Prin ce metode se fraudează fondurile europene? Ce fapte intră în sfera penală și de ce scapă uneori vinovații doar cu simple sancțiuni? Cum își dă seama Uniunea Europeană când cineva îi fură banii? Georgiana Trandafir, avocat pledant specializat în contencios administrativ, fonduri europene și achiziții publice, explică fenomenul pentru PressHub.ro și Ziarul Info Sud-Est.
În vara lui 2018, Hotnews.ro publica o statistică a Departamentului de Luptă Antifraudă care menționa domeniile în care sunt afectate cel mai des interesele financiare ale Uniunii Europene. Pe primul loc se afla asistenţa socială (în special prin incluziunea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii), apoi sănătatea (cu precădere reabilitarea și modernizarea spitalelor sau achiziția echipamentelor medicale), comunicațiile, infrastructura (mai ales în ce privește reabilitarea drumurilor), educația (mai ales în ce privește modernizarea școlilor și grădinițelor) și nu în cele din urmă, agricultura, prin obținerea subvențiilor.
Doar în anul 2017, DLAF a sesizat DNA și alte parchete în nu mai puțin de 150 de cazuri în care organismul european a depistat nereguli grave în gestionarea banilor europeni. Dintre acestea, 72 de sesizări ale DLAF s-au transformat în 44 de rechizitorii trimise în judecată de procurorii DNA și, odată cu ele, au ajuns în fața judecătorilor 112 inculpați.
În Constanța există câteva cazuri celebre trimise în judecată de procurorii Anticorupție care au ca obiect fraudarea fondurilor europene. Cazul Cetății Capidava este unul dintre cele mai răsunătoare de acest fel, dar și trimiterea în judecată a Arhiepiscopului Tomisului. În niciuna dintre spețe nu s-a pronunțat încă o decizie definitivă. Pe de altă parte, mai mulți primari și funcționari publici din Dobrogea au fost condamnați definitiv pentru fraudarea fondurilor europene, în special în domeniul subvențiilor APIA.
Am încercat să înțelegem mai bine schemele de fraudare și indiciile care ajută instituțiile europene să sesizeze atunci când banii de la Bruxelles sunt deturnați de la investițiile pentru care au fost trimiși în România. Georgiana Trandafir, avocat pledant specializat în contencios administrativ, fonduri europene și achiziții publice, explică fenomenul.
1. Cum diferențiem frauda de neregulă și cum se sancționează fiecare?
Avocatul atrage atenția cu privire la diferența dintre frauda și neregulile constatate de instituțiile de la Bruxelles. Dacă cei care fraudează – adică cei care fură banii europeni deturnându-i de la scopul inițial – riscă să fie condamnați la închisoare pentru fapta lor, cei care comit nereguli sunt, de cele mai multe ori, doar sancționați, spune Georgiana Trandafir:
„Este necesar să facem o distincție între fraudă și neregulă. Dacă frauda este infracțiune și este definită în legea penală, neregula reprezintă orice încălcare a unei prevederi legale naționale sau a Uniunii Europene.
Neregula poate atrage creanțe bugetare – dacă nerespectarea nu vizează o normă incidentă în materia achizițiilor publice –, respectiv corecții – dacă neregula este în legătură cu derularea achizițiilor publice. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a precizat cu titlu obligatoriu că activitatea de aplicare a corecțiilor sau de stabilire a creanțelor bugetare reprezintă o măsură administrativă de retragere totală sau parțială a finanțării, și nu o sancțiune.
Pe de altă parte, frauda este definită în Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și poate exista în mai multe forme (prezentarea sau folosirea de documente sau informații false în vederea obținerii pe nedrept sau cheltuirii ilicite a fondurilor nerambursabile sau deturnarea acestor fonduri).”
