Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare împreună cu lucrători ai ISU Timis au salvat, de pe o insulă izolată de pe râul Mureș, un cetăţean din Maroc care rămăsese blocat acolo, transmit autoritățile.
Marocanul încerca să treacă ilegal frontiera pentru a pleca în vestul Europei.
Tânărul a primit ajutor medical și a fost tranportat la Spitalul Orășenesc din Sânnicolau Mare, apoi a fost condus la cercetări.
Marocanul are 21 de ani și avea un permis de ședere pentru studii, dar care era expirat. Acesta le-a declarat oamenilor legii că a mers pe jos spre granița cu Ungaria pe unde avea de când să treacă ilegal pentru a ajunge în vestul Europei.
Comunicatul integral al Poliției de Frontieră
”Ieri, in jurul orei 21:45, în baza unei solicitări 112 primite la nivelul ITPF Timisoara, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare împreună cu lucrători ai ISU Timis au declanșat o acțiune pentru localizarea și salvarea unei persoane despre care se ştia că rămăsese izolată pe o insulă de pe râul Mureș.
Astfel, la ora 22:00, un echipaj al Poliției de Frontieră, împreună cu lucrătorii I.S.U. Timiș au identificat persoana în cauză, în zona de frontieră, pe direcția localității Cenad, pe o insulă de pe râul Mureș. Pentru salvarea celui în cauză, un bărbat de origine afro-asiatică, s-a intervenit cu o barcă, acesta fiind transportat pe malul românesc, unde i-a fost acordat primul ajutor, conform procedurii. Ulterior, tânărul a fost transportat la Spitalul Orășenesc din Sânnicolau Mare pentru investigații suplimentare, iar la câteva ore, starea de sănătate a acestuia fiind bună, a fost externat şi condus la sediul SPF Sânnicolau Mare pentru cercetări.
În cadrul primelor verificărilor efectuate a reieşit faptul că este cetățean din Maroc, în vârstă de 21 de ani, posedă permis de şedere în scop de studii, emis de autorităţile române, care este însă expirat. Aceasta a declarat că a mers pe jos spre frontiera cu Ungaria cu scopul de a trece ilegal frontiera şi a ajunge ulterior într-o țară din Vestul Europei”.
- Vladimir Putin îl înlocuiește pe ministrul Apărării, generalul Serghei Șoigu, cu un civil economist/ Șoigu îl va înlocui pe Nikolai Patrușev, fost șef FSB și adept al liniei dure a Kremlinului - 12 mai 2024
- VIDEO Jurnaliștii prahoveni de la ziarul Incomod acuză că au fost sechestrați într-un birou la lansarea candidaturii baronului PNL Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru luare de mită/ Dosar penal pentru privare de libertate - 11 mai 2024
- Pipiridzi tângâsiti, mâncarea ”aromânilor săraci” care a ajuns la modă în restaurantele fancy/ Rețeta originală a deliciului care e gata în mai puțin de-o oră: Doar patru ingrediente, poți să-l savurezi și cald, și rece - 2 mai 2024