La nivelul Uniunii Europene, România şi Bulgaria cunosc cele mai importante diferenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea regională, a infrastructurii şi a câştigurilor pe locuitor. Aşa cum în România aceste discrepanţe sunt extrem de vizibile între Bucureşti şi judeţul Ilfov, pe de o parte, şi judeţele Vaslui, Giurgiu sau Teleorman, de cealaltă parte, şi în ţara vecină, Bulgaria, sunt semnalate concentrări masive de capital şi venit în doar câteva dintre oraşe.
52% din industria serviciilor şi 22,5% din producţia industrială a Bulgariei sunt concentrate în Sofia. Acesta este motivul pentru care în capitala ţării veniturile sunt de trei sau patru ori mai mari decât în celelalte regiuni şi oraşe ale Bulgariei.
Nivelul de trai în Sofia este de peste două ori mai ridicat decât în Varna, cel mai important port bugăresc la Marea Neagră, şi semnificativ peste nivelul din restul ţării, spun datele recente ale Institutului Naţional de Statistică date publicităţii în cotidianul „Trud”.
În 2019, Produsul Intern Brut pe locuitor în Sofia era de 38.603 leva (aproximativ 19.000 euro), în timp ce în Varna ajungea la 16. 340 leva (aproximativ 8.000 euro). Produsul Intern Brut al Bulgariei (o ţară cu aproximativ 7 milioane de locuitori) a fost în anul 2019 de aproximativ 120 miliarde leva (în jur de 60 miliarde euro), din care 51,28 miliarde leva (adică peste 25 miliarde euro), respectiv 43%, a fost realizat în Sofia.
În capitala Bulgariei nivelul de trai este de aproape 5 ori mai mare decât în Silistra, oraş pe malul Dunării unde Produsul Intern Brut pe locuitor în 2019 a ajuns la 7.687 leva (aproximativ 3.800 euro), şi de 4 ori mai mare decât în oraşe precum Vidin, tot pe malul Dunării (8.734 leva, aproximativ 4.350 euro), sau Sliven (unde Produsul Intern Brut pe locuitor în 2019 a ajuns la 8.130 leva, aproximativ 4.050 de euro).
Mai bine de 52% din industria bulgară a serviciilor este concentrată în capitală, în vreme ce alte oraşe deţin procentaje mult mai mici: Plovdiv- 6,5%, Varna- 6,6% şi Burgas- 4,6%. În ceea ce priveşte producţia industrială, la Sofia se realizează 22,5% din totalul naţional, în vreme ce următoarele locuri sunt deţinute de fabricile din Plovdiv, cu 11,5% din procentajul pe ţară, şi din Stara Zagora, cu 9,5% din total.
O prognoză a Institutului Naţional de Statistică, publicată la sfârşitul lunii ianuarie, susţine că la mijlocul acestui secol aproximativ 75% din populaţia Bulgariei va locui în doar 5 oraşe ale ţării, pe fondul depopulării masive a localităţilor rurale şi a celor urbane mici şi mijlocii şi a scăderii demografice accentuate.
- Ce trebuie să știi despre cea mai săracă din fostele republici URSS: Tadjikistan, țara de unde rușii spun că vin atacatorii masacrului de la Crocus City Hall/ Cu președinte din 1992, datoare vândută Chinei - 30 martie 2024
- EXPLICATIV Ce este Transnistria, fâșia dintre Republica Moldova și Ucraina pe care Putin ar putea să o anexeze după Congresul extraordinar de la Tiraspol din 28 februarie - 24 februarie 2024
- What is the Gaza Strip, from where the Hamas terrorists launch their rockets: Conceptualized to be the Hong Kong of the Middle East, today it is one of the world’s poorest and most densely populated territories - 9 octombrie 2023