2. Cum se fură cel mai des fondurile europene?
Georgiana Trandafir susține că fondurile europene nu sunt imposibil de fraudat, doar că numărul controalelor este mai mare datorită modului în care este conceput sistemul de management și control (SMC) și șansele pentru ca fraudele să fie identificate sunt, pe cale de consecință, mai mari:
„Dacă este să rămânem în zona civilă a cheltuirii ilicite a fondurilor nerambursabile, de cele mai multe ori, fondurile europene se fraudează prin divizarea artificială a contractelor, astfel încât să nu fie depășit pragul pentru licitație publică. O variațiune a acestui mod de «fraudare» rămâne lipsa anunțului și atribuirea contractului de achiziție fără un minim de publicitate care să garanteze cheltuirea fondurilor nerambursabile pe criterii de eficiență și eficacitate.
Practica a relevat o creativitate sporită a principalilor actori care atrag și cheltuiesc fonduri europene: criterii restrictive de calificare și selecție, scurtarea termenelor legale, evaluări ale ofertelor realizate în mod defectuos etc. În zona fraudei, cel mai des întâlnită este folosirea unor documente false pentru atragerea și „redirecționarea” fondurilor europene. Exemplificând, reabilitarea unui drum, încheierea procesului-verbal la terminarea lucrărilor, în condițiile în care lucrările nu au fost realizate.”
3. Ce își cumpără oamenii cu banii pe care îi fură din bugetul Uniunii Europene?
La o primă strigare, am putea spune: un Bentley și un iaht. Este unul dintre cazurile de fraudare a fondurilor europene cu care Georgiana Trandafir s-a confruntat de-a lungul anilor. Beneficiarul unei finanțări pe POSDRU, într-un proiect de formare profesională pentru antreprenori, a ținut o contabilitate dublă a societății și a țesut un sistem fraudulos de tranzacții. Rezultatul?
„Un caz care îmi vine acum în minte și despre care nu îmi amintesc să se fi scris este cel în care beneficiarul unei finanțări pe vechiul POSDRU a folosit banii pentru a-și achiziționa un Bentley și un iaht. Autorității i-a spus că a făcut formare profesională pentru antreprenori și a depus și «documente» în acest sens, inclusiv liste de prezență semnate în fals. Frauda a fost descoperită ulterior, când partenerii din proiect nu și-au primit cota lor din suma finanțată (finanțarea se acorda prin beneficiar, care era obligat să vireze către parteneri cotele cuvenite acestora), au alertat autoritatea, alertă în urma căreia autoritatea finanțatoare a demarat un control la beneficiar.
În urma controlului a descoperit mai multe nereguli, inclusiv două înregistrări contabile pentru aceeași societate și deturnări de fonduri. S-a stabilit o creanță bugetară de 100% din valoarea finanțării și a fost sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF). Pentru că nu au mai avut bani să le dea partenerilor și nici să restituie către stat sumele încasate necuvenit, beneficiarul a intrat în insolvență.
În cursul insolvenței am aflat că este o adevărată încrengătură, tranzacții suspecte între afiliați (de exemplu contracte de prestări servicii de obținere a două certificate de urbanism contra unui preț de 500.000 de euro), creanțe artificiale (contracte de împrumut între soți, antedatate, cu plata în numerar pentru mai multe milioane de lei).
Cum din acel grup fac parte mai multe entități, persoanele aflate în spatele fraudei continuă să acceseze fonduri nerambursabile și, mai nou, țin conferințe pe teme de bune-practici.„
Avocata nu va menționa numele persoanelor respective până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.
