
Cancelarul Karl Nehammer anunță că Austria își menține veto-ul împotriva extinderii Spațiului Schengen, atât timp cât acesta nu funcționează, transmite agenția de presă austriacă APA, citată de Agerpres.ro.
- ”Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental”, a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA.
Declarația lui Nehammer vine cu două zile înainte de vizita acestuia și a ministrului de Interne austriac la granița dintre Bulgaria și Turcia.
- ”Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model (…) Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată că sistemul Schengen este nefuncţional, iar, atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere”, a mai spus cancelarul austriac Karl Nehammer.
Jurnalistul Oliver Grimm, corespondentul „Die Presse” la Bruxelles, scria într-un scurt articol de opinie, că şeful guvernului, cancelarul Karl Nehammer, se va răzgândi în privinţa blocării accesului României la Schengen încă din luna februarie, imediat ce vor trece alegerile din Austria Inferioară, şi arăta că principalul argument pentru care o va face va fi de natură economică.
Cancelarul Austriei și președintele Bulgariei s-au afișat public în prima zi a acestui an, subliniind ”buna colaborare” dintre cei doi, în urma scandalului de la finalul anului 2022, când Nehammer s-a opus intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen.
De asemenea, Karl Nehammer a avut o ieșire care a trădat o iritare foarte mare atunci când a fost întrebat de un jurnalist de la televiziunea publică austriacă atât despre performanța guvernului său, cât și despre opoziția față de intrarea României și Bulgariei în Schengen, potrivit publicațiilor austriece Der Standard și Kurier.
- VIDEO Construcțiile de pe plaja Corbu au impact negativ asupra mediului, arată un răspuns oficial publicat de deputatul Bogdan Bola, fostul șef Apele Române care a sesizat Ministerul Mediului/ A fost înștiințat corpul de control al premierului - 7 februarie 2023
- Arhiepiscopia Tomisului, amendată de Poliția Locală în cazul lucrărilor la acoperișul Palatului Arhiepiscopal - 7 februarie 2023
- Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albești, a murit într-un accident de mașină - 5 februarie 2023