Comuna Cumpăna, gazda proiectului “Campionii României în școli, licee și universități”

Pe 15 martie, în sala de sport din Campusul Școlar al Liceului Tehnologic ,,Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna peste 500 de copii, antrenori, invitați și reprezentanți ai administrației publice locale au lansat, într-un cadru festiv, proiectul intitulat “Campionii României în școli, licee și universități”.

Cumpăna a fost aleasă prima localitate din mediul rural unde se lansează acest proiect, implementat de Guvernul României și la nivel județean de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. 

La evenimentul de lansare a proiectului Mariana Solomon, directorul DSJ Constanța, Mihai Orzan și Negraru Alexandru – consilieri sportivi, Marian Țuțuianu – consilier tineret, Ion Răuță – directorul Clublui Sportiv Victoria Cumpăna, dar și campioni naționali care au făcut carieră sportivă. 

“Este o zi istorică pentru sportul cumpănean și pentru liceul nostru pentru că are acești oaspeți. Acest proiect se desfășoară după ce a fost lansat de Guvern în luna noiembrie a anului trecut. Este cunoscut parteneriatul dintre Ministerul Educației și Ministerul Tineretului și Sportului. Cele două instituții județene, Direcția de Sport și Tineret au ales comuna Cumpăna să aibă prima lansare în mediul rural al acestui proiect. Asta arată că instituțiile abilitate recunosc cât de mult am muncit până acum, administrația, în 18 ani de zile, investind în bazele sportive”, a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.

Edilul comunei a promis că va fi tot timpul în spatele antrenorilor și îi va suține să-și continue performanța lor prin copiii din Cumpăna. Mai ales că unii dintre ei au devenit și fii ai comunei cum ar fi: antrenoarea de la gimnastică ritmică, fosta campioană balcanică, Elena Vlad ori Ioan Răuță – Președintele Clubului Victoria Cumpăna. 

La eveniment au fost prezenți și echipa de baschet a Clubului Athletic Constanța alături de profesorul Bogdan Ivanovici care i-au provocat pe sportivi la jocuri demonstrative. 

De asemenea, schimb de pase și mici trucuri de joc au schimbat și handbalistele de la CSU Neptun, campioane naționale, cu sportivele din cadrul clubului CS Victoria Cumpana.

Copii de la scrimă dar și micile gimnaste de la sectia gimnastică ritmica, au arătat celor prezenți, pasiune cu care practică fiecare sportul ce le definește. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.