
Alexandru Rafila, cel care a deschis lista PSD pentru Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie, a declarat, că nu știa de planurile partidului de a-l nominaliza pentru funcția de premier și că nu au existat discuții pe această temă.
Rafila a declarat că principalele zone vulnerabile ale țării în acest moment sunt Sănătatea și Economia, acolo unde viitorul Guvern ar trebui să ia decizii ferme, ”chiar dacă nu tocmai populare”.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a mai declarat că estimează faptul că numărul de decese cauzate de COVID-19 vor crește și că Executivul condus de Ludovic Orban a luat măsuri ”pur politice”:
- Nu am avut nicio discuție până acum, este o chestiune la care trebuie să reflectez. Probabil domnul Ciolacu a menționat-o ca pe una dintre propuneri. Nici nu am avut timp să mă gândesc la așa ceva, pentru că acum un sfert de oră am aflat și eu despre această propunere. Nu funcția în sine este importantă, ci responsabilitățile pe care le implică.
- Primul lucru pe care trebuie să îl faci ca premier este să formezi un guvern din profesioniști. Eu văd în momentul de față 3-4 zone critice: Sănătatea, Educația, partea de Finanțe și cea Economică, care necesită măsuri care pot să nu fie extrem de populare, dar trebuie să scoată țara din impas. Ca să poți gestiona Economia, trebuie să redresezi Sănătatea, ceea ce este prioritar acum.
- Aș încerca să aduc normalitate în zona de sănătate publică, care este total depășită pentru că sunt persoane care nu au acces la servicii medicale.
- Mă aștept la măsuri restrictive suplimentare în perioada următoare. Chiar ieri ministrul Tătaru a recunoscut că situația nu este sub control și este nevoie de măsuri mai stricte.
- Cu mare regret estimez că numărul de decese în perioada următoare va crește. Rămâne de văzut care vor fi specialiștii pe care îi vor consulta Guvernul. Deciziile au fost pur politice, dacă ne referim la închiderea școlilor și piețelor.
știrea inițială
Marcel Ciolacu a declarat duminică seară că Alexandru Rafila este o posibilă propunere de premier, alături de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Vasile Dâncu.
- ”Vom decide în conducerea partidului care este propunerea noastră de premier și vom merge la consultări cu președintele Iohannis, pentru că suntem partidul care a câștigat alegerile”, a spus Ciolacu.
- Dezbatere pentru parcări: Primăria Constanța și societatea civilă, invitate la dialog de OPTAR – Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România - 2 martie 2021
- DNA, despre lărgirea plajelor: Proiectul nu este blocat de ancheta procurorilor și nici nu există vreo intenție în acest sens. Cercetările au fost făcute cu un arheolog scafandru - 2 martie 2021
- Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, în dosarul finanțării campaniei prezidențiale din 2009/ Victor Tarhon era un apropiat al Elenei Udrea - 2 martie 2021