“Am văzut pe geam cum cădea bomba. Sper că nu veţi înţelege niciodată ce este războiul”: Cu soțul prizonier de la începutul războiului, Olena țese camuflaj pentru armată

24 februarie 2022. La răsărit, Rusia a atacat Ucraina – mişcare asupra căreia SUA au avertizat cu săptămâni înainte. Era o chestiune de timp, dar puțini acceptau să creadă că va fi posibil. Au trecut patru ani de atunci. 

O cheamă Olena, are 40 de ani şi toată viața ei era în Mariupol. Azi nu mai e.

Am întrebat-o cum a primit ea vestea că a Rusia a atacat Ucraina: “Vestea? Am văzut pe geam cu cădea bomba. Asta a fost vestea”. Mariupol a fost bombardat de ruşi din prima zi a invaziei în Ucraina, acum 4 ani. A doua zi, dimineaţă, Olena a reuşit să părăsească oraşul împreună cu fiul ei. 

“Avea 9 ani, nu înţelegea ce s-a întâmplat, unde mergem, de ce sunt aşa agitată. Am încercat să îi spun că e totul în regulă, că doar mergem undeva să… nu ştiu, nu aveam nicio idee unde mergem.

• Vezi și alte cinci povești aici: Patru ani de război în Ucraina. Șase vieți reconstruite în România

Reuters relata în 24 februarie 2022 că la Mariupol s-au auzit sute de explozii, multe magazine s-au închis, iar unii locuitori începuseră deja să plece. Ulterior, a fost bombardată maternitatea oraşului, precum şi zonele prin care erau evacuaţi civilii, în mod repetat, în pofida tuturor deciziilor luate de Rusia şi Ucraina cu privire la coridoarele de evacuare.

La 16 martie 2022, aviaţia rusă a bombardat teatrul dramatic al oraşului, devenit adăpost pentru aproximativ 600 de persoane. În exteriorul clădirii scria cu litere mari că înăuntru se află copii. Nu a contat. Atlantic Council a considerat masacrul drept una dintre cele mai mari crime de război comise în secolul 21. 

În urma atacului, Președintele SUA de atunci, Joe Biden, l-a numit pentru prima dată pe Vladimir Putin „criminal de război”, iar Comisia de politică externă a Camerei Reprezentanților din SUA a început audierile pe tema faptelor comise de armata Rusiei în Ucraina. Tot în Mariupol, au apărut primele gropi comune pentru civilii ucişi în bombardamente. 

Soţul Olenei a fost printre cei care au rămas în spate, să lupte împotriva armatei Rusiei. 

“El este soldat. Ruşii îl ţin captiv de aproape patru ani, din martie 2022. Nu mai ştiu nimic de el, nu ne lasă cu telefoane, scrisori, nimic. Nu mi-am mai văzut soţul. Mi-am pierdut prietenul, a murit în Mariupol. Nu mi-am mai văzut mama. Cu ea pot vorbi totuşi la telefon. A preferat să se întoarcă în Mariupol şi trăieşte acolo acum, voia să rămână în oraşul în care s-a născut. Este o femeie în vârstă, spune că îi e bine.” 

“E greu să crezi că s-a întâmplat, că se întâmplă de patru ani. E un nonsens, nimeni din lumea asta “nu poate face nimic”. Eu nu înţeleg asta.”

Am întrebat-o pe Olena cu cine mai ţine legătura din Ucraina. 

• “Am mulţi prieteni în diferite oraşe, dar peste tot e multă frică, le e frică. Toată lumea speră că se va încheia în curând, pentru că încă de la începutul războiului este foarte dificil, emoţional, te temi zilnic pentru viaţa ta, pentru viaţa copiilor tăi. E foarte greu”. 

Informaţiile despre război le primeşte de la prieteni, de pe internet şi de pe YouTube: 

• “Îmi este greu să văd războiul pe YouTube. Nu e un film. Sunt oameni. E viaţa reală a ucrainenilor acum şi e foarte greu…E greu să crezi că s-a întâmplat. Şi că se întâmplă de patru ani încoace, e un nonsens, în 2026…şi nimeni din lume nu poate face nimic. Eu nu înţeleg asta.” 

