„Black Sea Medical Adventure“ – Educație medicală şi activități recreative

14100503_1158423067585671_3961496185153808737_n
Foto: Facebook/Black Sea Medical Adventure (B.S.M.A.)

În perioada 24-31 august 2017, Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) organizează “Black Sea Medical Adventure”, ediția a XI-a, o tabără la malul Mării Negre, ce își propune să reunească la nivel național comunitatea studenților din domeniul medical.

În cadrul taberei de formare ce se va desfăşura la Costineşti, studenții mediciniști vor învăța noțiuni de prim ajutor (în caz de accident, înec, diverse situații de urgență), vor deprinde aptitudini clinice prin aplicații pe simulatoare medicale, dar vor avea parte şi de educație non-formală în cadrul traininguri de tip Soft Skills (ex: Public Speaking, Time Management, Team Building, Leadership, Communication etc.) susținute de trainerii Federației Asociațiilor Studenților la Medicină din Romania (FASMR). La sfârşitul celor 6 zile de aplicaţii practice şi cursuri, participanţii vor lua parte la un concurs cu temele prezentate în zilele anterioare, unde vor fi evaluați de formatori autorizați. În cadrul festivității de închidere a taberei, toți cei prezenti vor primi diplomă de participare, iar pentru ocupanții locurilor 1, 2 si 3 sunt pregătite numeroase premii, seara urmând să se încheie cu o petrecere în aer liber.

Ajuns la ediția a XI-a, BSMA a devenit unul dintre cele mai importante evenimente non-academice ale lumii medicale studențești. Calitatea training-urilor și a workshop-urilor, precum și colaborările instituționale constante au asigurat an de an participarea a peste 60 de studenți din 12 centre universitare din țară, dar și din Republica Moldova.

Evenimentul este susținut de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti şi de Federația Asociațiilor Studenților la Medicină din România (FASMR). Printre colaboratorii proiectului se numără instituții de prestigiu precum Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, dar și organe statale precum Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța.

Regional Air Services susține și promovează educația si performanța în învățământ, implicit acest demers prin promovarea lui ca exemplu de bun simț si responsabilitate în rândul tinerilor studenți.

Societatea Studenților în Medicină din Bucureşti (S.S.M.B.) în calitate de organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi non-politică, reprezintă studenţii medicinişti din Bucureşti. S.S.M.B. este membru al Federației Asociațiilor Studenților la Medicină din România (FASMR), membru cu drepturi depline al International Federation of Medical Students’ Associations (IFMSA) și este recunoscută oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de alte instituţii internaţionale. S.S.M.B. desfășoară numeroase proiecte dedicate dezvoltării personale și profesionale pentru studenți, proiecte de informare pentru populație, dar și proiecte cu scop caritabil.

Mai multe informaţii despre eveniment sunt disponibile pe pagina de facebook: http://www.facebook.com/BlackSeaMedicalAdventure

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: