Meteorologii au emis, luni seară, cod portocaliu și galben de furtună în mai multe localități din județul Tulcea. Vor fi averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, grindină de medii dimensiuni (2…4 cm), vijelie cu rafale de 70…80 km/h, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Codul portocaliu este valabil până la ora 18:25, iar cel galben până la ora 18:00.
Localitățile vizate de codul portocaliu: : Babadag, Sarichioi, Baia, Casimcea, Slava Cercheză, Mihai Bravu, Ceamurlia de Jos, Stejaru, Ciucurova, Beidaud.

Localitățile vizate de codul galben: Babadag, Sarichioi, Jurilovca, Baia, Topolog, Cerna, Valea Nucarilor, Turcoaia, Frecăței, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Dăeni, Mihai Bravu, Ceamurlia de Jos, Izvoarele, Stejaru, Ostrov, Ciucurova, Peceneaga, Dorobanțu, Horia, Valea Teilor, Hamcearca, Sfântu Gheorghe.
Recomandările autorităților pentru populație, potrivit ISU Tulcea:
- Evitați deplasările în zonele afectate pe durata manifestării fenomenelor periculoase;
- Adăpostiți autovehiculele și bunurile care pot fi deteriorate de grindină;
- Închideți ferestrele și asigurați obiectele aflate pe balcoane, terase sau în curți;
- Nu vă adăpostiți sub copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care pot fi doborâte de vânt;
- Evitați traversarea cursurilor de apă și a zonelor inundate.
- În situații de urgență, apelați numărul unic 112.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





