Un atac armat a avut loc vineri seară în timpul unui concert de rock al trupei Picnic (considerată pro-Putin), susținut într-o sală cu o capacitate de mii de locuri din Crocus City Hall (din Krasnogorsk, în suburbiile din nord-vestul Moscovei). Atacul s-a soldat cu cel puțin 40 de morți și 100 de răniți conform serviciul […]
Rusia a înregistrat în octombrie aproape 50.000 de morți în exces față de aceeași perioadă din 2019
Federația Rusă a înregistrat peste 47.000 de decese în exces în octombrie, cea mai mare creștere lunară a morților de la începutul pandemiei, conform statisticilor oficiale citate de The Moscow Times. În total, Rusia a înregistrat în octombrie peste 205.000 de decese, cu 30% mai mult față de luna octombrie 2019. Astfel, octombrie 2020 a devenit […]
Fostul președinte francez Valéry Giscard d’Estaing a murit la 94 de ani/ Giscard a inițiat reforme sociale importante precum legalizarea avortului sau scăderea dreptului de vot la 18 ani și a fost precursorul G8
Fostul preşedinte Valéry Giscard d’Estaing, în vârstă de 94 de ani, a decedat miercuri seara „ca urmare a COVID”, iar înmormântarea sa va avea loc „în cea mai strictă intimitate”, informează AFP citând un comunicat al familiei înaltului demnitar franceze, transmite Agerpres.ro. „Valéry Giscard d’Estaing s-a stins miercuri, 2 decembrie, în locuinţa familiei sale din […]
Ce este Macedonia de Nord: provincie sau ţară? Bulgaria se opune negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până la corectarea identităţii şi a manualelor de istorie
Chiar dacă între Sofia şi Skopje sunt abia 240 kilometri (aproximativ cea dintre Constanţa şi Bucureşti), fără legături feroviare sau autostradă, raporturile politice şi diplomatice au sporit distanţa în utimele săptămâni până în pragul unei rupturi. Nimeni în Macedonia de Nord nu poate crede că, după 17 ani de negociere a numelui ţării cu Grecia, […]
Ucraina, alegeri locale libere: Farmecul discret al luxului unei ţări europene
Este impropriu să se analizeze pierderea alegerilor locale din 25 octombrie 2020 de către partidul preşedintelui Volodâmâr Zelenski, formaţiunea intitulată „Slujitorul Poporului”, atâta vreme cât nici un mare oraş sau consiliu regional nu fuseseră conduse de vreun reprezentant al acesteia. Mai degrabă, alegătorii ucraineni au decis menţinerea edililor locali în funcţie, în dauna unei schimbări. […]
HARTA voturilor din fiecare stat american: Luptă strânsă între Trump și Biden, contrar sondajelor de opinie care îl anunțau câștigător pe candidatul democrat
În SUA se duce o luptă strânsă între republicanul Donald Trump (74 de ani) și democratul Joe Biden (78 de ani), contrar sondajelor de opinie care îl anunțau câștigător pe fostul vicepreședinte al lui Barack Obama. Analiștii prognozează o prezență record la urne, după ce peste 100 de milioane de americani au votat prin corespondență. […]
Austria, în stare de șoc după atacul din centrul Vienei: Teroristul ucis era simpatizant ISIS/ Cancelarul Kurz: Situația este foarte tensionată, atacatorii au arme automate, sunt profesioniști
Austria este în stare de șoc după atacul terorist de luni seară care s-a soldat, până la acest moment cu doi civili morți și mai mulți răniți. Unul dintre atacatori, care a fost ucis de polițiști, era simpatizant ISIS, a transmis ministrul de Interne Karl Nehammer. O echipă pirotehnică a dezamorsat centura cu explozibil a […]