• În primele luni de război, au existat tentative de negocieri pentru pace derulate în Belarus, respectiv în Turcia. Rusia cerea capitularea şi “denazificarea” Ucrainei, iar Ucraina insista asupra încetării focului şi a retragerii trupelor ruseşti. Masacrele comise de Rusia la Bucha şi Irpin au întrerupt orice fel de dialog, până în iulie 2022, când, la Istanbul, a fost semnată Iniţiativa privind Cerealele la Marea Neagră, un acord care a permis ca milioane de tone de cereale să fie exportate din Ucraina prin Marea Neagră, pentru a preveni o criză alimentară globală. Acordul a expirat în 2023, după ce Rusia a refuzat înnoirea lui. 
• În 2023 şi la început de 2024, Ucraina a încercat să atragă aliaţi şi susţinere din partea liderilor globali, prin mai multe întâlniri cu consilieri de securitate. În iunie 2024, în Elveţia a avut loc un summit de pace la nivel înalt. Rusia a fost absentă. 
• Instalarea noii administraţii republicane în Statele Unite, la început de 2025, a marcat şi o schimbare în strategia diplomatică: SUA, sub conducerea lui Donald Trump, a devenit din susţinător militar mediator al negocierilor. 
• În februarie 2025, la trei ani de la începutul agresiunii pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Volodimir Zelenski a fost la invitat în Biroul Oval la o discuţie cu preşedintele american Donald Trump, şi vicepreşedintele J.D. Vance, care au insistat asupra încheierii unui acord rapid, în timp ce preşedintele ucrainean accentua necesitatea unor garanţii de securitate solide. Întâlnirea, foarte tensionată, din Biroul Oval este prezentată ca marcând punctul zero al noii strategii diplomatice americane.
• În august 2025, tot în Biroul Oval s-a petrecut un alt eveniment controversat. Trump a întrerupt o întâlnire cu liderii europeni pentru a vorbi aproximativ 40 de minute la telefon cu Vladimir Putin. 
• În decembrie 2025, Statele Unite şi Ucraina au revizuit la Florida un „acord-cadru de pace” propus inițial de SUA la Geneva şi care reprezintă baza negocierilor actuale pentru pace. Planul celor 28 de puncte, redactat de emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, include limitarea dimensiunii armatei ucrainene, modificarea constituției Ucrainei pentru a exclude aderarea la NATO și recunoașterea suveranității ruse asupra regiunilor Crimeea, Donețk și Luhansk. Ucraina pare mai degrabă prezentată ca agresor, nu ca stat agresat, în cadrul negocierilor moderate de SUA. 
• În ianuarie 2026 au avut loc primele negocieri directe în care au fost implicate simultan şi Ucraina, şi Rusia, şi Statele Unite, şi care au avut loc la Abu Dhabi. Înainte de asta, o delegaţie ucraineană s-a întâlnit în Miami cu emisari americani printre care şi Steve Witkoff. 
• Cea mai recentă rundă de negocieri, din februarie anul acesta, s-a încheiat fără vreun succes. 

Am vrut să înţeleg cum simte Olena efortul celorlalte state de a opri invazia pe scară largă a Rusiei. Ea simte că guvernele privesc către Ucraina cu un fel de mirare distantă.

“Pare că sunt doar “uite, uite, s-a întâmplat ceva acolo. Ok, putem să ajutăm puțin”, dar nu e destul. Patru ani. E prea mult”. 

Recunoaşte ajutorul primit din afară, dar lupta este totuşi disproporţionată: “Eu înţeleg, şi mulţumesc pentru ajutor, dar trebuie oprit cu totul, pentru că mor oameni în fiecare zi. Mor civili. Avem nevoie de foarte mult ajutor. Nu doar de bucăţele, pentru că o singură ţară…ai văzut Ucraina şi ai văzut Rusia”. Îşi apropie degetele când vorbeşte despre Ucraina, apoi îşi depărtează palmele.

“Nu e bine să nu-i opreşti pe ruşi, următoarea e Europa”

Olena nu înţelege de ce statele europene nu par cu adevărat speriate de ideea că Rusia ar putea ocupa Ucraina în lipsa unui ajutor suficient. “Nu e bine să nu-i opreşti pe ruşi. Eu cred că Europa ar trebui să se gândească: dacă ruşii iau Ucraina, următoarea e Europa, şi e înfricoşător.”

“Ne descurcăm şi cu asta. Ucrainenii pot face orice”. Olena ţese materiale de camuflaj şi le livrează către armată, în zonele roşii ale conflictului 

Înainte să ajungă în România, Olena a locuit alături fiul ei în Franţa, aproape doi ani şi jumătate. “Nu ne era confortabil. Am venit în România pentru că sincer speram ca după ce se opreşte războiul să pot merge acasă. În România este aproape la fel. Doar limba e mai greu de vorbit, dar mulţi oameni vorbesc engleză, deci nu e o problemă. Îmi doresc să învăţ limba română, dar nu este niciun curs de la guvern. Ar fi bine să putem să studiem limba. Aşa ne-am putea angaja mai uşor ulterior. Dar ne descurcăm şi cu asta, pentru că ucrainenii pot face orice.” A fost prima dată în discuţie când Olena a zâmbit. 

