Constanța găzduiește meciul dintre România și Taiwan din cadrul Grupei Mondiale I a Cupei Davis

(sursa foto: Facebook/ Federaţia Română de Tenis)
(sursa foto: Facebook/ Federaţia Română de Tenis)

Echipa României va întâlni Taiwanul în cadrul Grupei Mondiale I a Cupei Davis. Meciurile vor avea loc în perioada 15-16 septembrie 2023, la Tenis Club Idu din Mamaia.

Participanții vor avea ocazia de a-i urmări pe teren pe cei mai buni tenismeni români, convocați pentru această întâlnire, Nicholas David Ionel (224 ATP), Filip Jianu (345 ATP), Marius Copil (314 ATP), Victor Cornea (70 ATP la dublu), Cezar Creţu (370 ATP), Sebastian Gima (442 ATP) şi Luca Preda (1.104 ATP).

Câştigătoarea acestei întâlniri va avansa în calificările pentru Davis Cup Finals, în timp ce echipa învinsă va juca în continuare în play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I.

„Jucăm într-o fază superioară a competiţiei şi respectăm adversarul cu care vom juca, însă faptul că vom evolua acasă şi ne vom putea alege suprafaţa de joc constituie un uşor avantaj pentru noi”, a spus antrenorul Andrei Mlendea, potrivit unui comunicat de presă.

Taiwan a învins cu 3-1 echipa Mexicului, în deplasare, la Metepec, cei mai buni jucători taiwanezi, la simplu, din echipa de Cupa Davis fiind: Tung-Lin Wu – locul 173 ATP, Yu Hsiou Hsu – 197, Jason Jung – 331, Tsung-Hao Huang – 568, Ray Ho – 863 etc. La dublu, cele mai bune clasări le au jucătorii: Yu Hsiou Hsu – 180, Tung-Lin Wu – 277, Ray Ho – 306 şi Chun-Hsin Tseng – 473, scrie Agerpres, citat de Federația Română de Tenis.

Iată programul complet al întâlnirilor din Grupa Mondială I a Cupei Davis: România – Taiwan; Bosnia Herţegovina – Germania; Bulgaria – Kazahstan; Belgia – Uzbekistan; Argentina – Lituania; Ukraina – Columbia; Ungaria – Turcia; Israel – Japonia; Austria – Portugalia; Grecia – Slovacia; Peru – Norvegia; Danemarca – Brazilia.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: