Președintele a promulgat Legea privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale

info-sud-est-klaus-iohannisPreședintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale, arată un comunicat de presă al Departamentului de Comunicare Publică, postat pe site-ul Administrației Prezidențiale, anunță Agerpres.

Șeful statului solicitase Parlamentului reexaminarea acestei legi. Reexaminarea legii pentru modificarea și completarea Legii 334 a fost aprobată miercuri de plenul Camerei Deputaților.

Deputații au adoptat reexaminarea, cu amendamente, cu 296 voturi „pentru”, șase voturi „împotrivă” și 15 abțineri.

Potrivit unui amendament formulat de către Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru modificarea legilor electorale, partidele politice pot contracta împrumuturi în bani numai prin acte autentice notariale, sub sancțiunea nulității absolute, însoțite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se modul și termenul de restituire a acestora. Termenul de restituire nu poate fi mai mare de trei ani.

De asemenea, împrumuturile în bani și restituirea acestora se pot face numai prin virament bancar iar împrumuturile în bani care nu sunt restituite în termenul prevăzut în contract se constituie în donații.

Mai multe informații pe www.agerpres.ro

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: