UPDATE 19:15 Primăria Constanța nu va asigura cinci urne pe secție conform legii, cum i s-a pus în vedere de Biroul Electoral Județean Constanța (BEJC) și de cel de Circumscripție Locală (BECL), anunță BEJ într-un răspuns pentru Info Sud-Est. În această situație, se poate ajunge inclusiv la anularea alegerilor, dacă vor exista contestații, conform surselor ISE din structurile electorale consultate.
Primăria Constanța a invocat ”rațiuni financiare” ca justificare la faptul că amenajează doar trei urne pe secție în loc de cinci. Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța, a declarat pentru ISE că în urma unui articol publicat de ISE vineri Primăriei Constanța i s-a adus în vedere din nou să amenajeze cinci urne în fiecare secție, câte una separată pentru fiecare buletin, și nu trei urne, din care două cu pereți interiori, așa cum a amenajat primăria în prezent:
- ”Conform legii, Primarul este cel care asigură dotarea secțiilor de votare având obligativitatea de a asigura cele 5 urne necesare procesului electoral din data de 9 iunie 2024. Din informațiile pe care le dețin, atât BEJ, cât și BECL Constanța au pus în vedere Primarului municipiului Constanța să asigure respectarea legii prin dotarea fiecărei secții de votare cu 5 urne. Urmare a discuțiilor cu reprezentanți ai Primăriei, nu se vor rectifica. Au fost făcute adrese către Primărie. BEM și BEJ respectă legea. Veți fi informați cu privire la următorii pasi”, a transmis purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța pentru ISE.
Sursele din structurile electorale consultate de ISE au explicat faptul că invocarea economisirii de bani prin reducerea urnelor este ”aiuritoare” și că dacă primăria refuză să țină cont de solicitările cu caracter obligatoriu ale BEJ și BECL privind amenajarea urnelor atunci va fi sancționată contravențional. De asemenea, dacă vor exista contestații după încheierea alegerilor privind modul în care acestea s-au desfășurat se poate ajunge până la anularea scrutinului și reluarea acestuia, au mai explicat sursele Info Sud-Est. ISE a intrat în posesia unei fotografii cu cele trei urne în loc de cinci corpuri separate dintr-o secție de votare. Urnele comune arată astfel (sus, urna mobilă):
Primăria Constanța a declarat pentru ISE că în fiecare secție de votare există ”un ansamblu de urne” care are ”5 incinte distincte” și că nu există riscul ca voturile să fie amestecate, dar nu a explicat de ce nu ține cont de cererile BEJ și BECL și nici nu a transmis câți bani a economisit cu reducerea urnelor de la 5 la 3:
- ”In fiecare SV este un ansamblu de urne de vot care totalizează 5 incinte distincte, fiecare având câte o fanta distinctă pentru a introduce separat fiecare dintre cele 5 tipuri de buletine de vot așa cum este prevăzut în legislația aferentă. Urnele respecta prevederile legale, OUG 21/2024, art. 9, alin 6 si anume sunt 5 urne cu incinte distincte, fiecare cu orificiu de introducere buletin de vot. Capacul gliseaza partial pentru a descarca buletinele de vot din primul compartiment, apoi se scoate integral pentru a descarca al doilea compartiment. Sau pot decide sa scoata buletinele cu mana din fiecare compartiment. Nu exista riscul sa se amestece buletinele de vot”, a transmis primăria pentru ISE.
Știrea inițială
ISE a scris vineri cum constănțenii vor vota duminică la alegerile locale și europarlamentare în trei urne în loc de cinci, care vor fi separate în interior printr-un perete despărțitor, decizia fiind a primăriei care a invocat ”rațiuni financiare”, după cum a declarat pentru Info Sud-Est judecătoarea Monica Vieru, președinta Biroului Electoral Municipal Constanța (BEMC).