“Este bine să ne întâlnim aici. Avem un grup de femei ucrainence. Ne ajutăm armata” 

Acum locuieşte în Constanţa, unde este a doua cea mai mare comunitate de ucraineni din România. Cel mai mare număr de refugiaţi este în Bucureşti. “Toată lumea se ştie cu toată lumea, pentru că în Constanţa sunt mulţi ucraineni, peste 1000, poate chiar 2000”. Din când în când, îşi găsesc locuri în care să se întâlnească. “Săptămâna trecută a fost deschiderea unei cafenele, aşa că am mers şi eu. Este bine să ne întâlnim aici. Este o comunitate, te simţi ca într-o familie, poţi împărtăşi lucruri”.

Momentan, Olena învaţă limba română şi are câteva hobby-uri. Printre acestea, să ţeasă materiale de camuflaj pentru armata Ucrainei. 

“Noi avem un grup de femei ucrainence. Ne ajutăm armata. Nu ştiu cum se numeşte, facem…acoperiri pentru maşini… of, e greu să explic, trebuie să vezi. Am videouri dacă vrei!”

Am fost curioasă cum ajung aceste materiale către armată. Olena ne-a spus că le trimit prin intermediul oamenilor care merg în Ucraina. “Livratorii” se întorc în România cu noile locaţii în care este nevoie de materialele ţesute de Olena şi de prietenele ei. “Sunt multe locuri, Kharkiv, Zaporojie, nu ştiu toate locaţiile, le ştie fata care se ocupă de asta, cea care le trimite.” Mai mulţi ucraineni care stau în afara ţării pe perioada conflictului sprijină, cum pot, armata: “mulţi oameni fac asta, femei, bărbaţi. Avem ajutor umanitar. Oamenii trimit mâncare, orice.” 

“Nouă nu ni se poate întâmpla” şi alte gânduri de confort 

Posibilitatea războiului a fost resimţită diferit în regiunile Ucrainei, ne-a mai explicat Olena. În Donetsk, unde ruşii au început invazia încă din 2014, tensiunea plutea mereu în aer. În capitală sau în alte zone, nimeni nu credea că e posibil un atac atât de amplu. 

“Eu sincer am simţit că ceva se va întâmpla. Ceva rău. Pentru că războiul a început în 2014, nu în 2022.” Mariupol este în regiunea Donetsk, pe care ruşii au încercat să o ocupe şi înainte. “Şi în 2014 mi-am luat fiul şi am plecat din Mariupol, dar armata Ucrainei i-a împins pe ruşi, aşa că ne-am întors. Restul regiunii a fost ocupată însă. Sunt deja 12 ani de atunci. Deci a început înainte, aşa că tot timpul simţeam că ceva se poate întâmpla oricând. În Kiev, Nipru, Harkov, Lviv, ei nu au simţit că războiul poate veni atât de brusc. Eu am avut documentele pregătite, nişte lucruri, apă, în geantă. Am plecat doar cu o geantă şi cu fiul meu, asta a fost tot.”

“Trebuie să aveţi această geantă…poate, nu ştiu, eu sper să nu aveţi nevoie”
“Spui mereu că nu se va întâmpla (n. red războiul), dar trebuie să ai această geantă cu lucruri de bază. Poate, nu ştiu, eu sper să nu aveţi nevoie. Nu poţi fi niciodată pregătit 100%, dar trebuie să te gândeşti că se poate întâmpla oricând. Deci trebuie să ai apă, medicamente, documente, ceva de mâncat pentru una, două zile, cât se poate. Şi doar să pleci cât mai departe. Astea au fost sentimentele mele. M-am gândit de ce nu am făcut toate astea cu o săptămână înainte, dar noi înainte de război credeam că nouă nu ni se poate întâmpla. “Glumeşti? Ce război în Ucraina?” Spunem mereu că războiul e departe, poate în Irak, Iran, Palestina, nu ştim de ce se întâmplă, dar în Ucraina nu va fi război. Noi aşa am crezut. Şi uite că e război de patru ani încoace. Nu ne aşteptam la asta. La acest format imens de război.”

Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington a publicat în 27 ianuarie cifre care arată că aproape 1,2 milioane de soldați ruși și aproape 600.000 de soldați ucraineni au fost uciși, răniți sau sunt dați dispăruți după cei patru ani de război în Ucraina. Numărul total al victimelor de ambele părți ar fi de aproape 1,8 milioane. Niciuna dintre tabere nu publică cifrele oficiale. 

ONU, Human Rights Watch şi Amnesty International au documentat ororile comise de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina. 

Conflictul din Ucraina este unul extrem de sângeros

Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington a publicat în 27 ianuarie cifre care arată că aproape 1,2 milioane de soldați ruși și aproape 600.000 de soldați ucraineni au fost uciși, răniți sau sunt dați dispăruți după cei patru ani de război în Ucraina. Numărul total al victimelor de ambele părți ar fi de aproape 1,8 milioane. Niciuna dintre tabere nu publică cifrele oficiale. 

