14 scuaruri mediane au fost montate la trecerile de pietoni din stațiunea Mamaia, anunță Primăria Constanța.
- „Având în vedere frecvența ridicată a traficului pietonal din stațiunea Mamaia, s-a decis reconfigurarea unor treceri de pietoni, prin amplasarea a paisprezece scuaruri mediane. Prin implementarea acestei măsuri s-a urmărit creșterea siguranței participanților la trafic, precum și fluidizarea traficului rutier”, transmite primăria.
„În zona axului drumului a fost construit un refugiu pietonal, protejat de garduri, care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, înainte de a continua traversarea. La finalul lucrărilor, au fost aplicate marcajele transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau atunci când condițiile meteorologice sunt nefavorabile”, precizează primăria.
Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la participanții la trafic, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța- Serviciul Rutier, adaugă instituția.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, se mai arată în comunicatul de presă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





