Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat, vineri, că a promulgat primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Președintele a mai precizat că, la începutul lunii august, Guvernul îți va asuma răspunderea în Parlament pe al doilea pachet de măsuri fiscale.
- După promulgare, legea se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării, după cum scrie în Constituție.
„Tocmai ce am semnat primul pachet și, după cum știți, tehnic este consistent. Sunt 30 de pagini, 40 de pagini și tot timpul când ai de făcut un pachet din ăsta ai probleme tehnice. La început de august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament ( n.red pe al doilea pachet de măsuri fiscale).
Bineînțeles că atunci când iei măsuri care după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât își permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni și populație și din cauza asta apar disensiuni în coaliție”, a spus Nicușor Dan.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