ONU, Human Rights Watch şi Amnesty International au documentat ororile comise de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina. 

• La Bucea, în martie 2022, după retragerea trupelor ruse din regiunea Kiev, au fost descoperite 458 de cadavre. 419 prezentau urme de împuşcare, tortură, lovituri. Dintre victime, 9 erau copii.
• Tot în martie 2022 a fost bombardat şi Teatrul din Mariupol, folosit ca adăpost de către peste 1000 de civili, printre care şi copii. Se estimează că în bombardament ar fi murit între 300 şi 600 de persoane.
• Primarul oraşului Irpin, eliberat la început de aprilie 2022, a declarat că militarii ruşi au ucis femeile din localitate şi au trecut apoi cu tancul peste ele
• În 8 aprilie 2022, o rachetă rusească a lovit mulţimea de ucraineni care aştepta pe peronul Gării din Kramatorsk. 63 de civili au fost ucişi, dintre care 9 copii. Numărul răniţilor este estimat la peste 150 de persoane. 
• În luna septembrie a aceluiaşi ani, după ce regiunea Harkov a fost eliberată de sub ocupaţia rusească, în pădurea de lângă Izium a fost descoperită o groapă comună în care fuseseră îngropate 447 de cadavre – 215  femei, 5 copii. Cel puţin 30 de victime fuseseră torturate. 
• Pe lângă aceste masacre, armata rusă bombardează în mod repetat blocuri de locuinţe, spitale, gări şi alte spaţii pur civile. Printre cele mai violente atacuri se numără cel din 8 iulie 2024. Spitalul de copii „Okhmatdyt” din Kiev a fost lovit de o rachetă strategică rusească. Doar în acel atac au murit 42 de civili. 

“Sper că nu veţi înţelege niciodată ce este războiul”, a încheiat Olena. “Nu ar trebui să ştiţi asta. Eu vreau ca oamenii să ştie că e o poveste adevărată ce vedem acum. Trebuie să vorbim despre asta, oamenii ar trebui să ştie.” 

Momentan, Olena va rămâne în Constanţa, pentru că îi aduce aminte de casă “îmi place aici. Îmi place totul. Am crescut la Marea Azov, aşa că Marea Neagră îmi este vecină. Dar, când va fi sigur, vreau să mă întorc acasă”. 

Context.ro a scris despre principalele dezinformări lansate despre războiul din Ucraina care au prins avânt și în România. 

Deputați AUR precum Dan Tănasă și Răzvan Biro, au spus cu privire la doborârea dronelor și altor aeronave ce intră neautorizat în spațiul aerian al țării că ar avea ca scop „să permită preluarea comenzii Armatei Române de către anumite țări străine”, iar coaliția de guvernare ar „ceda suveranitatea” prin aprobarea legii.

De fapt, este vorba despre adoptarea legii pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național, întrucât de la începutul războiului în 2022 și până în prezent, au avut loc 10 incidente în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc sau s-au prăbușit pe teritoriul României. 

Alte narațiuni false s-au croit în jurul religiei. De exemplu, în 2024 Biserica Ortodoxă Română anunța că o biserică din Cernăuți nu va mai ține slujbe în limba română. Realitatea, la începutul anului 2025, contrazice anunțul BOR – slujbele au fost susținute fără probleme în limba maternă a comunității vorbitoare de limba română.

Înaintea alegerilor prezidențiale, candidatul AUR, George Simion, răspândea o minciună cu privire la importurile de miere din Ucraina. Acesta afirma în octombrie 2024 că „ce la începutul anului până acum, din Ucraina, a venit miere în cantitate de 42.000 de tone”. Un clip video cu titlul Stop importurilor din Ucraina, DA apicultorilor români, avea să adune în jur de 11 mii de reacții, aproape 900 de comentarii și este redistribuit de 1.500 de ori. În realitate, am importat din Ucraina de 20 de ori mai puțină miere: 1981 de tone.

Context.ro a demontat top 5 narațiuni ale propagandei rusești cu privire la Ucraina. Printre care faptul că războiul avantajează Occidentul și este de fapt un conflict NATO/SUA cu Rusia. Această narațiune încearcă să convingă comunitatea internațională și cetățenii ruși că Occidentul provoacă și întreține în mod deliberat conflictul pentru propriile sale interese. În realitate, NATO nu se află în război cu Rusia și nu este parte implicată în acest război. O altă armă a propagandei este discreditarea conducerii Ucrainei, narativ promovat și de Călin Georgescu, care a declarat că „Ucraina este un stat inventat”. 

Editare: Andreea Pavel