CNAIR recunoaște că podul peste Dunăre de la Brăila nu poate fi deschis până la finalul anului/ Drumurile de legătură sunt la stadiul de 40%

sursa foto: CNAIR
sursa foto: CNAIR

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu va fi gata până la finalul anului, recunoaște CNAIR printr-un comunicat de presă transmis luni.

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu au promis, pe baza angajamentelor constructorului (Astaldi) și a datelor transmise de CNAIR, inaugurarea în decembrie 2022. Ulterior, ministrul Grindeanu a anunțat declarațiile și a pus responsabilitatea doar în sarcina constructorului, conform Economedia.

“Din păcate, ritmul de lucru și mobilizarea lasă încă de dorit, ceea ce face ca terminarea lucrărilor la acest obiectiv să fie în întârziere, deși termenul contractual de finalizare era sfârșitul anului 2021”, transmite CNAIR.

În acest moment, drumurile de legătură se află la stadiul de 40%, deși constructorul italian și-a luat angajamentul de a da în folosință, până la sfârșitul anului 2022, aproximativ 11 km din drumuri, se mai arată în comunicatul citat.

WEBUILD S.P.A, firma italiană care se ocupă de lucrări, a primit, printr-o decizie a unei instanțe de apel, o extensie de timp de 193 de zile doar pentru partea de pod, nu la întregul contract, potrivit CNAIR.

De asemenea, CNAIR se află în 21 de procese cu constructorul italian, din care nouă au fost câștigate de instituția subordonată Ministerului Transporturilor, un proces câștigat de WEBUILD S.P.A, iar în 11 dintre aceste dosare se află în curs de soluționare.

Pe 15 noiembrie, Economedia anunța că Podul peste Dunăre de la Brăila a ajuns la stadiul fizic de 83%, cu o lună înainte de termenul asumat pentru inaugurare. Progresul lucrărilor era de doar 2% față de raportarea de la jumătatea lunii octombrie.

Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019. Investiția de aproximativ 500 milioane euro presupune și amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. 

Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. 

Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: