Concerte de colinde susținute de studenții Universității “Ovidius” din Constanța

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

O serie de concerte de colinde susținute de studenții Universității “Ovidius” din Constanța va avea loc în perioada 14-15 decembrie, în cadrul Muzeului de Artă din municipiu, conform unui comunicat de presă transmis de universitate. 

Primul concert, intitulat „Colindăm colind, colind”, va avea loc miercuri, 14 decembrie, începând cu ora 17.00 și va fi susținut de studenții specializării Interpretare muzicală – Canto (IMC), unde este invitat Corul de Maici al Mănăstirii Saon, din județul Tulcea.

Cel de-al doilea concert de Crăciun, intitulat „Venite Adoremus Dominum” se va desfășura joi, 15 decembrie, începând cu ora 17.00 și va fi susținut de studenții clasei de Canto din cadrul specializării IMC.

Intrarea la cele două concerte care vor avea loc la Muzeul de Artă din Constanța este liberă.

“Scopul acestor evenimente este acela de a continua tradiția colindelor și de a le transmite oamenilor cele mai frumoase și sincere emoții, în această perioadă care presupune să oferim iubire, să iertăm, să ne liniștim sufletește, pentru a ne simți împliniți”, precizează prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul Facultății de Arte.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: