Primăria Constanța a scos la licitație restul lucrărilor rămase de făcut în cadrul proiectului de reabilitare a zonei centrale. 1,8 milioane de euro este valoarea totală a achiziției. Proiectul finanțat cu fonduri europene trebuie finalizat inițial până la finalul anului 2023.
- Info Sud-Est a publicat în iunie 2024 o investigație despre problemele apărute în urma lucrărilor făcute pe marile bulevarde din oraș, cu fonduri europene. Citește mai multe aici.
Vor fi puse fântâni și echipate fântânile existente deja, vor fi montate 10 bănci smart și se va interveni și la pasajul pietonal, acolo unde se propune montarea unor platforme pentru persoanele cu dizabilități, conform proiectului tehnic postat de primărie pe portalul de achiziții publice.

Proiectul finanțat acum prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027 și ar trebui să fie gata până în iulie 2026, după cum se arată pe site-ul instituției. Durata de execuție a lucrărilor este de 6 luni, conform caietului de sarcini. Lucrările vor avea o garanție minim 7 ani, se mai arată în document. Data limită pentru depunerea ofertelor este 8 decembrie 2025.
Context
Lucrările din zona centrală au început în 2021 și trebuiau finalizate până în 2023. În 2024, primăria s-a hotărât să rupă contractul cu firma care trebuia să reabiliteze bulevardul Ferdinand și străzile alăturate din zona centrală.
- Citește și: Haos de Constanța, modernizarea marilor bulevarde: Întârzieri, costuri umflate și conexiuni penale
A notificat firma Meva Concept SRL, cea care a câștigat în 2021 contractul, că acesta urmează să fie reziliat pentru că nu ar fost respectat. În replică, Meva a amenințat primăria cu plângeri penale. Atunci, reprezentanții companiei declaraseră pentru ISE că au făcut adrese către primărie, anunțându-i că vor să continue lucrările, dar mai au de încasat 5 milioane de lei care reprezintă restanțe pentru lucrările făcute în centrul orașului. Tot ei mai spuneau că nu au primit niciun răspuns și că primăria favoriza o altă firmă, făcând plăți către ea doar în baza unor facturi, nu a unui contract de achiziție.
Este vorba despre Mooz Services SRL, care în 2021 era subcontractantul Meva. După ce a început conflictul între primărie și constructorul principal, firma care a continuat lucrările este chiar subcontractorul, iar după ce a semnat subcontractarea, Mooz a fost preluată de Viorel Farcaș.
- Viorel Farcaș, fost director al Confort Urban – societate aflată în subordinea Consiliului Local Constanța – a fost condamnat în 2017 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce și-a recunoscut fapta. Farcaș primise ca șpagă un Porsche Macan în schimbul unui contract de închiriere utilaje de la firma primăriei, conform procurorilor DNA. În februarie 2024, Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) ancheta cazul străzilor centrale din Constanța, însă într-un răspuns transmis ISE în mai se arăta că nu ar exista nicio problemă în ceea ce privește proiectul de modernizare.
Cele două părți s-au luptat și în instanță din cauza contractului pentru execuția lucrărilor, însă instanța a respins cererea Meva. Compania a cerut în instanță, într-un alt proces, și insolvența Mooz Services SRL, însă Curtea de Apel Constanța a respins definitiv cererea.
Și Mooz Services SRL a cerut aproximativ 6,4 milioane de lei de la Primăria Constanța pentru lucrările din zona centrală a Constanței, sumă rezultată dintr-o diferență de preț și penalizări, în cadrul contractului încheiat pentru proiect, însă Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată a Mooz Services SRL ca neîntemeiată, pe fond, în iunie 2025.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