Controversa urnelor ”comune” vine după ce, în urmă cu o săptămână, Alin Vintilă, director executiv în Primăria Constanța, i-a anunțat pe președinții secțiilor de votare din municipiu și pe locțiitorii lor că vor fi amenajate câte trei urne în fiecare secție în loc de cinci, iar două dintre ele vor fi despărțite printr-un perete interior. Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când sunt organizate urne ”comune” pentru alegerile locale la Constanța, motivul fiind economisirea banilor.
Anunțul lui Vintilă a stârnit nemulțumirea mai multor președinți de secții prezenți la întâlnire care au vociferat referitor la decizia primăriei. Vintilă le-a cerut acestora ”să-l asculte până la capăt” și a spus că urnele vor fi separate în interior și că primăria a luat această decizie din ”rațiuni de cheltuire eficientă a banului public”. În municipiu sunt 211 secții de votare, deci primăria a „economisit” banii pe 422 urne.
Conform Ordonanței de Urgență 21/2024, privind organizarea alegerilor, art. 9, pct. 6 prevede: ”În situația prevăzută la alin. (1), primarii vor asigura urne pentru fiecare tip de buletin de vot”, iar conform Autorității Electorale Permanente o urnă este reprezentată de ”un singur corp”.
Ascultă audio aici:
Primăria nu a transmis până la publicarea acestui articol un punct de vedere referitor la care ar fi fost suma de bani economisită în urma amenajării a trei urne în loc de cinci în secțiile de vot din municipiul Constanța. Nici Alin Vintilă nu a răspuns solicitării noastre pentru un punct de vedere.
În urma anunțului lui Vintilă, USR a acuzat o posibilă fraudare a votului din cauza haosului care ar urma să se creeze în momentul golirii urnelor de voturi și a depus plângeri la birourile electorale municipal și județean din Constanța, solicitând amenajarea a cinci urne distincte în fiecare secție și nu a trei urne, din care două cu perete despărțitor.
Întrebată cum a soluționat Biroul Electoral Municipal (BEM) plângerea primită referitoare la amenajarea ”urnelor comune”, judecătoarea Monica Vieru a declarat pentru ISE că a trimis-o Primăriei Constanța și a justificat inițiativa primăriei motivată de ”rațiunile financiare”. Redăm mai jos dialogul cu șefa BEM:
Reporter: Cum a soluționat BEM plângerea și câte urne trebuie amenajate în 9 iunie pentru ca procesul electoral să se desfășoare conform legii?
Monica Vieru: Plângerea a fost transmisă Primăriei Constanța, care este organizatorul. Primăria a decis urne comune, din rațiuni de natură economică.
Rep.: Și ce a transmis BEM? Care este punctul de vedere al BEM? Câte urne trebuie amenajate? E posibil să fie amenajate trei urne cu perete despărțitor în loc de cinci cât e numărul buletinelor de vot?
M.V.: Câte o urnă pentru: Primar, Consiliul Local, președinte Consiliu Județean, Consiliul Județean și europarlamentare.
Rep.: Dar pot fi ele amenajate la comun, prin perete despărțitor? Încercăm să explicăm oamenilor cum e corect: O urnă înseamnă o urnă fizică? Sau pot fi amenajate 5 fante în 3 urne fizice?
M.V.: Vor fi 5 urne în total pentru fiecare secție, dar două dintre ele vor fi practic doi în unul, adică primar/Consiliu Local și Consiliu Județean/președinte Consiliu Județean.
Rep.: Adică trei urne fizice. Ați acceptat așa ceva?
M.V.: S-a explicat foarte clar de către Primărie că nu va fi afectat procesul de votare. Există urnă distinctă pentru fiecare tip de alegeri. Au avut în vedere rațiuni financiare.
Rep.: Dar dumneavoastră le-ați văzut cum arată? Adică le putem vedea și noi înaintea zilei alegerilor? Să le arătăm oamenilor, ca să nu existe confuzii, să le facem fotografii și să le explicăm de ce vor avea trei urne și nu cinci urne.
