Șeful DSV Tulcea, Mitică Tuchilă, care a recunoscut în fața procurilor că a luat șpagă, a ieșit din arestul preventiv, în urma unei decizii executorii de joi a Tribunalului Tulcea. Acesta a primit 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 4 ani. Acordul de recunoaștere încheiat cu DNA a fost admis de instanță, însă decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.
Totodată, instanța a menținut și măsura sechestrului asigurător luată de DNA Constanța asupra sumelor de 54.300 euro şi 16.400 USD, ridicate de la șeful DSV Tulcea.
Minuta instanței:
„În temeiul art. 485, alin. 1, lit. a c.pr.pen.; Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 04.06.2025 încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa cu inculpatul TUCHILĂ MITICĂ, cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 289 alin.1 din Codul Penal, în dosarul nr. 7/9/P/2025. În temeiul art. art. 289 alin. 1 C.Pen. cu ref. la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 Condamnă pe inculpatul TUCHILĂ MITICĂ la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 67 C.Pen., Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi ales în autorităţile publice, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 şi 92 Cod Penal Suspendă executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal Obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile la Primăria oraşului Isaccea sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de instanţă şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere precum şi asupra disp. art. 96 din C. penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 289 alin. 3 C.Pen. Confiscă de la inculpatul Tuchilă Mitică suma de 25.000 euro şi confiscarea extinsă a sumelor de 16.400 dolari USA şi 29.300 euro consemnate în conturi deschise de către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate la UNICREDIT BANK, pe numele inculpatului. În temeiul art.274 alin.1 c.pr.pen.; Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în valoare de 7.184 lei. În temeiul disp. art. 487 lit. a raportat la art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen. Menţine măsura sechestrului asigurator luată prin Ordonanţa nr. 7/9/P/2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa asupra sumelor de 54.300 euro şi 16.400 dolari USA ridicate de la inculpat. Constată că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv în perioada 16.04.2025 – prezent. În temeiul art. 241 alin. 1 ind 1 lit. a din C. proc.pen. Constată încetată de drept măsura preventivă a arestării preventive a inculpatului Tuchilă Mitică. Executorie în privinţa măsurii preventive. Constată că inculpatul a avut apărător ales. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12.06.2025″.
Reamintim că la data de 10 iunie 2025, Mitică Tuchilă a încheiat un acord de recunoaștere cu DNA, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Context
Directorul DSV Tulcea ar fi cerut, în decembrie 2024, unui fermier, reprezentant al unei societăți comerciale, suma de 50.000 euro și ar fi primit prin intermediul inculpatului A.J.M., suma de 25.000 euro, arată DNA.
Inculpatul Mitică Tuchilă ar fi pretins suma de 50.000 de euro pentru plata tranșelor de despăgubiri datorate de Statul Român acestui fermier, ale cărui efective de animale afectate de pesta micilor rumegătore au fost omorâte.
Procurorii arată că fermierul ar fi trebuit să primească aproximativ 3 milioane de euro de la stat, reprezentând contravaloarea a aproximativ 49.000 de ovine sacrificate în vara anului 2024 de către autorități pentru a se stopa extinderea acestui focar.
La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă inițial, Mitică Tuchilă ar mai fi primit 11.000 euro, ocazie cu care a fost prins în flagrant de procurori.
La cea de-a doua percheziție efectuată la hala unde a fost constatat inițial
flagrantul, inculpatul Tuchilă Mitică a colaborat cu organele de urmărire penală,
indicând locul în care se aflau sumele de bani, astfel încât procurorii anticorupție
au găsit în spatele unei grinzi metalice de susținere a acoperișului, sumele de
54.300 de euro și 16.400 de dolari USA, se mai arată în comunicatul DNA.
- Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de
54.300 de euro și 16.400 de dolari USA predate de inculpatul Tuchilă Mitică, învederea confiscării speciale și extinse de către instanța de judecată, având în
vedere caracterul ilicit al obținerii acestora.
Citește comunicatul DNA integral aici.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




