Au început înscrierile pentru concursul european de traduceri #JuvenesTranslatores

Anul trecut, peste 3.000 de liceeni din toată Europa și-au testat abilitățile de traducere
sursa foto: Comisia Europeană în România/Facebook

S-au deschis înscrierile pentru o nouă ediție a concursului european de traducere #JuvenesTranslatores. Tinerii de 17 ani pot fi înscriși de profesorii lor până la 14 octombrie, ora 13:00, transmite Comisia Europeană într-o postare pe Facebook.

“În cadrul rundei precedente, peste 3000 de participanți din peste 700 de școli din întreaga Uniune Europeană și-au testat competențele lingvistice prin traducerea unui text în și din oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE”, amintește Comisia.

Orice școală din U.E. are dreptul de a se înscrie în concurs până la mijlocul lunii octombrie, însă fiecare stat beneficiază de un număr de locuri egal cu numărul său de eurodeputați, ceea ce înseamnă că în România, spre exemplu, pot fi selectate 33 de școli, se arată pe site-ul Comisiei Europene.

Dacă într-o țară, numărul de școli înscrise depășește numărul de locuri alocate țării, selecția se va face aleatoriu. Fiecare instituție selectată va putea înscrie până la cinci elevi.

În cadrul concursului, care are loc la 28 noiembrie, participanții vor traduce o pagină de creație literară pe un subiect de actualitate, din oricare din cele 24 de limbi oficiale ale UE în oricare din celelalte 23. 

Traducerile vor fi apoi evaluate de traducători profesioniști din instituțiile Uniunii Europene, care aleg câte o traducere câștigătoare pe țară, iar cei 27 de câștigători vor primi un trofeu și o excursie de trei zile la Bruxelles.

Câștigătorul de anul trecut pentru România a fost un elev din Constanța: Matei Abălaru, de la Colegiul Național Mihai Eminescu.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.