În Republica Moldova alegerile parlamentare desfăşurate pe 30 noiembrie au avut mai puţin o conotaţie internă și au stabilit, mai vizibil, direcţia strategică externă pe care o va urma ţara în următorii patru ani. Este un caz inedit pe scena europeană şi acest lucru dă dovada vulnerabilităţii statului moldovean, a lipsei lui de resurse identitare şi a necesităţii unei soluţii pe termen lung.
Partidele politice care susţin apropierea de Uniunea Europeană, implementarea Acordului de asociere şi dezvoltarea unei relaţii de parteneriat cu Occidentul au obţinut o victorie, dar una extrem de fragilă. Partidul Liberal Democrat, al fostului premier Vlad Filat, a reuşit să adune doar 20, 16% din voturi, Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, a obţinut 15, 80% iar Partidul Liberal, al lui Mihai Ghimpu, a intrat în Legislativ cu emoţii, cu 9,67% din sufragii. Este destul pentru o majoritate simplă, 55 de locuri dintre cele 101 ale Parlamentului de la Chişinău, dar este una foarte fragilă, cu destul de multe orgolii.
Atât Vlad Filat cât şi Marian Lupu au dat asigurări publice că noua coaliţie, apropiată de Uniunea Europeană, va rămâne fidelă principiilor integratoare promise şi că Acordul de Asociere va fi implementat aşa cum au făcute angajamentele Chişinăului. Partidul Liberal a pus pe agenda publică şi dezbaterea privind adoptarea unei noi Constituţii, lege fundamentală care să reflecte noul parcurs al sta-tului. Liderii celor trei partide sunt convinşi că rezultatele colaborării dintre Europa şi Moldova vor da curând roadele aşteptate. Premisele de la care pleacă viitoarea coaliţie sunt foarte optimiste, mai ales prin prisma sprijinului acordat de orga-nismele euro-atlantice. Dar, vor reuşi aceste forţe politice, aflate la egalitate cu acelea pro-ruse, să determine schimbarea ireversibilă a cursului reformelor instituţionale şi de orientare externă? Câte resurse vor fi alocate şi, mai ales, care va fi costul politic?
Înainte şi imediat după alegeri, România a devenit agent electoral activ al Uniunii Europene în Repu-blica Moldova. Preşedintele ales, Klaus Iohannis, şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au efectuat primele lor vizite la Chişinău şi au dat asigurări ferme de continuare a relaţiei extrem de calde dintre cele două state româneşti. Este, de altfel, şi mesajul cancelarului Germaniei, Angela Merkel, care a transmis sprijinul instituţional al U.E., prin vocea preşedintelui Iohannis.
La Chişinău, dar şi la Bucureşti, se discută deja despre o axă Berlin – Bucureşti – Chişinău, avizată de la Washington, în ceea ce priveşte viitorul Moldovei. Vizitele românilor vin imediat după prezenţa în capitala republicii a preşedinţilor Poloniei şi Ucrainei care au marcat, şi ele, încurajări pentru parcursul pro-european. Prezenţa liderului de la Kiev semnifică şi o invitaţie la colaborare între cei doi vecini, cu probleme şi situaţii asemănătoare în ceea ce priveşte raportarea la Kremlin sau Bruxelles. Mai ales că, în momentul de faţă, Ucraina şi Moldova împărtăşesc aceeaşi soartă pe harta continentului, aceea de state eşuate.
Coaliţia pro-europeană care se configurează la Chişinău nu este nouă şi are deja un istoric. Realizările ei economice, sociale şi instituţionale nu sunt puţine dar drumul de însănătoşire a unei societăţi atât de bolnave precum aceea dintre Prut şi Nistru nu este nici simplu, nici uşor. Economia Moldovei a rămas tot timpul la cheremul bulversărilor geopolitice: sancţiunile impuse de Rusia produselor de export au condus la decizia U.E. de deschidere tarifară pentru ele.
Astfel, cerealele, fructele, vinurile şi conservele moldoveneşti călătoresc şi ele, acum, spre Occident. Instituţiile statului sunt, în bună măsură, nereformate şi aşteaptă decizii importante, de afiliere la standardele europene. Aceste măsuri vor conduce, inevitabil, la o mai multă transparenţă, mai puţină corupţie dar şi la multe nemulţumiri din partea categoriilor sociale conservatoare. În plus, nu este sigur că deciziile economice pe care noua coaliţie le va decide vor aduce imediat bunăstare, atâta vreme cât statul moldovean este, practic, lipsit de resurse strategice şi este dependent, ca şi în poli-tica externă, de cele două mari forţe externe vecine: Rusia şi U.E.
Prim ministrul Republicii Moldova va fi reprezentantul unui partid care a obţinut doar 20% dintre sufragii. Se pune în discuţie, astfel, legitimitatea unor decizii care privesc modificări de substanţă în politica internă şi în relaţiile externe. De asemenea, îi va fi extrem de dificil să găsească acel procentaj necesar constituţional pentru alegerea, în Parlament, a noului preşedinte al Republicii. Viziunea Partidului Liberal este mai degrabă unionistă, de integrare rapidă cu România, în vreme ce Partidul Democrat susţine întărirea independenţei şi o relaţie corectă, de bună vecinătate, cu Rusia.
