Lista activităților conexe din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”

Teatrul de Stat Constanţa organizează în perioada 20 – 30 iunie 2019 cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru MITURILE CETĂŢII, o amplă acţiune culturală la care vor participa peste 30 de teatre din țară și străinătate. Spectacolele din cadrul festivalului vor avea loc la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare” dar şi în Piața Ovidiu.

În programul festivalului își găsesc locul și alte evenimente conexe, cum ar fi lansări de carte, expoziții foto și dezbateri:

Sâmbătă, 29 iunie, ora 11:00, Muzeul de Artă

Lansare de carte  – „Captiv în mine” de Alexander Hausvater

Cinci piese de teatru și două scenarii de film”

Participă:

Alexander Hausvater – regizor, autorul cărții

Doru Mareș – critic de teatru

Ion Bogdan Lefter – critic literar

MC Ranin – regizor, scenograf, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște

Costel Postolache – directorul Editurii Integral

Sâmbătă 29 iunie, ora 18:30, Foaierul Teatrului de Stat Constanța

Vernisajul expoziției foto a regizorului Radu Afrim – „Băieți, fete și împrejurimi”

Prezintă:

Cristina Rusiecki – teatrolog, curatorul expoziției

Lect. univ. dr. Cătălin D. Constantin, prodecanul Facultății de Litere a Universității București

Duminică, 30 iunie, ora 11:00, Muzeul de Artă

„Economia neproductivă a culturii publice”

O dezbatere despre plus-valoarea unei culturi neprofitabile financiar și neproductive industrial

Conferință-dezbatere cu Iulia Popovici, jurnalistă, critic de teatru și film

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: