Acvariul este preluat de Primăria Constanța de la Consiliul Județean / Proiectul, adoptat în Consiliul Local Constanța

Clădirea ar urma să fie transformată în muzeu, conform propunerii firmei care administrează Cazinoul
acvariu constanța acvariu constanța
sursa foto: Facebook/ Acvariul Constanța

Acvariul din Constanța, situat pe faleza Cazinoului, este preluat de Primăria Constanța de la Consiliul Județean. Proiectul de hotărâre a fost adoptat, joi, în ședința Consiliului Local, cu 25 de voturi pentru.

„Vrem să facem aici un spațiu cultural contemporan și să îl gândim unitar în relație cu Cazinoul, ca un centru cultural dinamic, care să își schimbe funcțiile. Poate să fie și Acvariu, utilizând tehnologia, poate să prezinte expoziții temporare, poate să aibă zonă de educație. Poate să funcționeze ca o anexă, o prelungire a centrului expozițional pe care îl avem astăzi la Cazino”, a spus Anamaria Mișa, directoarea Cazinoului din Constanța.

  • Clădirea ar putea fi transformată în muzeu, se arată în fundamentarea înaintată de societatea care adminstrează Cazinoul, Patrimoniu Constanța Litoral, consultată de Info Sud-Est cu câteva zile înainte de votul din Consiliul Local. Citește mai multe detalii aici.

Anamaria Mișa, directoarea Cazinoului din Constanța, a precizat pentru ISE că „proiectul propune transformarea clădirii într-un spațiu muzeal și cultural contemporan, flexibil și deschis, capabil să acomodeze expoziții temporare și permanente, instalații artistice, evenimente interdisciplinare, programe educaționale”.

„Intervenția arhitecturală va urmări punerea în valoare a straturilor istorice ale clădirii, recuperarea relației vizuale cu marea și Cazinoul, precum și redeschiderea terasei superioare ca spațiu public activ. Astfel, clădirea va deveni nu doar un obiect restaurat, ci un dispozitiv cultural activ, integrat în viața orașului”, mai spune ea.

Totodată, integrarea celor două clădiri (Cazino – Acvariu) într-un ansamblu ar permite organizarea simultană a mai multor evenimente, crearea unui traseu cultural continuu pe faleză, cât și distribuirea fluxurilor de vizitatori, mai spune directoarea Cazinoului.

cazino faleza constanta
sursa foto: Info Sud-Est

„Cazinoul va continua să funcționeze ca pol principal de atracție, în timp ce fostul Acvariu va avea rolul de extensie funcțională, de spațiu experimental și complementar, de platformă pentru artiști emergenți și inițiative culturale inovatoare”, mai spune Anamaria Mișa.

Clădirea de pe faleza Cazinoului din Constanța a fost închisă din februarie 2023, pentru lucrări de reparații curente, după ce o bucată din tavan a căzut. 

În septembrie 2025, Consiliul Județean Constanța a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru consolidarea și reabilitarea Acvariului, însă procedura, care a fost și contestată, nu a fost finalizată nici până în prezent. Valoarea investiției este de peste 400.000 de lei cu TVA. Licitația a fost lansată după ce CJC a făcut o expertiză tehnică pentru care a plătit aproape 50.000 de lei.

A funcționat ca restaurant și a fost o anexă a Cazinoului

sursă foto: Delia Dascălu/ ISE

“Clădirea care găzduiește Acvariul, a fost construită la începutul secolului XX ca anexă a Cazinoului și a funcționat ca restaurant până la reamenajarea ei pentru destinația actuală. Spațiul expozițional al Acvariului este destinat prezentării expoziției permanente de faună și floră acvatică, dar și unor expoziții temporare cu diverse tematici legate de biologie, ecologie acvatica și pescuit marin”, scrie pe site-ul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

“A fost inaugurat cu mare fast pe data de 1 mai 1958. Acvariul din Constanța a fost pentru o lunga perioada de timp prima și singura instituție publica de acest gen din țara noastră”, potrivit CMSN.

În paralel, Consiliul Județean Constanța vrea să construiască un nou acvariu chiar în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii (zona Delfinariu). Valoarea investiției ajunge la 112 milioane de lei cu TVA, conform documentației actualizate anul trecut.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.