BREAKING Alexandru Mazăre, eliberat condiționat/ Decizia este definitivă

Alexandru Mazăre a fost condamnat în 2022 la 3 ani de închisoare.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, a fost eliberat condiționat, în urma deciziei Tribunalului Constanța.

Tribunalul Constanța a respins, vineri, contestația depusă de DNA la decizia Judecătoriei Medgidia, prin care Alexandru Mazăre a fost eliberat condiționat. Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.

Context

În luna iunie 2024, Judecătoria Medgidia a decis ca Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, să fie eliberat condiționat, însă decizia nu a fost definitivă. DNA Constanța a făcut mai apoi contestație.

În luna mai, fratele său, Radu Mazăre, a fost eliberat condiționat, dar decizia a fost definitivă. Fostul primar al Constanței spunea atunci, după 5 ani de închisoare, că nu îl mai interesează viața publică și că a plătit prejudiciul de peste 100 de milioane de euro din dosarul Retrocedărilor.

Alexandru Mazăre, condamnat pentru corupție

În 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Alexandru Mazăre, fratele fostului primar Radu Mazăre, la 3 ani de închisoare într-un dosar de corupție în care au mai fost implicați Radu Mazăre și omul de afaceri Avraham Morgenstern. Atunci, instanța a mai confiscat de la Alexandru Mazăre și suma de 80.000 de euro. Dosarul a fost instrumentat de DNA și privește o dare de mită la licitația pentru construirea cartierului de locuințe sociale „Henri Coandă”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.