Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri avizul unui proiect de lege care privește „comemorarea victimelor foametei provocate în anii 1946–1947 de regimul totalitar sovietic pe teritoriul actualei Republici Moldova”, a transmis Ministerul moldovean al Culturii într-un comunicat de presă.
Avizul guvernului vine cu mai multe propuneri, majoritatea dintre ele fiind menite reformulări care să permită punerea în practică a măsurilor prevăzute de proiect, explică ministerul. În mod notabil, însă, guvernul a avut următoarea recomandare cu privire la condamnarea oficială a foametei:
- „În ceea ce privește recunoașterea și condamnarea oficială a foametei din anii 1946–1947, avizul propune ca Parlamentul să își exprime această poziție printr-o declarație sau o hotărâre”.
Un fapt important care trebuie amintit în această privință este că proiectul de lege la care face referire comunicatul ministerului include recunoașterea explicită a foametei drept o crimă împotriva umanității comisă de Uniunea Sovietică:
- „Republica Moldova condamnă regimul totalitar sovietic pentru provocarea deliberată a foametei din anii 1946–1947 pe teritoriul actualei Republici Moldova, recunoscând-o drept crimă împotriva umanității, săvârșită prin politici sistematice de confiscare a recoltelor, impunere a cotelor imposibile de predare și restricționare forțată a libertății de mișcare a populației civile„, stipulează Articolul 4 al legii propuse.
Faptul că guvernul moldovean nu a respins această formulare nu este surprinzător. La urma urmei, la începutul anului 2026, chiar Ministerul moldovean al Culturii a inițiat un proiect de lege pentru recunoașterea foametei drept crimă împotriva umanității.
Proiectul ministerial a fost retras în iulie tocmai pentru că inițiativa deputaților care vizează aceeași chestiune a fost înregistrată în Parlamentul moldovean.
Date fiind aceste fapte, cel mai probabil vom vedea în curând o recunoaștere oficială a foametei din 1946–1947 drept crimă împotriva umanității, fie prin adoptarea proiectului aflat acum în Parlament, fie printr-o declarație sau hotărâre separată a legislativului moldovean.
Este o evoluție nesurprinzătoare, în condițiile în care problema «foametei organizate de Uniunea Sovietică» a devenit o temă recurentă în comunicările oficiale ale autorităților moldovene în ultimii ani.
Aceasta este terminologia folosită de președinta Maia Sandu, de către Ministerul Culturii în cadrul evenimentelor de comemorare ale victimelor foametei și, care, în 2026, a fost inclusă chiar în evaluările școlare.
„Foametea organizată” – genocid sau crimă împotriva umanității?
Uniunea Sovietică a trecut, în istoria sa, prin trei perioade de foamete catastrofică care au curmat viețile a milioane de oameni: așa-numita foamete de pe Volga din 1921–1922, izbucnită în urma Războiului Civil Rus, foametea din 1932–1933, produsă în contextul campaniei de colectivizare a agriculturii, comemorată de ucraineni sub numele de Holodomor, și foametea din 1946–1947, survenită în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, după cum explică Centrul pentru Studii Ruse, Est-Europene și Eurasiatice al Universității Stanford.
În fapt, în timpul foametei, Ucraina sovietică a pierdut aproximativ 3,9 milioane de oameni prin mortalitate excesivă asociată foametei, echivalentul a circa 13% din populație – majoritatea covârșitoare a morților au fost înregistrate în mediul rural, în proporție de peste 90% dintre în 1933, potrivit Institutului pentru Studii Ucrainene din cadrul Universității Harvard. .
Un element recurent al acestor episoade este impactul disproporționat asupra regiunilor periferice ale Uniunii Sovietice producătoare de grâne, unde politicile opresive ale statului sovietic au fost cele mai agresive. Foametea din 1932–1933 a lovit deosebit de puternic Ucraina și Kazahstanul, iar RASS Moldovenească, pe atunci parte a Ucrainei sovietice și cuprinzând o parte din actualul teritoriu transnistrean, a înregistrat la rândul său pierderi foarte ridicate.
În cazul RASS Moldovenești, un studiu publicat în 2016 în Canadian Studies in Population estimează o mortalitate în exces de aproximativ 120 de decese la mia de locuitori în perioada 1932–1934, echivalentul a circa 12% din populație – peste 68.000 de morți.
Ulterior, RSS Moldovenească a fost, raportat la populație, cea mai grav afectată republică sovietică de foametea din 1946–1947. Majoritatea studiilor, cum ar fi unul publicat în anul 2000 în Cambridge Journal of Economics, estimează mortalitatea în exces în Moldova în această perioadă la peste 123.000 de morți, adică 5% din populație. Prin comparație, rata mortalității în exces în RSS Ucraineană este estimată la circa 1% în aceeași perioadă și aproximativ 0,6% în Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, care corespunde în mare parte actualei Federații Ruse.