4. Cum își dă seama Uniunea Europeană când cineva îi fură banii?
Răspunsul simplu: în teren. Este, fără dar și poate, cel mai rapid și eficient mod în care Uniunea Europeană poate să depisteze dacă beneficiarii au investit banii corespunzător. Tocmai de aceea proiectele finanțate cu fonduri europene sunt verificate frecvent, cu atenție și rigurozitate, de specialiști care merg în teren. Acesta este și cel mai des întâlnit motiv în rândul primarilor din mediul rural care preferă să acceseze bani guvernamentali în locul celor europeni, spune Georgiana Trandafir:
„Teoretic, frauda poate fi descoperită repede. Dacă în înscrisuri poți altera conținutul prin inserarea unor elemente false, realitatea este mai greu de deformat. Este suficient ca autoritățile finanțatoare să se deplaseze în teren. Acolo pot observa că drumul nu a fost reabilitat, sau, mai grav, acel drum nu există, deși a costat multe milioane de euro.
Este greu să fraudezi fonduri nerambursabile fără aportul unor funcționari din autoritățile finanțatoare și necesită mai multă creativitate din partea celor care utilizează aceste fonduri.
Teoretic, fraudele ar trebui depistate încă de la momentul depunerii cererii de finanțare. În acest moment, funcționarii ar trebui să verifice dacă titularul cererii de finanțare este cine afirmă că este, are experiența pe care o pretinde și capacitatea financiară pentru a implementa proiectul pentru care solicită finanțarea. Dezavantajul major este că o persoană care este în curs de investigare sau care a comis anterior nereguli care au condus la retragerea finanțării poate obține în continuare finanțări dacă le solicită printr-o entitate afiliată.
Nu există, sau cel puțin nu cunosc să existe un filtru care să blocheze accesul acestei categorii de persoane care nu înțeleg că nerambursabil nu înseamnă că banii îți aparțin și că îi poți folosi după cum dorești.
Revenind, cele mai multe dintre fraude sunt depistate la vizita în teren sau ca urmare a unei alerte de tip whistle-blowing. Autoritatea finanțatoare este obligată să inițieze un control pentru a verifica existența cazului de fraudă și, în cazul în care are indicii că s-ar fi săvârșit o fraudă, sesizează DLAF sau organele de urmărire penală.”
5. De ce ne sancționează UE cel mai des?
Motivul cel mai des întâlnit, cel puțin în rândul primăriilor din județul Constanța, este organizarea licitațiilor. Altfel spus, pentru că punem condiții bizare sau exagerate în caietul de sarcini, astfel încât ele să fie întrunite doar de investitorul pe care îl preferăm. O statistică a corecțiilor aplicate de UE în rândul primăriilor din județul Constanța face referire exact la acest lucru și va fi publicată într-un material viitor al PressHub.ro și Ziarul Info Sud-Est.
„UE nu sancționează direct decât în cazuri excepționale. În ceea ce privește achizițiile, publice sau desfășurate de beneficiari privați, abaterile identificate aici vor genera corecții, unele până la 100%. Multe dintre fraude se «întâmplă» la capitolul achiziții, fie la atribuirea contractului, fie în executarea acestuia. Am văzut contracte de lucrări adiționate și de zece ori, modificări care au condus la dublarea valorii estimate inițial.
Regulile după care se desfășoară achizițiile publice sunt prevăzute în Directiva 2014/24 care a fost transpusă prin Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice. Deși Legea nr. 98/2016 este foarte clară, în practică s-au inventat suficiente căi pentru eludarea acesteia. De exemplu: divizarea contractelor pentru evitarea licitației publice, stabilirea unor criterii de calificare și selecție restrictive, pentru limitarea concurenței, creșterea nejustificată a prețului în timpul executării contractului.”
Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
- FOTO Garda de Mediu a dat amenda maximă de 60.000 de lei unui dezvoltator imobiliar din Constanța pentru că a aruncat gunoaiele la întâmplare - 25 mai 2023
- Copiii sunt bine? Refugiu și speranță la aproape un an și jumătate de război în Ucraina/ Ce am schimbat noi, cum s-au integrat ei (analiză) - 25 mai 2023
- Turcii se îndreaptă spre turul doi la prezidențiale, după numărarea a 98% din voturi: Erdogan – 49,3%, Kilicdaroglu – 45% - 15 mai 2023
