Compozitorul Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani, transmite TVR. Acesta era internat în stare gravă, la Terapie Intensivă în Institutul Matei Balș din Capitală. Marele muzician ar fi fost, potrivit unor surse, spitalizat din cauza unor probleme pulmonare, conform sursei citate.
- Horia Moculescu a fost și președintele juriului Festivalului Mamaia 2025, din care au mai făcut parte Ionel Tudor, Corina Chiriac, Laura Parfino, Liana Stanciu, Monica Anghel și Adrian Romcescu. Compozitorul a urcat pe scena Festivalului Mamaia 2024, alături de fiica lui, Nidia Moculescu.
A compus peste 500 de melodii, colaborând cu cei mai talentaţi interpreţi români, potrivit sursei citate: Margareta Pâslaru (”Balanţa inimii”, ”Ce bine e să ştii să citeşti”, ”Azi nu voi putea dormi”, ”Cere-mi”, ”Cine ştie”, ”La mulţi ani”, ”Până ieri”), Mihaela Mihai (”Salcia”, ”Revederea”), Marina Voica (”Dor”), Aurelian Andreescu (”Cântec de leagăn”), Adrian Daminescu (”Ascultă-ţi copiii care plâng”, ”E numai un joc”), Gabriel Cotabiţă (”Prima iubire şi ultima”), Corina Chiriac (”Păi de ce?”, ”Inima ta”, ”Fir de busuioc”, ”Pentru tot ce-a fost”, ”Să nu mă întrebi”, ”Pe tine n-am să te pot uita niciodată”), Mirabela Dauer (”Nu mai vreau”). Dintre piesele pe care le-a interpretat chiar compozitorul amintim: ”Singurătatea mea”, ”Primăverii n-ai ce-i face”, ”Nu mă vei uita”, ”Rugă”, ”Chemarea dragostei”. Există şi melodii cântate de compozitor în duet cu alţi artişti – ”Eu şi tu”, ”Nopţi la rând”, ”Şi ieri, şi azi, şi mâine” – cu Corina Chiriac sau ”Dintr-o zi”, ”Cântece adunate” – cu Sergiu Zagardan, precizează site-ul www.discogs.com, citat de TVR.
A compus şi binecunoscuta melodie ”Anul 2000”, care a fost preluată recent de Guess Who, fiindu-i schimbat ritmul de muzică uşoară cu unul de hip-hop şi titlul – ”Locul potrivit”. Noua variantă a avut succes la radio şi în cluburi.
Horia Moiculescu era membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). De-a lungul carierei a primit peste 200 de premii, potrivit TVR.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




