Mariupol a reprezentat unul din cele mai importante teatre de operațiuni ale războiului ruso-ucrainean până în acest moment. Orașul a fost cucerit de trupele rusești la sfârșitul lunii aprilie, dar uzina siderurgică Azovstal, aflată pe teritoriul său, a oferit ultimilor apărători ai orașului, printre care și membri ai controversatului batalion Azov, posibilitatea de a continua […]
După ce și-a lansat cărțile, Adrian Cioroianu a povestit câteva întâmplări de pe vremea când era ministru de Externe
„SUA nu controlează lumea arabă, deși mi-aș dori să o facă“ Pe 16 mai, Sala Senatului din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a fost neîncăpătoare pentru studenți, masteranzi, cadre didactice, presă și simpatizanții lui Adrian Cioroianu, fostul ministru de Externe al României în guvernul Tăriceanu, care a venit să își lanseze […]
Rușii se pregătesc să-și serbeze ziua!
Pe 12 iunie, rușii de pretutindeni vor sărbători Ziua Federației Ruse, eveniment care marchează adoptarea Declaraţiei Suveranității de Stat. Acest document a pus bazele moderne a statalităţii ruse, a stabilit direcţii cheie de dezvoltare a Rusiei contemporane, a marcat succesiunea generaţiilor, a tras linie sub contradicţiile de clasă şi cele civice. Denumirea actuală a […]
Anul și atentatul…
Conceptualizând ,,terorismul’’ ca pe o formă violentă de influențare a factorului politic, prin inducerea în rândul maselor a stării de teroare, de insecuritate, putem afirma că această manifestare războinică la adresa statului, constituie, mai întâi de toate, un atentat la adresa umanității. ,,Bacil al secolului XXI’’, terorismul întruchipează un tip nou de război adaptat […]
SERBIA ȘI KOSOVO, DRAGOSTE DE DRAGUL UE?
Joi, 18 aprilie a.c., Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care îi sfătuiește pe reprezentanții celor cinci state membre ale Uniunii care nu recunosc independența Kosovo, să facă acest lucru cât mai repede posibil. Mesajul europenilor se adresează liderilor Slovaciei, Spaniei, Greciei, României și celor din Cipru. Rezoluţia se referă la progresele înregistrate […]
Venezuela, de la Chavez la Maduro
Cu un impact emoțional mult mai redus decât moartea longevivului președinte Hugo Chavez, dar de o importanță politică maximă, alegerea lui Nicolas Maduro în calitate de președinte al Republicii Bolivare Venezuela, la 16 aprilie 2013, a simbolizat pentru adepții ,,chavismului’’ continuarea traseului construcției ,,socialismului de secol XXI’’ lăsat moștenire de fostul președinte-simbol. Polarizată politic […]
Interviu cu Mircea Grosaru, Deputat al minorității italiene din Parlamentul României și Președintele Asociației Italienilor din România
”Tot ce se întâmplă în Italia se transpune aproape identic și în România, mă gândesc la cei doi lideri politici, Beppe GRILLO şi Dan DIACONESCU” ISE: Cum comentați rezultatele ultimelor alegeri parlamentare din Italia? Considerați că a fost vorba de o victorie a populiștilor, un mesaj anti-Uniunea Europeană, un vot negativ pentru guvernul Monti […]