M.V.: Da, le-am văzut și asigura transparența. Nu pot fi văzute urnele înainte de votare. În ziua votului, se pot vedea. Nu vă pot comunica nici poze. Asta mi s-au transmis de la Prefectură.
ISE a intrat în posesia unei fotografii a ”urnelor comune” așa cum sunt ele amenajate într-o secție de votare. Din fotografie nu este clar unde sunt fantele separate și sunt înfățișate trei corpuri de urnă, nu cinci, așa cum prevede regulamentul Autorității Electorale Permanente.
Autoritatea Electorală Permanentă a constatat că în toate cele 211 secții de vot din municipiul Constanța sunt amenajate trei corpuri de urnă în loc de cinci, motiv pentru care vineri după-amiază se fac verificări cu privire la asigurarea secretului votului, au explicat sursele ISE din structurile electorale. În mai multe situații s-a constatat și că pereții exteriori ai urnelor sunt transparenți:
- ”Faptul că două urne se află într-un singur corp de fapt, dar și că în unele situații pereții sunt transparenți, nu garantează asigurarea secretului votului. Pentru că în momentul în care desigilezi un corp de urnă, de fapt desigilezi două urne deodată. Apoi, când le răstorni, cum te asiguri că nu se amestecă, se rătăcesc, cum faci să le scoți pe rând? Nu mai vorbim de harababura care apare”, spun sursele ISE din structurile electorale.
Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean Constanța (BEJC), a declarat pentru ISE că la nivelul județului vor fi amenajate câte 5 urne separate în fiecare secție conform legii, dar că în municipiul Constanța vor fi doar trei urne cu perete despărțitor între ele:
- ”Situația este în dinamică, atât AEP face verificări, cât și primăriile fac demersuri pentru ca în județ să fie cele 5 urne în secții. În anumite secții de votare din municipiul Constanța sunt trei urne de vot și sunt separate printr-un perete despărțitor, dar aceste situații sunt controlate de AEP împreună cu Prefectura pentru a se respecta prevederile legale în ziua votului”, a declarat Vlad Jipa.
Pe de altă parte, prefectul Silviu Coșa (PNL) a declarat pentru ISE că ”nu se poate vorbi de o urnă comună” pentru că sunt separate pe interior și că e o situație similară cu cea în care există mai multe “cutii” distincte, dar amplasate una lângă cealaltă:
- ”În primul rând, nu se poate vorbi de o urnă comună, în sensul în care buletinele pentru toate categoriile de alegeri să fie introduse într-un singur spațiu. Urnele permit, prin compartimentare, respectarea prevederilor legale, fiind posibilă, atât introducerea separată a buletinelor de vot, pe fiecare tip de alegeri, cât și desigilarea și extragerea acestora, în vederea numărării, de asemenea, pe fiecare categorie de alegeri. Situația este similară cu cea în care există mai multe “cutii” distincte, dar amplasate una lângă cealaltă. Oricum, în baza Legii nr. 115/2015, personalul din secția de votare trebuie să citească cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, lista de candidați care a fost votată sau numele și prenumele candidatului, după caz, și să arate buletinul de vot celor prezenți. Ulterior, se selectează buletinele de vot, în funcție de categoria de alegeri și se așează, fiecare dintre ele, pe partide politice, alianțe electorale, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale sau candidați independenți, toate fiind, oricum, numărate și legate separat. Mai mult, rezultatul votului se consemnează în tabele separate, pentru fiecare categorie de alegeri, iar în cazul în care sunt prezenți și candidați, aceștia au dreptul să întocmească și ei un tabel. La sfârșit, toate datele se înscriu în procese-verbale, care au chei de verificare, ce țin cont, atât de numărul buletinelor de vot intrate în secție, pe fiecare categorie de alegeri, cât și pe cele utilizate, nule, anulate etc”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Dar ce se respectă în tara asta? Toți se …pe legi și ordonanțe. Vinovați în primul rand magistrații făcuți la ocazii.Scarba totala