Conservarea sturionilor dunăreni face un pas important: 700 de pui de nisetru au fost eliberați în Dunăre, în apropiere de Isaccea

sursa foto: WWF România
sursa foto: WWF România

Aproape 700 de pui de nisetru au fost eliberați miercuri dimineață în Dunăre, în apropiere de Isaccea, în cadrul unui proiect de conservare a diversității genetice a sturionilor dunăreni, transmite Asociația WWF România într-un comunicat de presă.

Lansarea a fost făcută în cadrul proiectului “Sturgex”, inițiat de Universitatea de Resurse Naturale și Științe ale Vieții (BOKU) din Viena, un program care urmărește păstrarea diversității genetice în trei specii de sturioni dunăreni: nisetru, morun și păstruga”.

Eliberarea celor 700 de pui în Dunăre este doar un prim pas în formarea unei “bănci ge gene” centralizată, adică un stoc de pești reproducători ținuți în facilități speciale, dar și în sălbăticie, care pot menține diversitatea genetică în zonă. Puieții au fost produși la ferma Horia, din județul Tulcea, iar înainte de a fi eliberați, au fost echipați cu dispozitive de identificare de tip PIT și marcați cu o culoare specială care poate rezista până la un an, adaugă WWF.

Scopul final al acestor acțiuni este crearea stoc de reproducere considerabil, care să poată fi gestionat în comun de toate statele din bazinul hidrografic al Dunării Inferioare, explică reprezentanții WWF România.

”Evenimentul de azi ne dă o doză de optimism, fiind un bun început pentru promovarea angajamentului extins de populare cu sturioni a Dunării, prin câteva proiecte cheie în care noi, WWF, suntem parte. Ne dorim să îmbunătățim semnificativ gradul de conștientizare a publicului cu privire la importanța sănătății ecosistemelor apelor și a speciilor valoroase, cum sunt sturionii” a declarat Cristina Munteanu, Coordonator Național – sturioni, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

Proiectul Sturgex se desfășoară în perioada 2023 – 2024 și este finanțat de Grupul La Prairie prin intermediul programului Save Our Species al IUCN. Aceste vine în completarea proiectului LIFE – Boat 4 Sturgeon, cu finanțare europeană, care își propune să salveze de la dispariție de la dispoziție cele patru specii de sturioni rămase în Dunăre, (morun, nisetru, păstrugă și cegă).

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.