MOTIVUL MESAJULUI TRANSMIS DE PREMIERUL VICTOR PONTA
Săptămâna trecută, în liniştea limuzinei oficiale, în drum spre Sebeş, primul ministru Victor Viorel Ponta nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să scrie, şi să posteze pe o reţea de socializare, un discurs din care rezultă că, după alegerile prezidenţiale din noiembrie, doreşte să se retragă din politică.
La prima vedere, un tânăr de 42 de ani, prim ministru de doi ani, cu o majoritate parlamentară confortabilă, nu are vreun motiv, altul decât o glumă proastă menită să atragă simpatii lacrimogene, în a se juca impardonabil cu astfel de anunţuri.
Pentru cine, însă, urmăreşte cu atenţie evoluţia politică românească după 2012, şi mai ales după ieşirea P.N.L. din guvern, decizia lui Ponta este o urmare firească.
P.S.D. nu poate câştiga alegerile prezidenţiale decât dacă obţine cel puţin 45 la sută din procentajul celor prezenţi la vot. Aşa cum a arătat acum mai bine de un an „Info Sud Est”, după 1990 toţi preşedinţii României au câştigat având în spatele lor o alianţă solidă. Niciun partid nu a reuşit să obţină, de unul singur, o astfel de victorie şi nici P.S.D. nu poate, chiar cu măsuri electorale de ultim moment.
Politica românească, îndeosebi după 2009, are o marjă de acţiune internă extrem de redusă. Deciziile, cele mai multe, sunt atent suprave-gheate de oficialii Uniunii Europene, ai Statelor Unite ale Americii, F.M.I. şi Băncii Mondiale. Proiectele abe-rante de legi mai pot fi susţinute în Parlament dar, apoi, sunt retrase ca urmare a presiunilor externe fără precedent. Măsurile economice şi financiare nu mai sunt demult de competenţa vreunui ministru de la Bucureşti: aproape toate se iau după discuţii şi avizări cu forurile specia-lizate europene şi mondiale. Este şi motivul pentru care mita electorală obişnuită, adică sprijinirea administraţiilor locale favorabile, nu mai funcţionează ca până în 2012. Evident, baronii locali ameninţă cu non- combat în campania electorală ceea ce, privind atent, poate spulbera şansele oricărui candidat.
Proiectele majore ale guvernului Ponta nu au fost îndeplinite deşi propaganda agresivă din mass- media susţine altceva. Lovitura de stat din vara anului 2012, deşi cu succes intern clar, a avut un efect năucitor asupra politicii externe a României. Nici măcar după mineriadele din 1990 guvernele occidentale nu au avut un discurs mai ostil la adresa Bucureştilor ca în vara anului 2012. Şi, aici, nu ne referim doar la atitudinile reticente ale S.U.A., Marii Britanii sau Germaniei. Voci autorizate din Partidul Socialist European, cum ar fi Martin Schultz sau Hannes Svoboda, nu au lăsat loc de interpretări în ceea ce priveşte decizia cuplului Ponta- Antonescu de suspendare a preşedintelui Băsescu. Pentru cine are simţ de observaţie, nu poate să nu sară în ochi un fapt ieşit din comun pentru o ţară membră a N.A.T.O., cu baze militare americane pe teritoriul ei: de la instalarea guvernului Ponta, Administraţia Barack Obama nu a mai trimis un ambasador la Bucureşti. De altminteri, cei doi lideri ai muribundului U.S.L. nu reprezintă priorităţi ale politicii americane: toate discuţiile Washingtonului se poartă, din 2012, exclusiv cu preşedintele Traian Băsescu.
Proiectul de revizuire a Constituţiei şi proiectul de regio-nalizare a ţării sunt eşecuri fără precedent pentru un guvern care a deţinut o majoritate parlamentară de aproape 80 la sută, cea mai mare din istoria României. Creşterea economică, reală dar fragilă, nu aduce rapid bani în buzunarele românilor ca în vremurile de glorie ale guvernului Tăriceanu.
Justiţia face ravagii printre aleşii locali şi centrali. Fraude masive, trafic de influenţă, abuzuri, incompatibilitate, presiuni asupra judeţelor care sunt concepute ca nişte latifundii pentru care nu se plătesc impozite şi nici nu se dă socoteală, toate acestea au devenit obişnuinţe matinale ale jurnalelor de ştiri şi ale dosarelor penale. Niciodată în istoria României un fost prim ministru nu a fost arestat pentru fapte penale. Niciodată în istoria României un ministru în funcţie nu a ajuns la închisoare. Guvernul Ponta a stabilit, aici, recorduri pe care nu le-am dori depăşite. Iar loviturile de imagine asupra guvernului pe care îl conduce sunt, pentru viitor, incalculabile.
Lucrările de infrastructură au fost, cele mai multe, amânate din lipsa fondurilor. Poate fi vorba de o incapacitate instituţională a guvernului de a avea strategii pe termen mediu şi lung. Cel mai bun exemplu este proiectul căii ferate de mare viteză Bucureşti- Constanţa, preconizat a fi construit cu o investiţie chineză semnificativă. E greu să explici, însă, cum această cale ferată, reabilitată un deceniu pentru a deveni modernă, nu reuşeşte să îndeplinească standardele proiectate. De ce nu au rezultate celelate miliarde de euro investite? În plus, prietenia făţişă a miniştrilor P.S.D. cu oficialii şi firmele din R.P. Chineză stârneşte nelămuriri în Europa şi S.U.A. Toate statele îşi doresc prezenţa pe imensa piaţă chineză, iar între Bucureşti şi Beijing există, din 1949, o relaţie istorică tradiţional foarte amicală. Nu ar fi motive de suspiciune dar jocul politic al lui Victor Ponta este următorul: eu merg la Beijing pentru că Băsescu este în graţiile Washingtonului.
Propaganda în sprijinul guvernului Ponta nu poate suplini rezultatele aşteptate. O ştie şi Victor Ponta, un prim ministru matur şi inteligent. Analiza pe care a făcut-o, mai ales după divorţul de Crin Antonescu, alt perdant la masa istoriei politice, i-a dat rezultatul pe care îl bănuiam: niciunul dintre liderii USL, care a luat 60 la sută din voturile românilor mizând exclusiv pe atitudinea emoţională anti- Băsescu, nu are vreo şansă la alegerile prezidenţiale. Aşteptările din 2012 ale unei majorităţi nemaiîntâlnite până acum s-au spulberat şi s-au transformat în frustrare.
De aceea, în liniştea drumului spre orăşelul transilvan, tânărul şi energicul prim ministru Victor Ponta a scris textul care pune capăt unuia dintre cele mai interesante episoade din istoria politică a României. Abia acum, PSD este KO.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