Rata extrem de mare a mortalității în Moldova chiar și în comparație cu restul Uniunii Sovietice și măsurile similare impuse de regimul stalinist în ambele cazuri i-au determinat pe unii academicieni să facă o comparație directă între foametea din Moldova și Holodomorul ucrainean.
Istoricul moldovean Igor Cașu, unul dintre cei mai importanți specialiști în represiunea stalinistă în Moldova sovietică, a ridicat această problemă în 2016 prin proiectul de cercetare la Universitatea Standform intitulat ”A Moldavian Holodomor? Mass Famine in MSSR, 1946–1947” („Un Holodomor moldovenesc? Foametea în masă din RSS Moldovenească, 1946–1947”)
În orice caz, faptul că politicile agricole represive ale Uniunii Sovietice, inclusiv rechizițiile și cotele obligatorii de predare a produselor agricole, s-au numărat printre cauzele majore ale acestor catastrofe nu este contestat nici măcar de Federația Rusă.
În fapt, în privința foametei din 1932-1933, Duma de Stat a Rusiei a recunoscut și condamnat explicit, în 2008, faptul că „au fost folosite metode extreme pentru atingerea următoarelor obiective: eliminarea micilor proprietari agricoli, colectivizarea forțată a agriculturii și strămutarea țăranilor din mediul rural, pentru a forma o masă de muncitori necesară industrializării accelerate a țării”.
În cazul foametei din 1946-1947, chiar Rossiiskaia Gazeta, publicația oficială a guvernului rus, a publicat un articol în care enumeră printre cauzele morților „rechizițiile represive de cereale”, deși nu face referire specifică la situația din Republica Moldova.
Un subiect de controversă politică și dezbatere academică rămâne, însă, încadrarea legală a faptelor Uniunii Sovietice împotriva Ucrainei, Moldovei și a celorlalte regiuni colectivizate forțat drept genocid sau crime împotriva umanității.
Diferența dintre cele două încadrări este importantă. Potrivit Convenției privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, genocidul presupune intenția de a distruge, total sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios ca atare. În cazul crimelor împotriva umanității, Statutul de la Roma și elementele crimelor stabilite de Curtea Penală Internațională cer existența unui atac generalizat sau sistematic împotriva unei populații civile, fără a presupune aceeași intenție specifică de distrugere a unui grup protejat. În cazul exterminării, CPI precizează că impunerea unor condiții de viață menite să ducă la distrugerea unei părți a populației poate include inclusiv privarea de acces la hrană și medicamente.
În Ucraina, Holodomorul este recunoscut prin lege drept un act de genocid împotriva poporului ucrainean încă din 2006, o acuzație negată până la acest moment de autoritățile ruse.
În acest context, până în prezent, peste 30 de țări au recunoscut Holodomorul din 1932–1933 drept genocid, conform Holodomor Research and Education Consortium, dar multe dintre statele care recunosc vinovăția regimului sovietic pentru morțile survenite au evitat până acum să folosească acest termen.
Același lucru este valabil și în cazul mai multor instituții internaționale, chiar dacă în ultimii ani termenul „genocid” a câștigat tot mai multă recunoaștere politică.
De pildă, în 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a condamnat politicile regimului stalinist care au provocat foametea din 1932–1933 drept o crimă împotriva umanității. În Rezoluția 1723 din 2010, APCE a consemnat, în acest sens, doar faptul că evenimentele din Ucraina „sunt recunoscute de legislația ucraineană drept un act de genocid împotriva ucrainenilor”.
Poziția instituției s-a schimbat însă în 2023, când a recunoscut explicit Holodomorul drept act de genocid împotriva națiunii ucrainene, calificare reafirmată în 2024.
În fine, faptul cert în această privință este că nici Holodomorul, nici foametea din Moldova nu au fost judecate de Curtea Internațională de Justiție, instanța internațională care poate stabili răspunderea unui stat pentru genocid în baza Convenției privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, adoptată de ONU în 1948, intrată în vigoare în 1951 și ratificată de URSS abia în 1954, după producerea ambelor tragedii.
Mai mult decât atât, CIJ a explicat clar, în 2015, în hotărârea dată în cauza Croația v. Serbia, că Convenția privind genocidul nu se aplică retroactiv și că un stat nu poate fi tras la răspundere în baza acesteia pentru fapte comise înainte ca prevederile Convenției să fi devenit obligatorii pentru acel stat.
Alegerea de către autoritățile moldovene a calificării de «crimă împotriva umanității», și nu de genocid, trebuie privită și din acest punct de vedere. Această încadrare este mai puțin controversată din perspectiva dreptului internațional și reprezintă, în orice caz, un pas important în asumarea oficială a responsabilității regimului sovietic pentru caracterul deliberat al foametei din 1946–1947.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
