JCI Constanța lansează proiectul JCI TEEN EDU

Junior Chamber International (JCI) Constanța lansează primul proiect în domeniul educației al organizației locale de tineret. De 100 ani, Junior Chamber International oferă oportunități de dezvoltare tinerilor de pe întreg globul cu scopul de a crea impact pozitiv în societate. Cele 4 arii de acțiune ale JCI sunt: Comunitate, Antreprenoriat, Dezvoltare personală și Internaționalism.

JCI Constanța în parteneriat cu Colegiul Național “Mihai Eminescu” lansează joi, 28 septembrie 2017, la ora 14.00, în sala de festivități “Valentina Boteanu” a instituției, proiectul JCI TEEN EDU. Acesta constă într-o serie de training-uri – susținute de membrii JCI împreună cu alți traineri parteneri – pentru elevi de clasa a XI-a, pe care îi așteaptă primele provocări reale ale maturității și care doresc să se dezvolte personal în acest sens.

Training-urile vor avea loc lunar în Colegiu, pe parcursul întregului an școlar, iar domeniile lor sunt:

* Comunicare (Public Speaking & Debate)

* Organizare (Cum să gândim și să lucrăm în mod organizat)

* Motivațional (Autodepășire și dezvoltarea încrederii de sine)* Lifestyle (Motivare pentru sport, odihnă și nutriție)

* Educație Antreprenorială (Educație financiară, dezvoltarea spiritului întreprinzător)

* Civism (Promovarea voluntariatului, implicarea în comunitate)

* Vigilență (Protejare și conștientizarea pericolelor specifice vârstei)

* IT (Sfaturi pentru bune practici în domeniul digital)

* Multiculturalism (Deschiderea față de alte culturi, combaterea discriminării)

“Membrii JCI Constanța sunt tineri cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, cu diverse profesii și experiențe profesionale (jurişti, manageri, jurnalişti, antreprenori, sportivi, IT-işti, artişti, oameni ai legii sau oameni din domeniul sănătăţii) care au inițiativa de a împărtăși din experiența lor adolescenților. Există diverse nevoi printre tinerii de liceu care se pregătesc pentru experiențele studenției și cele profesionale. Deși școala le oferă tot ce are mai bun, un contact direct cu profesioniști din diverse domenii le poate fi foarte util pentru a asimila deprinderi, sfaturi practice sau instrumente prin care să se adapteze mai ușor și să fie mai pregătiți pentru provocările ce îi așteaptă”, declară managerul de proiect JCI TEEN EDU, Cristian Stancu.

Obiectivele proiectului JCI TEEN EDU vizează, alături de alte proiecte JCI Constanța, dezvoltarea comunității locale de tineri și implicarea lor activă în întreaga comunitate. Promovând valori universale asumate prin parteneriatul JCI cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), voluntarii organizației locale JCI Constanța urmăresc consolidarea conceptului de leadership în rândul tinerilor de la malul Mării prin eficiență, responsabilitate și activități în regim voluntar.

Despre JCI:

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără peste 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii organizaţiei îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA: George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară: Braşov, București, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: Afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), Dezvoltare Personală (JCI Training), Internaţionalism (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi Comunitate (proiecte sociale).Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro și pagina de Facebook JCI Constanta pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre activităţile organizaţiei locale.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: