”Mr. Story” își dezvăluie singur identitatea după un articol G4Media despre influencerul cu narațiuni extremiste, pro-ruse și conspirații realizat integral cu AI

sursa foto captură de ecran

Arun Bobocel, un utilizator de TikTok, recunoaște singur că e ”Mr. Story” după ce G4Media a scris că e singurul cont asociat cu influencerul realizat integral cu AI. Mr. Story e un personaj foarte viral, făcut cu AI, integral, care răspândește retorică pro-rusă, conspirații și mesaje anti-Occident.

În urma articolului publicat în 2 martie, ”Mr. Story” a postat pe profilul său de Facebook un videoclip de aproximativ trei minute, unde Arun Bubucel se afla la volan și în care afirma că el este persoana care administrează și gestionează proiectul ”Mr. Story”. Totodată, acesta susține în mod hilar că ”e ilegal” că identitatea sa ar fi fost ”divulgată”.

Articolul publicat de G4Media nu menționează însă că Arun Bubucel ar fi omul din spatele personajului ”Mr. Story”. În material, Arun Bubucel este prezentat drept singura persoană asociată în mod public contului Mr. Story, numele său fiind afișat și la dispoziția oricărui utilizator în secțiunea de credite a pieselor disponibile pe Spotify. 

De asemenea, canalele de YouTube și Facebook ale lui Arun Bubucel sunt publice și pot fi identificate printr-o simplă căutare online, informațiile fiind accesibile oricărui utilizator.

Acesta se prezintă în fața zecilor de mii de urmăritori de pe social media:

  • ”Numele meu este Arun Bobocel, sunt de etnie romă, sunt compozitor. (…) Și pe 6 decembrie, ca oricare român normal la cap, m-am revoltat pe internet, pe contul meu de TikTok, în urma loviturii de stat (sic!)”. 
  • Notă:O lovitură de stat are loc în momentul în care conducerea oficială a țării este preluată ilegal și brusc, cu ajutorul armatei. 

Context

G4Media a scris despre personajul  Mr. Story, influencerul creat integral cu inteligență artificială pentru a promova mesaje extremiste, pro-ruse, conspirații și fake-uri. Acesta se prezintă drept ”creator digital” și artist, cu identitate, voce și conținut generate integral de inteligența artificială, care promovează retorică de extremă dreaptă pe platforme online.

Contul de Facebook ”Mr. Story” a fost creat pe 6 mai 2025, la două zile după ce George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Personajul este activ și pe TikTok, X și YouTube, sub numele ”Mr. Story” sau variații precum ”Mr. Story Reloaded”, ”Mr. Story Truth” și ”Mr. Story Reality”.

Încă din ziua lansării, pagina de Facebook avea o identitate vizuală și o orientare politică bine definite. Au fost publicate două videoclipuri realizate integral cu ajutorul inteligenței artificiale, în care apare un personaj masculin cu barbă, îmbrăcat într-un hanorac negru cu glugă, care susține un discurs pro-rus și de extremă dreaptă, într-un decor ce imită formatul unui podcast. Aceasta a rămas identitatea lui de atunci. 

Autorul a susținut într-un videoclip creat în decembrie 2025 că l-a creat pe Mr. Story pentru că i s-au șters conturile și a fost cenzurat online în perioada care a urmat anulării alegerilor din noiembrie 2024, așa că avea nevoie de o voce pe care statul sau platformele să nu o poată închide. Practic, personajul e un fel de ”scut” care îi permite să vorbească ”liber” despre ceea ce se întâmplă.

Și de atunci au urmat sute de videoclipuri în care ”Mr. Story” se folosește de AI ca să ventileze pe social media retorici ultranaționaliste și mesaje de susținere pentru Călin Georgescu. 

Pe platforma Spotify, în secțiunea de detalii a melodiilor, lângă ”Mr. Story”, care este listat ca artist principal, apar și autorul de versuri și compozitorul Arun Bobocel. Numele său figurează la toate piesele lansate de creatorul digital. 

În trecut, pe TikTok, Arun Bobocel obișnuia să creeze conținut similar cu cel al lui ”Mr. Story”, însă a șters aceste materiale. Au rămas doar dueturile realizate de alți utilizatori cu videoclipurile sale, printre care și unul care constituie un atac direct la adresa lui Marcel Ciolacu, folosind o voce masculină generată cu AI, asemănătoare cu cea a influencerului AI de extremă dreaptă. De menționat este că toate conturile de social media ale lui Arun Bubucel sunt publice.

  • Notă: Articol postat și pe G4Media.ro, unde face parte dintr-o serie din cadrul proiectului Social Media Monitoring sprijinit de Fundația Konrad Adenauer

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.