
CONTRADICŢII INEXPLICABILE ALE CONDUCERII AEROPORTULUI INTERNAŢIONAL „DELTA DUNĂRII“
2009: AEROPORTUL ARE TOATE FACILITĂŢILE NECESARE CURSELOR REGULATE
În luna iulie 2009, jurnaliştii de la „Gândul” publicau un articol despre motivele din cauza cărora nu există curse aeriene regulate pe Aeroportul Internaţional „Delta Dunării”, din judeţul Tulcea. Cităm: „El (Constantin Albu, directorul general al Aeroportului din Tulcea, n.red.) a precizat că, în urma investiţiilor care s-au făcut în ultimii ani, aeroportul oferă toate facilităţile pentru a primi curse regulate”. De asemenea, acesta a mai declarat la acea vreme pentru Ziarul „Gândul” că „am trimis numeroase adrese la TAROM prin care am cerut reluarea zborurilor şi nu am primit nici un răspuns”.
2010: AVEM CURSE REGULATE CE VOR FI EFECTUATE DE COMPANIA AUTOHTONĂ TAROM
Un an mai târziu, agenţia de presă „Agerpres” titra: „Curse regulate TAROM pe Aeroportul Internaţional Delta Dunării”. Jurnaliştii de la agenţia citată scriau: „Directorul aeroportului tulcean, Constantin Albu, a declarat că decizia a fost luată de managerii companiei TAROM în urma discuţiilor purtate între cele două părţi şi a unei analize de piaţă. El a mai spus că preţul estimativ al unui bilet dus-întors Tulcea-Bucureşti va fi de 68 de euro, compania TAROM schiţând şi zilele de operare”. Aceiaşi jurnalişti mai făceau public faptul că în ultimii ani, Consiliul Judeţean Tulcea şi Guvernul au investit în aeroport milioane de lei.
2012: AEROPORTUL NU ARE FACILITĂŢILE NECESARE CURSELOR REGULATE
Aşa se face că în luna septembrie 2012 am hotărât să ne adresăm atât conducerii companiei aeriene TAROM, cât şi conducerii Aeroportului „Delta Dunării”, pentru a înţelege de ce, la nici doi ani de la super mediatizata ştire conform căreia pe aeroport urmau să aibă loc curse aeriene regulate, acest lucru încă nu a devenit realitate. Răspunsurile oficialilor celor două instituţii, pe care vă invităm să le citiţi în rândurile ce urmează, ne permit să ne ridicăm nişte mari semne de întrebare şi să deschidem calea unei dezbateri publice, pornind de la următoarele întrebări:
1. Cine are dreptate şi cine omite adevărul?
2. De ce în 2010 Constantin Albu spunea că aeroportul întruneşte toate condiţiile necesare demarării curselor aeriene regulate, iar după doi ani, acelaşi director spune că motivele din cauza cărora nu există curse regulate sunt reprezentate tocmai de lipsa condiţiilor necesare!?
3. Şi poate cea mai importantă întrebare: Care este adevăratul motiv din cauza căruia nu există curse regulate pe Aeroportul Internaţional „Delta Dunării”, din judeţul Tulcea?
Am contactat reprezentanţii companiei TAROM pentru a afla care este punctul lor de vedere cu privire la situaţia în care se află aeroportul din Tulcea şi pentru a înţelege de ce, iniţial, compania a fost interesată de stabilirea unor curse regulate, iar ulterior s-a răzgândit (conform spuselor conducerii aeroportului, într-o discuţie anterioară interviului). Răspunsul TAROM avea să vină scurt, sec şi frapant: „COMPANIA TAROM NU ARE ANTAMATE DISCUŢII ÎN ACEST SENS CU REPREZENTANŢII AEROPORTULUI DIN TULCEA“ (Paula Călăraşu, purtătorul de cuvânt al companiei aeriene TAROM)
Ce punct de vedere are conducerea Aeroportului „Delta Dunării“ din Tulcea?
Info Sud-Est: De ce nu există curse regulate pe Aeroportul „ Delta Dunării” Tulcea?
Constantin Albu: Fără realizarea de investiţii care să permită operatorilor aerieni să utilizeze aeronave de capacitate mare, Aeroportul Tulcea nu are posibilităţi de dezvoltare a traficului aerian şi nu poate exploata potenţialul turistic al zonei. Este recunoscut faptul că operatorii de curse charter, precum şi operatorii aerieni low cost, a căror prezenţă generează creşteri mari de trafic la timp scurt după începerea operării, utilizează aeronave cu capacitate mare (minimum 100 de locuri) pentru a-şi asigura maximizarea traficului de pasageri şi al veniturilor obţinute cu costuri cât mai reduse. Pentru a permite accesul unor astfel de aeronave, Aeroportul Tulcea are nevoie de o infrastructură adecvată.
I.S.E.: Ce demersuri a iniţiat conducerea aeroportului până în prezent, pentru a da dovadă de interes pentru stabilirea colaborărilor cu companiile aeriene?
C.A.: Parte din politica managerială este şi relansarea traficului aerian regulat pe şi de pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea, din întâlnirile (conferinţe, vizite la aeroport, tarife aeroportuare atractive etc.) cu operatorii şi companiile aeriene interesate de operare pe acest aerodrom, conturându-se şi materializându-se necesitatea investiţiilor, care să vizeze în principal: realizarea condiţiilor standard de operare fără restricţii pentru aeronave de medie şi mare capacitate cu litera de cod „C“ (gama de aeronave Boeing 737, Airbus 320 etc.), urmare diversificării categoriilor de aeronave ce utilizează Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea, dar şi a solicitărilor companiilor aeriene, creşterea numărului de locuri de parcare pentru aeronave, la momentul actual platforma de îmbarcare-debarcare este compusă din două construcţii: cea existentă şi operaţională şi extinderea ei nefinalizată încă, rămasă la stadiul de fundaţie din anul 2008.
În ultimii 10 ani,
Statul a alocat aproape 9 milioane de euro pentru întreţinerea
singurului aeroport
din România care nu are curse regulate!
I.S.E.: Câţi bani au investit Consiliul Judeţean Tulcea şi Guvernul României în ultimii 10 ani, în reabilitarea, dotarea şi mo-dernizarea aeroportului?
C.A.: Aprox. 37.490 mii lei, sume alocate pentru a asigura reparaţii/ investiţii de strictă necesitate în vederea desfăşurării activităţii de zbor în deplină siguranţă – de exemplu rectificare pistă de decolare-aterizare pe o lungime de 300 de metri.
I.S.E.: Reprezentanţii TAROM ne-au declarat că „nu au antamate discuţii cu Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea, referitoare la posibilitatea iniţierii unor curse regulate. Care este punctul dumneavoastră de vedere pe marginea acestei declaraţii?
C.A.: TAROM este principalul operator aerian autohton care oferă curse regulate către destinaţii externe din Europa şi Orientul Mijlociu şi curse regulate interne către majoritatea aeroporturilor din România, în anul 2011 având o cotă de piaţă de 40% pe Aeroportul Henri Coandă. Evident, că şi noi, ca aeroport, am depus eforturi în a concretiza numeroasele demersuri (întâlniri, conferinţe, scrisori de intenţie, sondaje printre agenţii de turism din zonă, chestionare efectuate în rândul marilor operatori economici zonali şi regionali, stabilire program de operare etc) către bordul director al TAROM, însă din motive necunoscute nouă, aceştia amână operarea pe Aeroportul Tulcea.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