Nu puţine au fost, în trecut, contondenţele dintre cele două forţe politice. Acestea sunt alte aspecte pe care viitorul premier va trebui să le gestioneze. Tot în planul politicii externe, o apropiere a Republicii Moldova de standardele NATO va conduce la dezbateri aprinse în Parlament şi, aproape sigur, la nemulţumiri din partea unora din coaliţie. Partidul Democrat a evidenţiat constant că cea mai bună cale ar fi neutralitatea şi relaţiile a-micale cu ambele fronturi care înconjoară Moldova.
Republica Moldova este un stat fără frontiere stabile. Transnistria şi Găgăuzia sunt dosare fierbinţi ale viitoarei coaliţii. O accelerare a procesului de integrare europeană va conduce la o mai mare rezistenţă a administraţiilor din cele două teritorii iar instituţiile statului vor fi obligate să decidă, democratic, felul în care îşi vor exercita autoritatea acolo. Evident, cele două republici, susţinute de Rusia, vor face opoziţie tuturor măsurilor care vor ştirbi predominanţa Moscovei şi o mai mare influenţă a României şi a Uniunii Europene. La Tiraspol au apărut cereri de organizare a unui nou referendum privind proclamarea independenţei, ceea ce a provocat reacţii prompte şi fără echivoc din partea Chişinăului. Pe de altă parte, U.E. şi NATO insistă pentru o soluţie politică în reglementarea acestei dispute, vechi de aproape un sfert de secol.
În mod straniu, câştigătorii alegerilor parlamentare vor intra în opoziţie. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, condus de Igor Dodon, a obţinut 20, 51% din voturi (şi 25 de mandate), dar nu a găsit aliaţi pentru o coaliţie. Desprinşi din Partidul Comuniştilor din Moldova (care a obţinut 17,48% din voturi şi 21 de mandate), socialiştii au anunţat că nu doresc nici apropierea de U.E. şi nici continuarea Acordului de asociere cu aceasta.
Regula politicii interne şi externe ar fi aceea a revenirii alături de Rusia şi uniunea ei vamală şi menţinerea influenţei Kremlinului la Chişinău în dauna occidentalilor. Desigur, opinia aceasta este împărtăşită şi de comuniştii lui Vladimir Voronin dar sunt puţine şanse de a se construi o asociere politică în opoziţie între cele două partide. Fostul preşedinte comunist al Republicii Moldova a anunţat, deja, că obiectivul fundamental al partidului său este organizarea de alegeri parlamentare anticipate, la cel mult un an distanţă.
Este evident că, nu doar politic, societatea moldovenească este împărţită în două jumătăţi aproximativ egale. Istoria, educaţia politică, moştenirea trecutului, lipsa informaţiei corecte au condus spre o divizare mai degrabă în funcţie de vectori externi decât de opţiuni de politică internă. Visul paşapoartelor europene şi al posibilităţii de a munci în statele U.E. este confruntat cu posibilitatea de a lucra în domeniile industriale majore din Rusia şi de a fi apropiat unui spaţiu şi unei limbi cunoscute de acasă. Sărăcia fără speranţă din unele regiuni, incapacitatea statului de a asigura securitatea şi transparenţa, corupţia, ineficienţa, declinul demografic răvăşitor, toate au generat opţiuni de politică externă, mai înainte de a se fi configurat în opţiuni interne.
Diaspora din Republica Moldova nu a reacţionat precum cea românească, aşa cum prefigurau analiştii politici neinspiraţi. Diferenţa dintre cele două este enormă. Cetăţenii moldoveni au mult mai multe probleme decât cei români, liberi să circule în toate statele U.E. O bună parte dintre moldovenii din Europa au un statut incert în statele în care locuiesc şi este puţin probabil să dezvăluie ambasadelor sau consulatelor statului lor această situaţie. Au preferat, mai mult decât un vot, să aleagă mica bunăstare care i-a împins dinspre Prut şi Nistru în lumea mare.
Moldova a ales şi se află la o răscruce. Un eşec al coaliţiei care se configurează acum va determina o îndepărtare, pe termen scurt şi mediu, de Europa tocmai prin legătura intrinsecă, anormală, care s-a stabilit între mesajul de politică internă şi sprijinul extern. Aşteptările peste măsură din partea populaţiei sunt cel mai important inamic al guvernării. În acelaşi timp, Rusia nu mai are nici influenţa, nici forţa de a menţine în putere un stat, fie el şi prieten. Un avans al opoziţiei pro-ruse nu este exclus dar el nu va determina modificări majore în viitorul statului. România, pe de altă parte, pare din ce în ce mai angajată în stabilitatea şi predictibi-litatea externă a Moldovei.
Viitorul Republicii Moldova, oricât ar părea de optimist, sună bine. Până acum, nimeni nu a revenit cu faţa spre Răsărit după ce a păşit pe drumul Occidentului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
