FOTO George Simion, în spatele lui Teodosie la Bobotează, în Constanța / Partidele extremiste au obținut cele mai importante rezultate în Dobrogea, sub influența arhiepiscopului pro-rus

teodosie arhiepiscop tomis george simion boboteaza teodosie arhiepiscop tomis george simion boboteaza
sursa foto: Petruț Iacob/ISE

George Simion, șeful partidului extremist AUR, s-a aflat lângă Teodosie sau în spatele acestuia pe parcursul întregii slujbe de Bobotează, organizată de Arhiepiscopului Tomisului luni, în Constanța.

Reporterul ISE de la fața locului a surprins mai multe imagini cu cei doi, la slujba-etichetă a lui Teodosie, care a transformat Boboteaza într-un eveniment cu care își identifică propria imagine, prin grandoarea cu care îl organizează. La slujbă a mai participat și un alt parlamentar AUR de Constanța, Cosmin Hristu.

Teodosie este o figură controversată în Biserica Ortodoxă Română, izolat în cadrul instituției și parte din aripa nereformată a acesteia, pro-rusă.

De altfel, Teodosie i-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, și pe Vladimir Putin, într-un articol recent din Le Figaro. Teodosie este anchetat în prezent de BOR pentru declarațiile pro-Georgescu și pro-Putin și este acuzat că a încălcat repetat hotărârile Sinodului, forul suprem de conducere al Bisericii Ortodoxe Române.

Teodosie a spus că Georgescu este ”trimisul lui Dumnezeu”, iar despre Putin, care a declanșat un război sângeros neprovocat în Ucraina și care durează din 24 februarie 2022, a spus că este ”un om al împăcării”. Vezi detalii aici.

Teodosie a fost trimis în judecată în mai multe dosare instrumentate de DNA, pentru fapte de corupție, dar a fost achitat de fiecare dată. În prezent este trimis în judecată de procurorii Anticorupție pentru cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget. Vezi detalii aici.

teodosie arhiepiscop tomis george simion boboteaza
sursa foto: Petruț Iacob/ISE
teodosie arhiepiscop tomis george simion boboteaza
sursa foto: Petruț Iacob/ISE
teodosie arhiepiscop tomis george simion boboteaza
sursa foto: Petruț Iacob/ISE
sursa foto: Petruț Iacob/ISE
sursa foto: Petruț Iacob/ISE
sursa foto: Petruț Iacob/ISE

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: