Se oprește apa, marți, în Medgidia / Se schimbă conductele de apă

ROBINET - APA CALDA ROBINET - APA CALDA
sursa foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

RAJA SA va executa marți, 09 iunie 2026, lucrări de dezafectare a unor conducte de distribuție existente, ca parte a procesului de modernizare și reconfigurare a sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Medgidia, județul Constanța, transmite compania de apă.

Intervențiile sunt incluse în contractul de lucrări CL23 – „Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia”, investiție cu o valoare totală de aproximativ 53 milioane lei.

Pentru executarea lucrărilor în condiții de siguranță, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 07:00–19:00 pentru consumatorii din cartierele Rotunda, Alibaba și Ostrov, precum și pentru cei din zona Cimentul.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe abonații afectați că echipele constructorului vor depune toate eforturile necesare pentru finalizarea intervențiilor în cel mai scurt timp și reluarea furnizării apei potabile în condiții normale de funcționare. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, mai precizează RAJA SA.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.