Miercuri, administratorul public al județului Tulcea, Vasile Strat, a participat la conferința finală a proiectului „Inventarierea, analiza și remedierea surselor d poluare antropice din Regiunea Dunării de Jos a României, Ucrainei și Republicii Moldova“, eveniment care a avut loc la sala de conferințe a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță“ Galați.
În acest context, Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos“ a marcat și împlinirea a 19 ani de colaborare în cadrul acestei Euroregiuni.
Consiliul Județean Tulcea este membru fondator al Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos (alături de Consiliul Judeţean Galaţi, Consiliul Judeţean Brăila, Consiliul Raional Cahul, Consiliul Raional Cantemir, Consiliul Regional Odessa, Administraţia Regională de Stat Odessa şi Consiliul Raional Reni).
În cei 19 ani de cooperare transfrontalieră, avem șase regiuni partenere, un număr de 4 milioane de locuitori din trei state, dar și o serie de activități comune realizate în domenii precum infrastructură, protecția mediului, dezvoltarea economico-socială, cooperare transfrontalieră, turism etc.
Din aprilie 2009, structura de management extrem de performant, spun eu, al Euroregiunii este Asociația de cooperare transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos“.
„Ne putem mândri cu faptul că președinția Consiliului Euroregiunii Dunarea de Jos, organismul de conducere al Euroregiunii, a fost deţinută, preț de patru ani, de Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu (în perioada 2012-2016) și sperăm că, astfel, am avut un aport la realizarea unor proiecte de interes deosebit pentru membrii regiunii“, a transmis Vasile Strat, administrator public al județului Tulcea.
- Vrei să petreci în natură a doua zi de Paște, în loc să stai din nou la masă? Te așteaptă o excursie de-o zi la Cetatea Enisala și o drumeție pe Dealul Bujorului, în județul Tulcea/ Cât te costă - 2 mai 2024
- Oină, SkiJet, Rugby: Cinci milioane de lei alocate de Consiliul Județean Constanța pentru 13 proiecte sportive - 30 aprilie 2024
- Interviu expert în DEEPFAKE. Cel mai rău scenariu: „Pot vedea un viitor în care orice lucru este online ar putea fi fals” - 30 aprilie 2024