluri mici etc“.

Astăzi, în frumoasa clădire reabilitată de norvegian, funcționează, în cele două subsoluri, clubul „El Comandante“. La parter se găsește un restaurant/bistro – „La Historia de Argentina“, un loc relaxant cu mâncare și muzică bună. Mai există spații de închiriat, însă, ofertele primite nu l-au mulțumit pe Børge: „Încă avem un spațiu comercial situat la parter, cu intrare dinspre bloc – care se desfășoară peste 2 nivele, care este de închiriat. Am avut oferte bune din punct de vedere financiar, dar nu am fost încântat de conceptul lor. Noi am pus sufletul și inima în resturarea clădirii, și dorim ca activitățile în clădire să fie tot de calitate. Spațiul care este liber ar merge foarte bine pentru o cafenea sau un restaurant. Dacă cineva vrea un etaj pentru birouri se poate discuta și asta“.

În loc de epilog

Ca orice lucru care nu este făcut pe genunchi, o caracteristică deloc comună în Constanța ultimilor ani, și așteptările sunt mari. Astfel, calitatea devine o prioritate. Iar calitatea atrage, la rândul ei, bun simț și evoluție.

Casa Damadian, cu tot cu poveștile ei din trecut, cu cele din prezent, și cu cele ce vor urma, reprezintă un model de supraviețuire într-o societate ce a uitat de mult valorile culturale.

Casa Damadian, dintr-o anumită perspectivă, este un basm fără egal al oraşului vechi, cu o ţesătură nemaiauzită prin vreun alt meleag din apropiere. O poveste cu germani, armeni și norvegieni, un exemplu concludent al formulei deja devenită clișeu pe aceste tărâmuri: multiculturalitate și mozaic etnic. Un model de interes, bune intenții și iubire…

---

Acest articol face parte din Campania „CONSTANȚA, CAPITALĂ CULTURALĂ!“

---