Cei 10 români care au schimbat lumea!

Traian Vuia


1. Ana Aslan 

Ana Aslan a pus bazele geriatriei românești și a inventat produse revoluționare pentru tratarea afecțiunilor specifice bătrânilor. În 1949 a început să studieze efectele procainei, care în cele din urmă a condus la apariția liniei de produse Gerovital. Eficiența lor a fost dovedită de repetate ori, încetinind efectele îmbătrânirii cu 40%. Printre personalitățile care au beneficiat de acest tratament se numără: Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Aristotle Onassis, John F. Kennedy.

2. Henri Coandă 

Inventat acum 100 de ani, avionul cu reacție al lui Coandă reprezintă una dintre cele mai importante realizări tehnologice din istorie. Coandă a mai oferit ceva aviației. Aflându-se în baie, a remarcat modul în care jetul de apă, în loc să se împrăștie, se scurgea pe deget. A fost șocat de această întâmplare, ce semăna cu experiența prin care a trecut Arhimede. Avea să spună: „Ideile nu pot fi comandate, ele apar ca un miracol”. Apăruse astfel „Efectul Coandă”, pentru care autorul său a obținut brevetul în 1934, în Franța.

3. Petrache Poenaru 

Brevetul pentru primul stilou din lume aparține lui Petrache Poenaru, care și-a înregistrat invenția la Viena, apoi la Paris în anul 1827. Pe atunci student la Școala Politehnică din Paris, Poenaru inventează un instrument de scris cu rezervor pe care îl denumește „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală“. Astăzi, stiloul este folosit pe scară largă, devenind chiar un instrument de scris asociat cu eleganța și sobrietatea.

4. Traian Vuia

Traian Vuia a realizat pe data de 18 martie 1906 primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte
mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul. În mod paradoxal, invenția sa nu a căpătat atenția cuvenită din partea scenei mondiale. Alți aviatori care s-au lăsat influențați de Vuia aveau să devină vedetele aviației. Însă românul a realizat ceva realmente incredibil: în mod independent, a realizat un aparat de zbor cu resurse limitate, motivat doar de puterea intelectului său.

5. Nadia Comăneci 

Gimnasta română este prima din lume care a luat nota 10 la un concurs olimpic de gimnastică, în 1976, la Montreal. Ea este primul sportiv român care a fost inclus în memorialul internațional Gymnastics Hall of Fame. Nadia s-a născut la Onești, iar părinții ei i-au dat numele după „Nadejda” („Speranța”), eroina unui film. Anul 1976 a fost anul care a consacrat-o pe gimnastă. Ea a participat la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, și nu numai că a devenit prima gimnastă din lume care a obținut scorul perfect (de 7 ori nota 10), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint și una de bronz. Acasă, ea a primit distincția de „Erou al Muncii Socia-liste”, fiind astfel cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

6. Nicolae Păulescu

La 90 de ani de la prima folosire clinică a insulinei, majoritatea articolelor despre diabet îi citează pe Frederick Grant Banting și biochimistul John J.R. Macleod, de la Universitatea din Toronto, ca unici descoperitori ai substanței. Însă lumea medicală știe că profesorul Nicolae Păulescu și-a publicat cercetările cu aproape doi ani înainte de decernarea Nobelului. În 1921, profesorul Nicolae Păulescu anunța descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar și a corpilor cetonici și a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet.

7. Emil Palade 

George Emil Palade, geniul născut la Iași și confirmat la Stockholm de Fundația Nobel, a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Este în același timp singurul român care a câștigat un premiu Nobel. Palade a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974, iar în 1986 i-a fost conferită în Statele Unite National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

8. Emil Racoviță

Emil Racoviță, născut pe 15 noiembrie 1868, este considerat fondatorul biospeologiei, studiul faunei din subteran.

9. Mircea Eliade 

Mircea Eliade (născut pe 13 martie 1907) reprezintă prin prisma contribuțiilor sale în domeniul filosofiei unul dintre cei mai influenți istorici ai religiilor din toate timpurile. Un interpret maestru al experienței religioase, care a stabilit paradigme în studiul religiilor folosite și astăzi. Mitul Eternei Reîntoarceri (1949) și Sacru și Profan (1956) reprezintă două dintre cele mai influente lucrări ale sale.

10. Ioan Cantacuzino 

Medicul Ioan Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. În anul 1913, a condus prima vaccinare antiholerică masivă în focarele infecțioase, cunoscută în știință ca „Marea experiență românească”, care a salvat mii de vieți.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: