Bulgaria a instituit starea de urgenţă până la 13 aprilie în lupta cu coronavirus

Parlamentul de la Sofia a adoptat de urgenţă, la 13 martie, la cererea guvernului, introducerea stării excepţionale de urgenţă pe teritoriul ţării. Măsura este îndreptată în favoarea luptei cu epidemia coronavirus, care afectează toate statele europene.

Starea de urgenţă implică, conform articolului 84 din Constituţie, măsuri restrictive privind adunările publice, spaţiile de învăţământ şi participarea cetăţenilor la activităţi sociale, politice şi civice. Toate universităţile, şcolile şi instituţiile de cultură din Bulgaria au fost închise până la 13 aprilie.

Prim-ministrul conservator Boiko Borisov a declarat la 11 martie că vârful epidemiei va fi consemnat în luna septembrie şi că, acum, „întreaga lume a fost prinsă nepregătită”.

Agenţia de presă bulgară Novinite mai notează că şeful guvernului de la Sofia a cerut, în argumentarea introducerii stării de urgenţă, ca întreaga Bulgarie să fie „mobilizată şi disciplinată” pentru a se „salva din actuala situaţie”. „Este un război bacteriologic pe care întreaga lume l-a subestimat” a completat Boiko Borisov.

Pierderile economiei bulgare de pe urma declanşării epidemiei coronavirus sunt estimate la aproximativ 3 miliarde leva (1,5 miliarde euro) dar cifra se poate ridica dacă nu se revine la normal în câteva luni.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: