Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență Constanța a avertizat, miercuri după-amiază, printr-un mesaj transmis prin sistemul RO-ALERT că toate drumurile din județul Constanța au fost închise cu excepția A2 (Constanța-București) și a Drumului Național 39 (Constanța-Mangalia): Măsura a fost luată din cauza viscolului foarte puternic din cauza căruia a și fost instaurat codul portocaliu: […]
Cum a primit un investitor turc 4000 mp de la Radu Mazăre, fără licitație, cu 25 de euro/mp. Gur Ramazan (Solid House) și-a început imperiul imobiliar cu fosta soție a procurorului șef al Constanței
Radu Mazăre le-a vândut investitorului imobiliar turc Gur Ramazan (care deține Solid House) și soției unui important procuror din Constanța 4000 mp în intravilanul Constanței, prin negociere directă, cu doar 25 euro/mp, în rate eșalonate pe șase ani, începând cu anul 2010. La sfârșitul lunii decembrie 2020, fostul primar a fost trimis în judecată pentru […]
Un judecător care deține un teren retrocedat de Radu Mazăre l-a achitat definitiv pe fostul primar pentru vânzarea terenurilor din Mamaia/ Mazăre luase 6 ani jumate în primă instanță, Marius Epure, șeful Curții de Apel Constanța, l-a absolvit de vină
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost achitat definitiv în dosarul terenurilor din centrul stațiunii Mamaia, vândute la prețuri derizorii. Speța a fost instrumentată de DNA Constanța, iar procurorii au arătat în rechizitoriu cum 1,5 hectare de teren aferent al Palatului Reginei Maria au fost vândute cu doar 23 de euro/mp. La acea vreme, […]
Nicușor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar, pentru plăți ilegale. Fostul președinte al CJ Constanța are 4 condamnări definitive care însumează 24 de ani
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată într-un nou dosar instrumentat de procurorii DNA Constanța. Constantinescu este acuzat de procurori că ar fi efectuat lucrări ilegale la Herghelia Mangalia și pe malul Lacului Corbu, două obiective care nu aparțin Consiliului Județean Constanța. Lucrările au fost efectuate de către Regia […]
Ministrul Justiției, Stelian Ion: Secția Specială va fi desființată până la sfârșitul lunii martie/ Desființarea SIIJ nu înseamnă că magistrații nu vor răspunde pe viitor și nici că problemele din Justiție s-au terminat
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, marți seară, la B1TV, că desființarea Secției Speciale care anchetează magistrații va fi desființată până la sfârșitul lunii martie printr-o procedură de urgență în Parlament. Stelian Ion a mai adăugat că desființarea SIIJ nu înseamnă că magistrații nu vor mai răspunde penal în viitor, dar acest lucru se va […]
Boris Johnson a anunțat un nou lockdown pentru Anglia. Restricțiile încep la miezul nopții
Englezii se întorc în case într-un nou lockdown, a anunțat premierul Boris Johnson luni seară, transmite BBC. Restricțiile intră în vigoare la miezul nopții, iar toate instituțiile de învățământ vor fi închise până la mijlocul lunii februarie. Johnson le-a cerut englezilor, într-o declarație televizată, să respecte cu strictețe noile reguli, pe fondul creșterii masive a numărului […]