Căsuța lui Moș Crăciun, deschisă zilnic la Festivalul Iernii

Constănțenii de toate vârstele, în special copiii, sunt așteptați să vină la Festivalul Iernii 2019 din Țara Piticilor (Parcul Tăbăcărie), unde s-a deschis Căsuța lui Moș Crăciun.

Moșul cel bun cu plete dalbe, care a sosit aici de duminică, 8 decembrie, va rămâne la Festivalul Iernii până pe 27 decembrie. În ziua sosirii sale, prichindeii i-au spus poezii, i-au cântat și și-au exprimat dorințele și s-au putut poza împreună cu el lângă bradul împodobit de sărbătoare.

Căsuța lui Moș Crăciun este deschisă zilnic, după următorul program: de luni până joi, între orele 16.00-20.00 și de vineri până duminică, între orele 12.00-20.00. Aceasta găzduiește o mulțime de activități: jocuri ale copilăriei, în zilele de luni, ateliere de dans – marțea, ateliere de turtă dulce – miercurea, ateliere de animație – joia, ateliere de filme – vinerea, ateliere de jocuri – sâmbăta și ateliere de muzică – duminica.

Așadar, nu e loc de plictiseală în Căsuța lui Moș Crăciun, una dintre cele patru căsuțe din Țara Piticilor, în care copiii își pot testa aptitudinile, deoarece la Festivalul Iernii mai sunt deschise: Atelierul de Artă, Atelierul de Magie și Căsuța cu Basme Românești.

Festivalul Iernii 2019, organizat de Asociația Culturală pentru Tineret și Copii „Art Theatre“ și  finanțat de Primăria Municipiului Constanța, se desfășoară în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, zilnic, în perioada 6 decembrie-12 ianuarie.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: