Teatrul de Stat Constanța a revenit în Sala Studio, recent renovată

sursa foto: Teatrul de Stat Constanța (Marian Adochiței)/ Facebook

Teatrul de Stat Constanța a revenit în Sala Studio, după șase luni de la începerea lucrărilor de renovare. Acestea au fost realizate cu finanțare din partea Băncii Comerciale Române (BCR), sponsor principal al acestui proiect, dar și din partea PPC Energie SA și Rețele Electrice Dobrogea SA, transmite instituția.

Un alt sponsor important a fost Biroul de Arhitectură SAS, prin arhitect Mihai Stebingăr care, împreună cu echipa sa, a realizat pro bono proiectarea. Partener al procesului de renovare este Uniunea Teatrală din România (UNITER), a precizat Teatrul de Stat Constanța.

  • Lucrările au început în primăvara acestui an. Sala Studio a fost amenajată în 2022, într-un interval scurt de timp, după începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii de pe bulevardul Ferdinand (fostul Fantasio).

Evenimentul oficial de redeschidere a Sălii Studio are loc vineri seară. Weekend-ul trecut au fost reluate spectacolele. „𝟭𝟬 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗲-𝗮𝗺 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝘂𝘁 𝗹𝗮 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗠𝗮𝗺𝗮𝗶𝗮” și „Jocuri în curtea din spate au putut fi vizionate de constănțeni.

Sâmbătă, publicul este așteptat la spectacolul „Universuri paralele”, începând cu ora 19:00, iar duminică la „𝟭𝟬 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗲-𝗮𝗺 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝘂𝘁 𝗹𝗮 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗠𝗮𝗺𝗮𝗶𝗮”, tot de la ora 19:00.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: